Un copil de 8 ani a fost atacat de un urs
Un băiețel în vârstă de 8 ani din comună Ghelnița, județul Covasna, se juca în fața casei când, la un moment dat, a fost atacat de un urs. Părinții i-au auzit strigătele celui mic și l-au dus imediat la spital. Din fericire, copilul nu a fost rănit grav, însă a rămas traumatizat de cele întâmplate.
Potrivit știrileprotv.ro, ursul coborâse din pădure pe albia răului și a ieșit direct în mijlocul satului. Când încerca să părăsească zona locuită, animalul a intrat pe o stradă înfundată, unde a dat nas în nas cu băiețelul care se juca în fața porții. Loclanicii spun că ursul, un exemplar adult, a sărit peste copil și l-a zgâriat. Din fericire, părinții au ieșit repede din casă, ursul s-a speriat și a fugit, iar copilul a fost transportat imediat la spitalul din Târgu Secuiesc, unde a fost examinat. Starea lui fizică este una bună, neavând răni grave. Psihic, însă, cel mic încă este în stare de șoc.
Marius Tolvaj, purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, a declarat, pentru Libertatea, că localnicii au fost avertizați printr-un mesaj Ro-Alert că se află un urs în zonă.
Citește și: Top 10 cele mai frumoase locuri nestiute din Romania
Cei din județul Covasna, spun că ursul intră deseori în satul lor care este, de altfel, renumit pentru numărul mare de urși care frecventează zonele locuite de oameni. Numai în ultimele trei săptămâni au fost semnalate 78 de asemenea apariții, în 29 de localități.
Cum evităm atacurile urșilor? Ce facem când ne întâlnim cu ursul pe un traseu montan?
În ultima vreme, tot mai mulți urși coboară printre oameni în căutare de hrană, iar autoritățile spun că atâta vreme cât invadăm constant teritoriul acestor animale, riscăm să ne trezim în situații nu tocmai plăcute.
Există câteva aspecte extrem de importante de care trebuie să ținem cont în momentul în care ne trezim față în față cu un astfel de animal. Iată câteva sfaturi despre cum ar trebui să reacționezi atunci când te întâlnești cu un urs, potrivit proalpin.ro:
- Ca să eviți întâlnirea cu un urs în timpul unei drumeții, rămâi pe traseele umblate și semnalează-ți prezența. Urșii sunt sensibili la zgomot, așa că vorbește, ascultă muzică, cânta, bate din picioare etc, indiferent dacă ai sau nu companie. Atașează la îmbrăcăminte sau la rucsac un clopoțel de avertizare sau asigură-te că ai la tine un fluier;
- Mare grijă la mâncare! Sigur că atunci când pleci într-o drumeție sau cu cortul, trebuie să ai la tine și ceva de mâncare. Însă nu lua la tine mai multă mâncare decât consumi de obicei! Ia atât cât știi că poți mânca la o masă. Nu lasă mâncare desfăcută și nu lasă resturi alimentare în jurul tău, ci depozitează reziduurile organice în saci bine închiși și aruncă-i fie acasă, fie în locurile special amenajate;
- Dacă ai văzut un urs, însă el nu te-a observat încă, nu te apropia de el, nu urla și nu fugi! Retrage-te încet și întoarce-te în direcția din care ai venit, pentru a evita întâlnirea cu ursul;
- Dacă ursul se îndreaptă spre tine, acționează cu calm! În cazul în care animalul rămâne pe loc, încearcă să te îndepărtezi de el cu calm, cu mișcări lente și pași siguri. Nu te întoarce cu spatele la urs, dar în același timp nu îl privi direct în ochi.
- Dacă ursul te-a văzut și vine spre tine să te atace, nu fugi, nu urla și nu te cățăra. Nu vei face altceva decât să îl provoci și să îi trezești comportamentul agresiv. Stai pe loc și cu mișcări lente întinde-te la sol, cu fața în jos, protejându-ți capul cu mâinile. Rămâi complet nemișcat astfel încât să îi sugerezi că nu reprezinți un pericol real.
- Nu aborda, nu hrăni și nu te apropia pentru a face poze cu ursul, mai ales dacă are și pui!
Citește și: 10 păduri spectaculoase de care nu ai auzit
- Surse: stirileprotv.ro, libertatea.ro, proalpin.ro
- Sursă foto principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com