Un bebeluș afgan a venit pe lume într-o aeronavă de război. Ce se va întâmpla cu mama și copilul

Un bebeluș afgan a venit pe lume într-o aeronavă de război. Ce se va întâmpla cu mama și copilul

Andrada Popa

Ocupația talibană din Afganistan a devenit o sursă continuă de teroare și de imagini și evenimente incredibil de dureroase și emoționale. Zeci de mii de afgani încearcă să își părăsească țara iar aglomerația și violența din aeroportul de la Kabul fac din ce în ce mai multe victime, printre care se numără și copii și femei însărcinate. O gravidă afgană a născut într-un avion american de evacuare care se îndrepta spre Germania. 

Duminică, 22 august 2021, la o săptămână de când Afganistan a intrat sub ocupație talibană, US Air Mobility Command a anunțat pe Twitter că o femeie afgană, care a fost evacuată cu familia din Orientul Mijlociu, a născut la bordul unei aeronave militare americane. În timpul zborului, femeia a intrat în travaliu, iar când au început să apară complicații, comandantul aeronavei a decis să scadă altiutudinea de zbor, pentru a crește presiunea aerului din interior. Astfel, mama a fost stabilizată, iar în momentul în care avionul a aterizat la baza aeriană Ramstein din Germania, medicii militari au urcat la bordul avionului și au adus pe lume bebelușul afgan. Atât mama cât și nou-născutul sunt bine și au fost internați la un spital din apropiere.

Zeci de mii de copii sunt printre refugiații afgani

Panica și teroarea guvernează acum Afganistanul, cu centrul haosului la aeroportul din Kabul. În numai 24 de ore de la retragerea trupelor NATO din țară, talibanii au reușit fără prea mare efort să pună stăpânire peste tot, iar de o săptămână imagini șocante fac înconjurul lumii. În fiecare zi oamenii se luptă pentru a scăpa de regimul taliban, încercând să ajungă la aeroportul din Kabul pentru a fi evacuați spre alte țări. Zeci de mii de afgani, alături de familliile lor sunt blocați la baricade și se luptă cu busculade care le pun viața în pericol, pe lângă prezența teroristă a trupelor talibane. Din păcate, doar câteva mii de persoane pe zi, mai ales cetățeni străini, sunt scoase din țară pe cale aeriană, deși oficialii de la Drepturile Omului spun că sunt sute de mii de afgani, care au militat și au ajutat democrația, care sunt în pericol să fie uciși. 

Citește și: 

Mii de copii așteaptă alături de familiile lor să fie evacuați, iar imaginile surprinse sunt grăitoare și subliniază atât disperarea părinților lor cât și faptul că organizațiile militare au fost luate prin surprindere de viteza cu care talibanii au pus ocupație peste țară. După 20 de ani de război, au fost nevoie de mai puțin de 10 zile pentru ca talibanii să devină stăpâni peste Afganistan, după retragerea forţelor internaţionale. Armata americană a confirmat autenticitatea a mai multor imagini cu copii care conturează un peisaj dezolant al aeroportului din Kabul.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de The Afghan / افغان (@theafghan)

Cea mai intensă este cea cu un bebeluș care este ridicat pe sus de un infanterist american din mulțimea de oameni înghesuită lângă gardul aeroportului. „Referitor la acele imagini (cu copilul ridicat deasupra gardului), pot să vă spun că părinţii au cerut ajutor de la infanteriştii marini, deoarece copilul lor era bolnav”, declară John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Copilul a primit îngrijire medicale la un spital norvegian din interiorului aeroportului și a fost returnat părinților săi.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Katerina Papadopoulos (@katpop711)

Însă, tot mai mulți copilași au viața pusă în pericol, pentru că se rătăcesc de părinții lor în haosul de la Kabul. Sunt povești care îngrozesc, de la un copil găsit prins în sârma ghimpată, căruia nu i s-au găsit încă părinții, la imagini cu soldați care salvează copii din mulțime sau au grijă de bebeluși. 

Surse foto: KABUL, AFGHANISTAN - AUGUST 21 -Photo by Turkish National Defence Ministry / Handout/Anadolu Agency via Getty Images

Până sâmbătă, 21 august, americanii au evacuat din Afganistan peste 17.000 de persoane, dintre care 2.500 de americani. 46 de cetățeni români au fost evacuați din Afganistan, 30 cu aeronave alte unor state partenere, iar 16 cu aeronava Forțelor Aeriene Române. ”Vom continua acțiunea și demersurile noastre, în cadrul celulei de criză pentru a evacua și ultimul cetățean român care și-a exprimat dorința în acest sens dar care nu a putut ajunge, din rațiuni de securitate extrem de dificile, la aeroport. De asemenea, vom continua demersurile de a aduce în România pe cetățenii afgani care au lucrat cu trupele române și pe studenții care au burse oferite de statul român. Ne vom preocupa în continuare și de undele categorii vulnerabile, cum sunt jurnaliștii afgani, dintre care am încercat să evacuăm ieri. Vom menține contactul cu toți cetățenii români încă aflați în Afganistan, fie că vor sau nu să fie repatriați. Acțiunea noastră nu s-a oprit doar la români și afgani, mă bucur că am reușit să scoatem din Kabul și șapte cetățeni ai unor state partenere – cinci cetățeni bulgari, un american și un britanic”, a precizat ministrul de externe, Bogdan Aurescu.

Surse: Digi24, News.ro, Daily Mail, Times

 

Surse foto: Sursa foto principala - Twitter @AirMobilityCmd

Articolul urmator
Drama din viața Adrianei Bahmuțeanu și a lui Silviu Prigoană. Fiul lor, Eduard Darius, a venit pe lume cântărind numai 900 de grame și a murit la trei săptămâni

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nașterea m-a făcut să mă simt ca într-o zonă de război. Nimeni nu m-a întrebat cum mă simt sau dacă mă doare ceva
    Nașterea m-a făcut să mă simt ca într-o zonă de război. Nimeni nu m-a întrebat cum mă simt sau dacă mă doare ceva

    Nașterea traumatizantă este un termen foarte complex și poate fi descrisă ca o experiență negativă ce îi poate afecta întreaga viață a mămicii. Traumele fizice și...

    Ce se întâmplă când o mamă încearcă să-și ia o „zi liberă”? „Am ajuns acasă după cinci minute și copilul era în dulap”
    Ce se întâmplă când o mamă încearcă să-și ia o „zi liberă”? „Am ajuns acasă după cinci minute și copilul era în dulap”

    Odată ce devii mamă, știi că nu va fi simplu să-ți organizezi programul pentru a putea avea parte și de timp pentru tine. Ca să reușești însă, cel mai la...

    Am ales să fac un copil abia la 40 de ani. Eu am venit pe lume când bunica mea avea 40 de ani
    Am ales să fac un copil abia la 40 de ani. Eu am venit pe lume când bunica mea avea 40 de ani

    Totul este într-o continuă schimbare în lumea modernă actuală. Adulții devin părinți mult mai târziu, comparativ cu generațiile anterioare. La vârsta de 40 de...

    Am venit pe lume prin inseminare artificială și asta nu mi-a afectat cu nimic viața
    Am venit pe lume prin inseminare artificială și asta nu mi-a afectat cu nimic viața

    O femeie află în anii maturității că a fost concepută prin inseminre artificială. Deși nu i-a afectat cu nimic sănătatea, tânăra se teme că ar putea avea probleme...

    A venit pe lume la 22 de săptămâni și a primit șanse mici de viață, dar a sfidat moartea! "Era transparent când l-am născut"
    A venit pe lume la 22 de săptămâni și a primit șanse mici de viață, dar a sfidat moartea! "Era transparent când l-am născut"

    Cu un pronostic nu foarte îmbucurător la naștere, bebelușii prematuri pot supraviețui și se pot dezvolta normal în ciuda speranțelor minime la o viață normală. Cu...

    Codin Maticiuc, din nou tată! „A venit ILINCA. O să facă această lume puțin mai bună”. Vezi primele imagini cu fiica lui!
    Codin Maticiuc, din nou tată! „A venit ILINCA. O să facă această lume puțin mai bună”. Vezi primele imagini cu fiica lui!

    Codin Maticiuc a devenit din nou tată, pe 10 octombrie. Omul de afaceri a făcut marele anunț pe rețelele de socializare alături de o fotografie din sala de naștere cu iubita lui, Ana...

    Ne-am adormit copiii în pandemie și dimineață i-am trimis la școală în război
    Ne-am adormit copiii în pandemie și dimineață i-am trimis la școală în război

    Aseară, în liniștea de acasă, mă gândeam că azi va fi Dragobetele și chiar am scris un mic articol despre această sărbătoare drăgălașă, ca un soi de terapie. Aveam o...

    Un bărbat recunoaște că nu își poate iubi bebelușul care a venit pe lume accidental. „Nu este viața la care am visat”
    Un bărbat recunoaște că nu își poate iubi bebelușul care a venit pe lume accidental. „Nu este viața la care am visat”

    Dacă anumiți bărbați visează dintotdeauna să devină tați, alții nu își doresc sub nicio formă să fie părinți. De aceea, aceștia din urmă își fac planuri de...

    © 2024 Qbebe