SUA atacă Siria. Iată ce spune președintele Trump

SUA atacă Siria. Iată ce spune președintele Trump

Corina Naftanaila

Situația din Siria a devenit o problemă la nivel mondial, mai ales pentru reprezentanții Statelor Unite ale Americii. Președintele Donald Trump a luat atitudine și a declarat că a ordonat lansarea atacul aerian asupra Siriei.

Președintele Statelor Unite ale Americii a declarat că oficial, s-a lansat atacul asupra Siriei. Este prima manifestare de acest gen după 6 ani de la începerea războiului civil din Siria. Conform declarației lui Donald Trump, această operațiune a fost în interesul securității naționale și a venit ca urmare a atacului chimic din urmă cu ceva zile. Acesta s-a soldat cu peste 70 de victime, printre care foarte mulți copii și femei.

A post shared by FamilyV (@cynthiavouil) on

"Dictatorul sirian Bashar Assad a lansat un înfiorător atac cu arme chimice asupra civililor nevinovați, folosind un gaz toxic. Assad a luat viețile unor oameni nevinovați, femei și copii. A fost o moarte lentă și brutală pentru atâția oameni. Chiar și copii minunați au fost uciși cu cruzime în acest atac barbar. Niciun copil al lui Dumnezeu nu ar trebui să sufere o asemenea teroare.

Am ordonat bombardarea unor baze militare din Siria, de unde a fost lansat atacul chimic. Este în interesul vital al securității naționale a Statelor Unite ale Americii să fie prevenită folosirea acestor arme chimice. Nu există îndoială că Siria a folosit arme chimice interzise ignorând regulile Consiliului de Securitate ONU", a declarat Donald Trump în timpul unei conferințe de presă.

Atacul chimic a fost lansat marți asupra provinciei Idleb, unde au fost ucise peste 70 de persoane, dintre care 20 de copii. Din nefericire, orice război are și victime nevinovate, cum este cazul bărbatului care și-a pierdut întreaga familie. Soția, cei doi copii gemeni de doar 10 luni și restul rudelor s-au numărat printre zecile de victime ale necruțătorului atac chimic.

Surse: theguardian.com, vox.com, bbc.com.

Articolul urmator
Dreptul la avort eliminat din Constituția SUA. Ce impact va avea decizia asupra femeilor americane
Dreptul la avort eliminat din Constituția SUA. Ce impact va avea decizia asupra femeilor americane

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un ghiozdan greu afectează dezvoltarea copilului? Iată ce spune un chirurg ortoped
    Un ghiozdan greu afectează dezvoltarea copilului? Iată ce spune un chirurg ortoped

    Una dintre cele mai importante preocupări legate de pregătirea copilului tău pentru școală este să-i asiguri un ghiozdan care să nu-i provoace disconfort și care să-l ajute să-și...

    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase
    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase

    O profesoară de arte plastice a dezvăluit motivele pentru care nu le spune niciodată copiilor ei că sunt „buni la desen”, chiar și atunci când desenele lor sunt...

    Nu mai spune copilului „Ai grijă!” Iată ce trebuie să spui, de fapt, conform unui expert în parenting
    Nu mai spune copilului „Ai grijă!” Iată ce trebuie să spui, de fapt, conform unui expert în parenting

    Printre provocările din viața de părinte se regăsesc și momentele în care vezi că micuțul tău se află în situații de risc. Când îl vezi că este în...

    A fost aprobat primul tratament pentru depresia postpartum în SUA
    A fost aprobat primul tratament pentru depresia postpartum în SUA

    Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat primul medicament oral pentru tratarea depresiei postpartum. Acesta poartă denumirea de Zurzuvae (zurzolonul), iar...

    Iată ce se întâmplă când nu faci curățenie 4 zile într-o casă cu 4 copii
    Iată ce se întâmplă când nu faci curățenie 4 zile într-o casă cu 4 copii

    ”Nu este murdărie. Este dezordine!”. Asta ar spune orice mamă cu un copil sau mai mulți care nu apucă să facă în fiecare zi curățenie, nu-i așa? Toate mamele din...

    Știința spune că părinții exagerează cu parentingul
    Știința spune că părinții exagerează cu parentingul

    Părinții elicopter sunt cei care vor să fie mereu în prejma copilului și care ajung să fie extrem de implicați în viața acestuia. În acest scop, își dedică...

    Am 18 ani și sunt însărcinată cu al doilea copil. Iată ce comentarii dureroase mi s-au adresat
    Am 18 ani și sunt însărcinată cu al doilea copil. Iată ce comentarii dureroase mi s-au adresat

    Kailey Pool are 18 ani și este studentă la cinematografie digitală. A născut primul ei copil la 16 ani și refuză să se lase afectată de cei care o hărțuiesc pe Internet și o...

    Spune-mi cum folosești Social Media ca să îți spun ce fel de părinte ești
    Spune-mi cum folosești Social Media ca să îți spun ce fel de părinte ești

    Să fii părinte în 2022 nu este lucru ușor, iar să fii și un părinte model, devine o adevărată provocare. Mamele și tații din ziua de azi trebuie să se lupte cu mult mai...

    © 2024 Qbebe