Sunt mamă și am alăptat. Zi și noapte, ca orice mamifer din specia umană, conștiincios. Deși conștiincios cred că este un termen eufemistic raportat la realitate. A se citi trezit noaptea în mod benevol până la împlinirea vârstei de 7 luni a copilului. Când, în urma unei discuții cu o prietenă mult mai logică, am ajuns la concluzia că acest proces nu mă chinuia doar pe mine, ci și copilul. Mai exact, sistemul lui digestiv era în mod evident suprasolicitat la o vârstă...să zicem înaintată....de o masă la o oră complet nepotrivită. Mai exact, ora 2 noaptea. Ca să înțelegeți și mai bine chinul despre care vorbesc (nu m-aș putea referi la alăptare ca un chin, Doamne ferește), deoarece laptele meu nu mai curgea în cantitate suficientă (după o bună perioadă de timp în care medicul mi-a sugerat să completez mesele cu lapte praf deoarece nu este suficient de gras - dar aici este cu totul altă poveste), am inițiat procedura mulgerii. Mai precis, foloseam în miez de noapte o pompă de sân manuală. Care producea un zgomot îngrozitor și mă obosea teribil. Nu mai îmi doresc să îmi amintesc de cele câteva situații în care am dărâmat-o...cu tot cu cei 30 de mililitri mulși. Îmi venea efectiv să îmi smulg părul din cap...După o jumătate de oră de supliciu...simți că-ți fuge pământul de sub picioare.
Să revenim însă la subiect, și anume alăptarea propriu-zisă. Am avut efectiv aproximativ 2 luni în care mi-am alăptat exclusiv băiețelul (un mic puturos încă din fașă care trebuia atins pe obraz pentru a nu adormi în timpul mesei) și în care am experimentat ragade, sâni angorjați, tampoane pentru sân care nu făceau față...Înțelegeți ideea. Voi cele care ați trecut prin asta. Deci nu vorbesc din cărți și nici din auzite. Susțin alăptarea și îmi pare sincer rău că nu mi-am putut alăpta mai mult copilul. Sunt perfect conștientă de beneficiile pe care le conferă laptele matern atât din punct de vedere al nutriției, cât și al sănătății în ansamblu, pe termen lung. Niciun alt aliment nu poate substitui laptele matern care, de altfel, este unic, fiind creat de către fiecare mamă pentru puiul ei.
Nu am considerat însă oportun sistemul de hrănire la cerere, adică în funcție de cum își dorea și cum putea copilul. În primul rând ca urmare a lipsei ajutoarelor în îngrijirea copilului. Dar și aici este o altă lungă poveste. Prin urmare, băiețelul meu era alăptat la interval de 3-4 ore, de cele mai multe ori trezit de mine (altfel ar fi dormit neîntors toată ziua și probabil și toată noaptea), iar marea majoritate a meselor de sân, cu excepția celor din maternitate, aveau loc în intimitatea casei. S-a mai întâmplat, evident, ca în acest interval de timp să se perinde prin cameră rude sau prietene care, în mod evident, au asistat la scene care mă vizau în ipostază seminud. De altfel, perfect de înțeles, doar mă aflam în intimitatea proprie-mi case și nu aveam niciun interes să mă acopăr. Dacă nu le convenea, puteau foarte bine să își întoarcă privirea sau să plece. În casa mea eu fac regulile, iar atâta timp cât nu este nimic indecent (și nu era ca și cum aș fi stat la o ședință foto Playboy), nu văd absolut nicio problemă.
Când însă ajungi în spațiul public, se cam schimbă lucrurile. Este o altă mâncare de pește, după cum zice o vorbă din popor. Repet, este pur și simplu punctul meu de vedere pe care îl împărtășesc și o serie de prietene. Toate femei. Ar fi interesant totuși de aflat și punctul de vedere al bărbaților...
Nu sufăr de pudibonderie, dar în spațiul public consider că mameloanele tale sunt doar pentru ochii tăi, ai copilului și, de ce nu, ai partenerului. Asta dacă nu ești adepta partidelor de sex cu plapuma în cap, situație în care rămân valabile doar primele două categorii. Dacă totuși te găsești în exteriorul domiciliului și survine ora de masă a copilului s-au inventat eșarfe. Pentru mamele înzestrate de la natură cu o podoabă capilară bogată (nu este cazul meu din păcate), părul poate fi folosit pe post de broboadă. Îl lași să cadă un pic peste sâni și acoperă la fix ceea ce nu trebuie expus.
Există și varianta să te retragi într-un loc mai puțin circulat. Nu de rușine, dar pentru intimitatea ta, liniștea copilului tău și, din nou, a mameloanelor tale. Mameloane adică sfârcuri. Uneori pot fi asimilate și cu conceptul mai larg de țâțe. De culori diferite, de la roz închis până la maroniu, de mărimi diferite, de la o mărgică până la o farfurioară de cafea, nu sunt două la fel. Pardon patru. Iar sânii, nu mai pomenim...De la forma de măr copt, până la cea de pară, există o gamă variată de modele și mărimi.
Contraargumentul celor care susțin alăptarea în public, sub orice formă, va fi acela că dacă la mare nu ți-e jenă să îți expui mameloanele și țâțele în public, de ce ți-ar fi când alăptezi? Aici din nou consider că este vorba despre o problemă la nivel de concepții, și anume o discriminare inversă sau pozitivă. Adică să le dăm uitării pe acele încuiate care stau acoperite la ele prin case și bordeie, că nu sunt în rândul lumii. Și să ne expunem mameloanele și țâțele peste tot pe unde apucăm (nu voi spune ugere din simplul motiv că nu suntem cu toate fericite posesoare a unor sâni generoși). Doar o facem pentru un scop nobil? Ce poate fi mai nobil decât să-ți hrănești copilul? Îndrăznește cineva să crâcnească? Ajunge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât ai zice pește.
Acest fenomen ostentativ, de a alăpta cu orice preț, oriunde, oricând nu este greșit. Ci modul în care unele mame aleg să o facă. Eu una nu-mi doresc să-mi cunoască vecinul de la trei, colegul de birou și șefa mărimea mameloanelor. Le consider proprietate privată. Știu însă prea bine cine mă va blama pentru vorbele mele: bărbații. Ei nu se plâng. Nici n-au de ce...Cum ar putea fi ei triști la vederea unor sâni, în mod gratuit și benevol? Doar ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place...
Urmareste-ne pe Google News
