Nina și Emma au venit pe lume în urmă cu an, într-un spital din New York. Cele două au fost separate la scurt timp după naștere, din cauză că Nina se afla într-o stare gravă de sănătate.
Micuța a stat în spital timp de 340 de zile, iar tatăl lor, Dan Soprano, a povestit detaliile pe pagina sa de Facebook, anunță cafemom.com.
Cu siguranță timpul departe de micuța Nina nu a fost deloc ușor pentru familie, însă reuniunea a avut loc, în sfârșit, iar acum familia este completă.
„La scurt timp după ce Marija a aflat că este însărcinată cu gemeni, am aflat că situația noastră e una specială, din cauză că placenta s-a înfășurat în jurul Ninei și pe tot parcursul sarcinii, a rămas într-un pseudo-sac amniotic. În acest sac improvizat, fetița noastră nu avea suficient lichid amniotic, iar cordoanele ombilicale ale fetelor s-au încurcat unul în celălalt. Deci Ninei nu i-a fost ușor în cele 9 luni. Medicii ne-au spus că e posibil să nu supraviețuiască, dar micuța noastră s-a luptat.
Perioada sarcini nu a fost deloc ușoară. Și nici perioada care a urmat după aceea, pe timpul spitalizării. Nina s-a născut cu sindromul Pierre Robin, care prezintă o anomalie a căilor respiratorii superioare.
Eram speriați, chiar dacă ne-am păstrat speranța. Am fost încrezători și uite că aproape un an mai târziu, a venit clipa pe care o așteptam cu ardoare.
Personalul spitalului a fost minunat, au avut grijă de Nina cum au putut mai bine și le suntem foarte recunoscători pentru ce au făcut pentru ea”, povestește Dan, tatăl micuțelor, pe pagina sa de Facebook.
„Am început să plâng iemdiat ce am ieșit din spital cu Nina în brațe. A fost un moment plin de emoții”, povestește Marija, mama fetelor, despre reîntâlnirea mult așteptată.
Chiar dacă membrii acestei familii au trecut prin multe încercări grele, se simt recunoscători și bucuroși că sunt din nou, împreună și speră că de acum înainte, îi va aștepta multă bucurie, fericire și iubire. Și la fel sperăm și noi, pentru că, fie vorba între noi, chiar merită!
Surse foto: www.facebook.com/dan.sparano.1
Surse articol: cafemom.com www.facebook.com/dan.sparano.1