Luna

Vazandu-se singura, Luna incepu sa mearga, si mergand asa privi in jurul ei la casele mari, la oamenii care impanzeau strazile, dar totul era ciudat, parea necunoscut, si o speria. Doar ea singura in lumea mare. Maria era o femeie de-acum in varsta, desi avea trei fete se simtea singura, era obisnuita sa aibe grija cuiva, sa ofere iubirea ei la cineva. Iar cand o zari pe Luna singura si neajutorata pe strazile satului i se topi inima de dragul catelusei. Batranica se apleca spre Luna, ii vorbi dulce, ii mangaia capusorul mic, iar catelusa raspunse alintului cu bucurie, coada ii juca dintr-o parte in alta iar limbuta cauta mainile Mariei. Nu sta mult pe ganduri ca sa se hotarasca sa-i ofere adapost animalutului, asa ca o lua in brate, o puse in cosul ei de rachita si o porni spre casa.

Aceasta intalnire fusese de partea amandurora, se intelegeau de minune, doar din priviri si gesturi. Maria ii ierta poate prostioarele Lunei, cum era inca mica ba ii rodea papucii, ba latra la fetele batranei, ba se juca cu vreo pernuta pana o rupea, dar Maria intelegea toate astea si se amuza de faptele catelusei. Luna era o catelusa alintata, iar stapana ei o ingrijea si o iubea foarte mult. Insa viata Lunei se schimba brusc cand Dumnezeu se hotarase sa o ia pe Maria in imparatia lui, si niciuna din cele trei fete nu vroiau sa auda de Luna. Mereu ziceau ca e obraznica, ca face prea multa galagie, ca lasa par peste tot locul, in sfarsit, ca e o paguba la casa omului. Asa ca Luna ajunsese din nou in strada. Petrecuse un an minunat impreuna cu Maria, dar soarta o lasase iarasi de izbeliste. Luna incepu din nou sa cutreiere drumurile, dar nimeni parca nu o vedea. Cum nici nu mai era un pui, oamenii nu se uitau la ea si ii era tot mai greu sa-si gaseasca o familia care sa ii aibe grija. Insa ochii ei cerseau dragoste, un camin, pe cineva… Adesea se oprea in parc si privea la copii care se jucau, si la mamele acestora. Toata lumea se obisnuise cu prezenta ei pentru ca parcul devenise casa ei. Cateodata erau mame neatente si copii obraznici care se indepartau de ele, dar Luna cum ii vedea, ii tragea cu botul de maneca sau de pantaloni si ii intorceau catre mamelor lor. Iar ele multumite o mangaiau si se scotoceau in geanta sa-i dea ceva de mancare.

Dar intr-o zi doi copii se jucau cu Luna in parc, iar ea se simtea tare fericita. Seara copii incepusera sa planga ca vroiau catelusa acasa. Mama protesta, copii plangeau, asa ca se dadu batuta in fata lacrimilor si rugamintilor copiilor si lua cainele acasa. Primele zile fura foarte fericite pentru Luna, dar dupa aia inima-i plangea. Copii nu o lasau niciodata in pace, o chinuiau mereu, o trageau de par si de coada, iar negasind o solutie incepu sa se ascunda cat putea sau sa-i muste. Iar mama vazand ca copii scanceau si se certau mereu din pricina Lunei, prinse un soi de ura si nepasare fata de caine. Mereu o certa, o maltrata, nu-i dadea atentie, nu o ingrijea, iar Luna suferea foarte mult. Asa ca intr-o zi cand iesira toata familia in parc sa se joace, Luna o lua la fuga si nu se mai intoarse. Si iarasi ajunse pe strazi singura si trista. Mult timp ratacise pe drumuri, slabise, ii cazuse prea mult par, avea un aspect neingrijit si tare greu o ducea cu hrana. Manca doar de prin gunoaie, resturi de prin piata cum ramaneau de la vanzatori, si cateodata fetele de la brutarie ii mai aruncau cate un colt de paine uscat. Zgribulita de frig isi cauta adapost unde sa poata dormi si in fiecare noapte visa ca va avea un camin, unde cineva o va ingriji tot restul vietii si va fi fericita. Dar nu stia ce sa faca, ca cuiva sa i se faca mila de ea si sa o ia acasa. In fiecare dimineata se aseza la cate o scara de bloc si astepta ca vreo cucoana care venea de la cumparaturi sa se uite si la ea. Acest ritual il facea in toate diminetile, alegandu-si alt loc. Asa se intampla ca Rosa mai mai scapa sacosa din mana, de spaima, cand de dupa un copac iese un ghem de par murdar. Dar dupa sperietura, ramase coplesita de dragul si de mila catelusei. Asa ca deschise usa blocului si o chema pe Luna sa intre. Aceasta ramase pe loc de uimire, dar indata reactiona cand isi dete seama ca aceasta tanara doamna ii facea semne sa inainteze.

Si asa cu bucurie si stangacie urca cele trei etaje ale blocului pana ajunse la o usa mare care deschidea un castel - casa ei… Rosa lasa sacosa in bucatarie, isi descalta pantofii in hol si lua catelusa in brate ducand-o prin incaperi mari, catre baie. Si o spala si o spala pana ii ramasese blanita alba. Apoi o usca cu un prosop, o pieptana, o hrani si petrecura o dupa-amiaza magica impreuna. Viata alaturi de Rosa era foarte frumoasa, aceasta ii cumparase tot ce avea nevoie, ii avea grija si era preocupata de binele ei. Petreceau zilele impreuna. Cat Rosa lucra, catelusa o astepta cuminte si cu nerabdare, iar cand se intorcea acasa se napustea la picioarele ei. Rosa era fascinata de comportamentul catelusei, o privea momente in sir la felul cum dormea, cum casca, cum isi bea laptele, cum se juca cu jucariile ei. Ea inca nu se casatorise, avea un servici bun si avea nevoie de un sufletel care sa-i tina companie. Asa au trecut multi multi ani si ele tot impreuna sunt, iar cateodata le vad plimbandu-se prin sat, foarte mandre una de cealalta.