Cum îți pregătești casa pentru venirea bebelușului

Cum îți pregătești casa pentru venirea bebelușului

Qbebe.ro

Venirea bebelușului este un moment emoționant pentru întreaga familie, iar casa ta trebuie să fie pregătită temeinic, indiferent dacă este primul copil sau nu. Siguranța și condițiile cele mai potrivite pentru bebeluș sunt principalele elemente de pe lista tuturor părinților, iar pregătirile încep, de cele mai multe ori, cu mult înainte ca nașterea să fie aproape.

În acest fel părinții pot fi mai liniștiți că totul este pregătit ca la carte și că timpul familiei urmează a fi dedicat activităților de îngrijire și creștere a celui mic. Iată câțiva pași esențiali care te ajută să pui casa la punct pentru bebe:

Fii cu gândul la viitor

Pregătirea camerei celui mic este cea mai importantă etapă din viața viitorilor părinți. Această perioadă poartă și numele de nesting, adică pregătirea „cuibului” de către mamă. Pentru mame, acest pas este cu atât mai important cu cât petrec foarte mult timp alături de cel mic în camera sa, în timpul sesiunilor de alăptare sau înainte de somn. Camera trebuie gândită pentru mai mulți ani și pentru a-i îndeplini celui mic nevoile cât mai mult timp.

Printre elementele esențiale pentru camera copilului, dar și pentru zonele din casă în care va petrece mai mult timp, se numără și purificatorul de aer. Detalii aici. Aceste aparate te vor ajuta să-i oferi copilului tău siguranță, în special în perioada în care este predispus la dezvoltarea alergiilor sau poate intra în contact cu diferite bacterii și virusuri. Ai în vedere lucrurile care vor necesita modificări, precum patul sau alte piese de mobilier. Odată ce copilul tău crește, va avea nevoie de mai mult spațiu și de mobilier de dimensiuni diferite față de primii ani de viață. Alege un spațiu cât mai generos pentru camera acestuia și nu uita să o decorezi și în funcție de nevoile tale.

femeie care admira haine pentru bebelusi

Organizează o curățenie generală

Venirea bebelușului implică o grijă mult mai mare față de igienizarea obisnuita a spațiului din casă și păstrarea curățeniei. Când pleci cu cel mic din spital, acesta trebuie să ajungă într-un mediu la fel de protejat de virusuri și bacterii. Discută cu partenerul tău și cu cei apropiați despre organizarea unei curățenii generale înainte de a-l aduce pe cel mic acasă. Suprafețele cel mai des folosite trebuie curățate și dezinfectate, iar produsele pe care le vei folosi din acel moment trebuie să fie prietenoase cu mediul și cu pielea sensibilă a bebelușilor.

Alege soluții de curățat care nu conțin ingrediente toxice și asigură-te că ai mereu la îndemână toate cele necesare. Chiar dacă bebelușul este prea mic să intre în contact cu cele mai multe suprafețe din locuință, acesta are un sistem imunitar în plină dezvoltare. O curățenie cât mai strictă este recomandată mai în cazul în care ai animale de companie.

Instalează soluții de depozitare

Dacă locuința ta nu era suficient de organizată înainte de venirea bebelușului, viața ta urmează să se schimbe radical. Soluțiile de depozitare sunt esențiale în păstrarea ordinii și curățeniei acasă, în special într-o familie cu copil. Chiar și înainte să ajungă la vârsta la care împrăștie jucăriile prin sufragerie, îngrijirea și creșterea unui copil presupun o organizare cât mai bună a spațiului și a timpului. Alege cutii pentru lucrurile de care vei avea nevoie zi de zi și organizează-le în funcție de camera în care vei avea nevoie de ele.

De exemplu, depozitează scutecele cât mai aproape de camera copilului. Pentru a putea organiza cutiile în așa fel încât să nu ocupe prea mult spațiu sau să se creeze dezordine, optează pentru dulapuri încăpătoare, în care poți să depozitezi lucrurile pe înălțime, în funcție de nevoile pe care le ai. De asemenea, este important să cauți mereu noi soluții, deoarece viața alături de copii este în continuă schimbare și dezvoltare. Odată cu trecerea timpului vei avea noi lucruri în spațiile de depozitare, iar dacă nu te organizezi cât mai bine, riști să creezi dezordine în locuință.

Ajută-ți bebelușul să se acomodeze cât mai ușor cu primele momente din viață și să regăsească mediul ideal acasă. În timp, vei reuși să te adaptezi la noile nevoi ale copilului tău.

Sursa foto: pexels.com

Articolul urmator
Jucăriile care pot duce la neglijarea nevoilor bebelușului tău
Jucăriile care pot duce la neglijarea nevoilor bebelușului tău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum să-ți pregătești copilul pentru venirea în vizită a altor copii. Reguli de aur pentru ziua de joacă
    Cum să-ți pregătești copilul pentru venirea în vizită a altor copii. Reguli de aur pentru ziua de joacă

    Organizarea unei zile de joacă îi oferă copilului tău oportunitatea de a socializa și de a deprinde diverse abilități. Pentru a evita momentele care creează disconfort...

    Cum îți pregătești copilul pentru primul job
    Cum îți pregătești copilul pentru primul job

    Îți vine să crezi cât de repede a trecut timpul? Parcă ieri îți țineai pentru prima oară în brațe puiul și așteptai cu nerăbdare să rostească primul său...

    Cum te pregătești să devii tată pentru prima dată: 15 lucruri de care să ții cont
    Cum te pregătești să devii tată pentru prima dată: 15 lucruri de care să ții cont

    Se vorbește foarte mult despre rolul de mamă, însă câte lucruri sunt de spus despre rolul de tată? Citind articolul de mai jos, poți afla că sunt cel puțin 15! Ți-am...

    Educația financiară pe înțelesul tuturor: Cum te pregătești financiar pentru fiecare etapă a vieții
    Educația financiară pe înțelesul tuturor: Cum te pregătești financiar pentru fiecare etapă a vieții

    Oricine ajunge să fie, la un moment dat, îngrijorat din cauza banilor. De altfel, există studii care arată că stresul financiar este una dintre cele mai comune și persistente...

    „Cum pregătești copilul pentru poze vs. cum arată în poze”, postarea savuroasă a unei mamei a făcut deliciul internetului
    „Cum pregătești copilul pentru poze vs. cum arată în poze”, postarea savuroasă a unei mamei a făcut deliciul internetului

    O mămică de peste Ocean a fost extrem de entuziasmată când învățătoarea fiicei sale a anunțat-o că urmează să li se facă celor mici poze la grădiniță. În ziua...

    Cum te pregătești ca adult pentru viitorul copilului tău? Asigurarea pentru copii și părinți
    Cum te pregătești ca adult pentru viitorul copilului tău? Asigurarea pentru copii și părinți

    Dacă am învățat ceva în ultimii doi ani este că timpul nu așteaptă pe nimeni. El trece și nu ține cont că e pandemie sau război. Așa că stă în puterea...

    Elefant Feng-Shui: unde să îl pui în casă ca să îți aducă noroc, prosperitate și succes
    Elefant Feng-Shui: unde să îl pui în casă ca să îți aducă noroc, prosperitate și succes

    În ultimii ani, știința Feng-Shui a devenit tot mai populară și în țara noastră. Cu ajutorul ei, te poți folosi de diferite simboluri pentru a-ți aranja locuința astfel...

    Soțul meu insistă ca mama lui să fie prezentă la venirea pe lume a copilului nostru. Mă obligă să o accept chiar în sala de naștere
    Soțul meu insistă ca mama lui să fie prezentă la venirea pe lume a copilului nostru. Mă obligă să o accept chiar în sala de naștere

    Dacă anumite femei resping din start ideea de a avea membri ai familiei în sala de naștere, altele sunt de acord să aibă alături câteva persoane dragi. Într-o asemenea...

    © 2024 Qbebe