Ținute adorabile pentru bebe. Iată câteva idei potrivite pentru primăvară

Ținute adorabile pentru bebe. Iată câteva idei potrivite pentru primăvară

Bianca Geica - Redactor Senior

Primăvara și-a intrat deja în drepturi. Zilele însorite și temperaturile din ce în ce mai prietenoase ne îndeamnă să petrecem tot mai mult timp în aer liber, împreună cu prichindeii noștri. Adevărul este că ar fi și păcat să nu profităm de razele calde ale soarelui, pe care le-am așteptat cu atâta nerăbdare toată iarna!

Ca la fiecare început de anotimp, este momentul să aruncăm o privire printre hăinuțele micuților noștri, să vedem ce anume mai poate fi purtat și apoi, dacă este cazul, să dăm start cumpărăturilor. Din fericire, putem face asta online, foarte simplu, pe hm.com, unde găsim negreșit cele mai adorabile și confortabile haine pentru copii, din materiale sustenabile, numai bune de purtat prin casă sau la joacă, primăvara aceasta!

Începând din 6 aprilie, H&M îi întâmpină pe proaspeții părinți cu o nouă colecție de haine pentru nou-născuți cu certificarea Cradle to Cradle Certified® Gold, un standard bazat pe știință pentru evaluarea caracterului sigur, circular și mai sustenabil al materialelor și produselor.

Noua colecție de primăvară-vară pune accentul pe calitatea materialelor, pe versatilitatea și rezistență pieselor vestimentare, dar și pe diversitatea lor. Poți găsi diverse opțiuni pentru garderoba bebelușului tău, de la piese de baza, lenjerie de corp, body-uri până la tricouri, bluze, pantaloni lungi sau scurți, haine de ploaie și de vânt, dar și încălțăminte adecvată sezonului cald.

Toate piesele sunt realizate din bumbac organic 100%, fără nasturi, fermoare sau alte detalii metalice sau din plastic care le-ar putea crea un disconofort celor mici - un factor extrem de important, ținând cont de faptul că pielea bebelușilor este extrem de sensibilă și predispusă la iritații și eczeme!

Ce mai este inedit la această colecție? Toate hăinuțele sunt sigure și pregătite pentru economia circulară. Pentru a obține certificarea Cradle to Cradle, fiecare produs din colecția pentru nou-născuți a fost evaluat în cinci categorii de performanță în materie de sustenabilitate pentru etapa finală de fabricare a produsului, în conformitate cu standardul de produs Cradle to Cradle Certified® Gold. Ele prezintă caracteristici de design care abordează problema deșeurilor textile inutile asociate, de obicei, cu creșterea rapidă a bebelușilor, luând în același timp în considerare și opțiunile circulare post-utilizare. Toate materialele din care sunt realizate hainele pentru nou-născuți sunt alese cu grijă pentru a se asigura că întreaga colecție este complet reciclabilă, chiar și într-un compost de casă!

Colecția de primăvară-vara pentru nou-născut va fi disponibilă atât online pe hm.com, cât și în magazinele selecționate începând cu luna aprilie!

Așa cum te-ai obișnuit deja dacă faci cumpărături de la H&M, prețurile hăinuțelor sunt extrem de avantajoase, iar dacă ești membru H&M ai parte de diferite surprize! În perioada 06-09 aprilie, membri H&M Hello Member beneficiază de -20% reducere la piese vestimentare și accesorii variate, în diferite stiluri și culori, confecționate din materiale sustenabile!

Articolul urmator
„În doar câteva secunde devenise inconștientă și avea fața albastră”. Coșmarul unor părinți care au crezut că și-au pierdut fiica
„În doar câteva secunde devenise inconștientă și avea fața albastră”. Coșmarul unor părinți care au crezut că și-au pierdut fiica

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Idei de activități pentru acasă și pentru afară potrivite pentru vacanța de primăvară
    Idei de activități pentru acasă și pentru afară potrivite pentru vacanța de primăvară

    Vacanța de primăvară se apropie cu pași repezi, iar noi avem „rețeta” perfectă pentru zilele libere care te așteaptă pe tine și familia ta. Îți propunem 24...

    Cu bebe la sală - DA sau NU ? O mămică a devenit virală după ce a postat că-și ia bebelușul de câteva luni cu ea la sală
    Cu bebe la sală - DA sau NU ? O mămică a devenit virală după ce a postat că-și ia bebelușul de câteva luni cu ea la sală

    Printre preocupările mamelor ce au copii aflați în primul an de viață se regăsește și aceasta: să găsească soluții pentru a reuși să-și reia cât mai rapid rutinele...

    Curățenia de primăvară cu cei mici: ce treburi casnice pot face copiii, în funcție de vârstă
    Curățenia de primăvară cu cei mici: ce treburi casnice pot face copiii, în funcție de vârstă

    Te gândești să-l pui pe cel mic „cu osul la treabă”, dar nu știi cu ce să începi? Ți-am pregătit un ghid pe vârste cu activități de curățenie...

    Vacanța de primăvară 2022: când cade în acest an
    Vacanța de primăvară 2022: când cade în acest an

    Vacanțele sunt așteptate întotdeauna cu nerăbdare de cei mici, indiferent de perioada din an în care au fost stabilite. Desigur, vacanța de vară este în topul...

    Cuplurile din zodiac care vor avea parte de o aventură amoroasă primăvara aceasta
    Cuplurile din zodiac care vor avea parte de o aventură amoroasă primăvara aceasta

    Primăvara este anotimpul renașterii, al transformărilor și al noilor speranțe. De ce nu, speranțele noastre pot fi legate și de dragoste, fiind alimentate de dorința de a ne...

    Casa mea este visul oricărui copil! În câteva secunde ajungi de la un etaj la altul
    Casa mea este visul oricărui copil! În câteva secunde ajungi de la un etaj la altul

    Ce faci atunci când soțul tău transformă casa în care locuiți într-un parc de distracții pentru copii? Postezi pe rețelele de socializare pentru a le da idei și...

    Cele mai potrivite perechi din zodiac pentru o relație de lungă durată
    Cele mai potrivite perechi din zodiac pentru o relație de lungă durată

    Dacă pentru anumite persoane o relație romantică de durată se bazează pe cât mai multe asemănări dintre parteneri, pentru altele contează mult modul în care aceștia...

    Un tătic merge la toaleta femeilor cu fiica lui. „Toaletele de bărbați nu sunt potrivite pentru tații cu copii, sunt dezgustătoare”
    Un tătic merge la toaleta femeilor cu fiica lui. „Toaletele de bărbați nu sunt potrivite pentru tații cu copii, sunt dezgustătoare”

    Un tată de peste hotare a făcut o mărturisire pe Instagram, care le-a atras atenția internauților. Acesta a povestit că atunci când merge cu fiica sa în toalete publice,...

    © 2024 Qbebe