„Primăria Capitalei vine cu soluții pentru părinții bucureșteni cu copii sub 12 ani, care au dificultăți în a găsi supraveghere pentru copiii lor în luna de vacanță care urmează. Timp de două săptămâni, între 12 și 23 aprilie 2021 (perioada de vacanță suplimentară față de vacanța școlară inițială), primăria va pune la dispoziție 5 locații, unde vor putea fi supravegheați în total circa 1.200 de copii”, a scris primarul Capitalei, Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.
Ce locații vor fi disponibile și ce condiții trebuie îndeplinite
Primarul Capitalei a anunțat și care vor fi aceste locații pentru supravegherea copiilor în perioada vacanței prelungite, dar și care sunt condițiile pe care părinții ar trebui să le îndeplinească pentru a beneficia de această facilitate.
Așadar, în perioada 12 și 23 aprilie 2021, părințîi își pot lăsa copiii în următoarele locații:
- Muzeul Copiilor (situat în sectorul 3, pe Bulevardul Decebal);
- Hub-ul educațional Proedus de la AFI Cotroceni (la limita dintre sectoarele 5 și 6);
- Opera Comică pentru Copii (pe Calea Giulești, în sectorul 6);
- Sala Palatului (sectorul 1, un spațiu adiacent);
- Sediul Corului Național de Cameră Madrigal (în sectorul 4).
Nicușor Dan a precizat faptul că elevii vor beneficia de supraveghere din partea personalului specializat în lucrul cu copiii, dar și de activități educaționale precum: jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciții de dezvoltare personală.
De asemenea, se vor respecta riguros măsurile de protecție anti-COVID-19 - cei mici vor purta mască și vor fi împărțiți în grupe mici pentru asigurarea distanțării necesare între ei.
Citește și: Dragi părinti, v-ați plâns de școala online? Luați de aici școală DELOC și vacanță de o lună
Această soluție este deschisă copiilor cu ambii părinți la serviciu în perioada vacanței prelungite, precum și copiilor din familii monoparentale, ai căror părinți sunt și ei la serviciu. Nu își pot duce copiii la astfel de centre părinții care lucrează de acasă, în regim de telemuncă.
Informații suplimentare despre program vor fi postate în zilele următoare pe site-urile PMB, Proedus și Operei Comice pentru Copii, anunță primarul Capitalei, Nicușor Dan.
Primăria Capitalei vine cu soluții pentru părinții bucureșteni cu copii sub 12 ani, care au dificultăți în a găsi...
Posted by Nicușor Dan on Thursday, April 1, 2021
Primăria Capitalei a dat startul înscrierilor în programul „Vacanță activă în București”, pentru copiii cu părinții la serviciu
Părinții care nu au cu cine să își lase copiii acasă în perioada 12-23 aprilie își pot înscrie copiii în programul "Vacanţă activă în Bucureşti”. Primăria Capitalei a dat deja startul înscrierilor în acest program destinat copiilor cu ambii părinţi la serviciu sau cu părinţi la muncă, precum și copiilor din familii monoparentale, ai căror părinți sunt și ei la serviciu.
Pentru înscrierea în program, adulții vor semna o declaraţie pe proprie răspundere. Formularul şi condiţiile de înscriere se regăsesc pe site-urile www.cantusmundi.com şi www.proedus.ro. Participaţii vor fi acceptaţi în ordinea înscrierii, iar informaţii suplimentare pot fi obţinute şi la numerele de telefon:
- 0310 699 531 - de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pentru Muzeul Copiilor şi hub-ul educaţional Proedus de la AFI;
- 0751.186.008 - de luni până duminică, în intervalul orar 9:00 - 20:00, pentru Opera Comică pentru Copii, Sala Palatului, sediul Corului Naţional de Cameră Madrigal.
Potrivit Digi24, fiecare copil va avea acces la o singură grupă şi într-un singur interval orar, în acelaşi spaţiu pentru care optează prin formular, după următorul program:
- Muzeul Copiilor - 8:00 - 12:00 sau 14:00 - 18:00;
- Hub Proedus AFI - 9:00 - 13:00 sau 14:00 - 18:00;
- Opera Comică pentru Copii/ Sala Palatului / Sediul Corului Madrigal - 8:00 - 12:00 sau 13:00 - 17:00.
Peste 300 de copii au fost înscriși în prima zi a programului, a anunțat Nicușor Dan. Pentru a respecta măsurile de protecţie anti-COVID-19, copiii vor fi împărţiţi în grupe mici, pentru asigurarea distanţării necesare, iar cei cu vârsta de peste 5 ani vor purta obligatoriu mască de protecție. Fiecare locaţie dispune de spaţii generoase, astfel să încât să fie asigurat un perimetru de 5 mp/copil, pentru a evita aglomerarea.
Spaţiile vor fi dezinfectate atât la finalul fiecărui interval, cât şi la sfârşitul zilei prin nebulizare. De asemenea, materialele care sunt folosite în activităţile copiilor vor fi dezinfectate periodic.
Copiii vor primi măşti de protecţie, dezinfectant şi asistenţă medicală, dacă va fi cazul.
- Surse: facebook.com/NicusorDan.ro, digi24.ro, mediafax.ro
- Sursă foto principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com