Astăzi, după ore, -n clasă,
Parcă-aud un glas ciudat:
„Of! De mine cui îi pasă?"
„Cin' să fie plângăcios
-Mă întreb- vreun băieţel?"
Când, deodată, văd pe jos,
Aruncat un caieţel.
"Sunt un biet caiet, vezi bine,
Şi sunt tare supărat!
Am ajuns ca vai de mine
Şi la colţ sunt aruncat.
Ştefănuţ nu mă-ngrijeşte,
Plânsul meu e în zadar,
Nici măcar nu mă-nveleşte,
De aceea sunt murdar.
Filele-mi sunt îndoite
-Zise, cu durere-n glas-
Rupte şi mototolite,
Câteva au mai rămas."
Şi încet, ca pentru sine:
„Geaba plâng, nefericitul,
Jerpelit, ca vai de mine,
Am ajuns să-mi văd sfârşitul."