Informații despre diversificare
În fiecare etapă a vieții avem anumite necesități alimentare adecvate unei dezvoltări armonioase. Profesorul Peter J. Aggett de la Școala de Medicină și Sănătate din Lancashire, Marea Britanie, consideră că momentul în care intrăm pentru prima dată în contact cu alimentele solide este unul extrem de important. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca după alăptarea exclusivă la sân pentru primele 4-6 luni de viață, evoluția necesităților nutriționale ale bebelușilor trebuie asigurată prin hrănire corespunzătoare din punct de vedere nutrițional și prin mese complementare, în timp ce alăptarea să se prelungească până la vârsta de 2 ani sau mai mult.
Diversificarea alimentației unui bebeluș constituie un subiect de dezbatere continuă cu privire la momentul optim pentru a introduce mesele complementare, precum și din ce alimente ar trebui acestea constituite. Deși vârsta de 6 luni este prevalentă în rândul statelor de pe Glob pentru începerea diversificării, există și unele zone (dezvoltate sau în curs de dezvoltare) unde alimentarea prea timpurie a bebelușilor cu lichide sau solide le poate crește riscul de infecție. Din acest motiv unele autorități recomandă amânarea diversificării după vârsta de 6 luni; în practică nu se poate aplica deoarece tradițiile primează în fața dovezilor științifice (de exemplu, există mame care le oferă alimente solide bebelușilor încă de la vârsta de 2 luni).
Citește și: Diversificarea alimentatiei bebelusului la 6 luni
Cercetări științifice privind diversificarea la 6 luni
Au fost desfășurate o serie de studii animale care sugerează faptul că introducerea alimentelor, precum și a laptelui matern survine la anumite praguri în ceea ce privește dezvoltarea neuro-psihologică și cea metabolică. Aceste schimbări nu au fost foarte bine identificate la specia umană, însă până la vârsta de 4 luni copiii dispun de o coordonare neuro-musculară suficientă pentru a înghiți alimente pasate, precum și de abilitatea de a diferenția diverse gusturi și texturi. Însă maturitatea metabolică și imunologică a bebelușului este mai puțin clară.Sfaturi pentru diversificarea la 6 luni
Majoritatea specialiștilor recomandă ca tipurile de alimente introduse inițial să fie reprezentate de cereale fără gluten (orezul este cel mai des folosit), legume, fructe și carne. Cea mai bună metodă de a oferi celor mici aceste alimente este cu lingura; nu are sens să le amestecați cu alimente lichide (de fapt, această practică poate împiedica dobândirea abilității de către bebeluș de a face față unor alimente texturate).
Alimentele sub formă pasată pot fi preparate în mod convenabil chiar acasă. Un avantaj potențial al folosirii produselor gata preparate din comerț constă în faptul că sunt adesea fortifiate cu fier (gradul de asimilare al fierului diferă în funcție de produs, dar și de necesitățile individuale ale copilului). Ulterior, când copilul învață să mestece și este obișnuit cu o textură granulată, de obicei în intervalul de vârsta 6-12 luni, trecerea la piureuri mai puțin pasate are loc (eventual la finger foods cum ar fi coji de pâine, bucăți de pâine prăjită, bucăți de fructe, legume și carne gătită).
De ce nu trebuie introdusă diversificarea înainte de 6 luni
Probleme asociate cu introducerea diversificării prea devreme includ senzația de sațietate a copilului ce conduce la un aport redus de lapte matern, respectiv la anemie feriptivă (alimentele solide scad nivelul de asimilare a fierului din laptele matern și cresc riscul de infecții). Există deopotrivă riscuri și pentru o înțărcare tardivă, cum ar fi dezvoltare încetinită și deficiențe nutriționale în special de fier, zinc, vitamine liposolubile și acizi grași esențiali.
Nu se cunoaște exact modul în care bebelușii ajung să tolereze din punct de vedere imunologic proteinele din alimente. Dezvoltarea alergiilor și reacțiile imunitare din intestine sunt legate de introducerea timpurie a diversificării (nu se cunoaște exact cum influențează alăptarea aceste risc; unele alimente sunt mai dăunătoare decât altele). Din acest motiv glutenul, care conduce la afecțiuni precum sindromul de malabsorbție sau boala celiacă, are legătură cu introducerea timpurie a produselor din grâu. Cerealele din orz și ovăz sunt de obicei oferite bebelușilor înainte de cerealele cu grâu și mixte.
Când există un istoric familial de alergii, precauțiile constau în întârzierea introducerii de alimente precum laptele de vacă, arahide, soia, ouă, pește și pui după vârsta de 6 luni chiar până la 12 luni. Reacțiile adverse ale sistemului imunitar variază în fucție de zona geografică; astfel, în Japonia sunt frecvente cele la orez, iar în SUA cele la arahide. Reacțiile la arahide și la ouă pot persista până la maturitate, în timp ce altele cum este cea la lapte de vacă pot dispărea (nu există însă o certitudine în acest sens).
Alimente potrivite pentru diversificarea la 6 luni
Primele alimente pentru diversificarea la 6 luni recomandate de către medicul pediatru sunt reprezentate de banane, mere, pere. Fructul oferit copilului trebuie să fie crud (bine spălat și decojit), ras, pasat sau copt și fără adaos de zahăr. Evitați gătirea fructului deoarece se pot pierde multe vitamine importante pentru dezvoltarea copilului. După acceptarea fructelor se poate introduce supa; se pasează legume (cartof, dovleac, morcov și apă), nu se adaugă sare, eventual un strop de ulei de măsline. Se introduc treptat și alte legume precum salată, fasole verde, praz, broccoli, conopidă, păstârnac. Fiecare nou aliment trebuie oferit în mod individual la distanță de o săptămână. Legumele precum spanacul, sfecla, varza, ceapa și roșia nu trebuie încă incluse în alimentație deoarece pot cauza reacții alergice. Puteți introduce apoi în meniul celui mic carne de pui, curcan, apoi miel și vițel în cantitate de 20 g/masă sau o lingură de carne mărunțită. Carnea și legumele pentru supă trebuie întotdeauna fierte separate și amestecate chiar înainte de masă.
Influența pe care o are alimentația de la începutul vieții poate influența metabolismul nutrimentelor și crește riscul subsecvent de apariție al unor afecțiuni precum boală cardiovasculară, debut tardiv al diabetului și hipertensiune. Din acest motiv este esențial ca etapa diversificării să fie optimizată fără a ține cont de obiective pe termen scurt, ci de sănătatea pentru întreaga viață.
Citește și: Etapele diversificarii: alimentatia bebelusului intre 4 si 12 luni
Surse:
www.lmc.co.ao; www.eufic.org; www.who.int