Un concurs de mare anvergură cum este „Românii au talent” difuzat pe ProTv a schimbat pentru totdeauna viața câștigătorului marelui premiu al ediției cu numărul 13, Rareș Prisacariu. Micuțul foarte talentat recunoaște că premiul câștigat la Românii au talent i-a adus nu numai notorietate, ci și dorința de a face tot posibilul încă de la o fragedă vârstă să își îndeplinească cea mai mare dorință pe care o are în această viață, aceea de a deveni actor.
Așa că Rareș s-a mutat din Botoșani împreună cu întreaga sa familie, la București. Decizia luată împreună de familia lui Rareș a venit ca urmare a activităților pe care băiatul le desfășoară în capitală, care aparent îi afectau participarea la cursuri.
Rareș Prisacariu a confirmat în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță că nu mai este elev al școlii din Botoșani, ci s-a mutat la București și a fost foarte primit de către colegii lui de clasa a doua.
Băiețelul știe că nu își poate îndeplini visul fără școală de aceea a luat această decizie: „A fost foarte grea alegerea de a mă muta la București, pentru că atunci când vine vorba despre Botoșani, pot să spun că acolo e viața mea. Acolo e casa mea… Dar am multe evenimente și, dacă lipsesc prea mult de la școală… Eu spun mereu că școala este cea mai importantă, pentru că nu ai de unde să le știi pe toate. Nu puteam să lipsesc așa de mult de la școală. Drumul de la Botoșani la București este foarte lung, 400 și ceva de kilometri…”
Familia lui Rareș a făcut un sacrificiu foarte mare pentru ca băiețelul să-și poată continua visul
Adaptându-se treptat la viața din București, Rareș Prisacariu merge la școală, dar participă și la cursuri de jurnalism și de actorie desfășurate în studiourile Buftea. „Și doamna m-a recunoscut. Colegii sunt drăguți. Nu pot face o comparație între colegii de la Botoșani și cei de la București…, nu vreau să se supere nici unii, nici alții”, destăinuie micuțul artist.
Cel mai mare vis al băiețelului este acela de a obține un rol într-un film, iar pentru a și-l îndeplini merge la Academia de Teatru și Film la studiourile Buftea la fiecare sfârșit de săptămână. „Când a venit Moș Crăciun mi-am pus o dorință: să îmi aducă un rol într-un film sau un serial. Fac și cursuri de jurnalism. Vreau să îmi continui visul. Particip și în evenimente, sunt și prezentator uneori”, povestește el cu bucurie.
Atunci când vorbește de familia sa, Rareș Prisacariu este foarte emoționat, realizând câte sacrificii au făcut părinții lui pentru a-i fi alături în decizia de a deveni actor. Mama și tatăl lui Rareș sunt cei mai importanți susținători ai fiului, persoanele care stau în umbră și îl văd cum evoluează, susținătorii lui numărul 1.
Iar băiețelul apreciază foarte mult devotamentul părinților: „Mama m-a ajutat în tot acest timp. Fără ea nu puteam să ajuns aici. Ea mă susține, mă îndrumă, este susținătorul meu numărul 1. Eu cu părinții mei am luat decizia de a mă muta în București. Părinții mei au făcut cel mai mare sacrificiu din viața lor. Să se mute cu serviciul, cu casa, să nu avem pe nimeni cunoscut aici, mă refet la familie, la oamenii de pe stradă… Au făcut un sacrificiu foarte mare doar pentru mine, ca să am posibilitatea de a mă dezvolta…”.
Îi dorim și noi mult succes micuțului Rareș în drumul greu pe care a decis să îl urmeze, multă putere de muncă, pentru că talent are deja, și îndeplinirea celei mai arzătoare dorințe!
Surse foto: facebook.com, facebook.com facebook.com
Surse articol: stiri.botosani.ro