Revoluție în educație. Asta își doresc oamenii aflați la putere din Finlanda. Conform conducerii Departamentului de Educație din Helsinki, vor să se scoată din programa școlară orele de fizică, matematică, literatură, istorie și geografie. Iată și explicația! "Există școli care încă adoptă stilul vechi de învățământ, care dădea rezultate la începutul anilor 1900. Dar nevoile nu mai sunt aceleași și trebuie ceva care să se potrivească secolului 21", a fost mesajul transmis de Departamentul de Educație.
Astfel, elevii vor învăța despre evenimentele și fenomenele importante într-un format interdisciplinar. De exemplu, vor examina cel de-al Doilea Război Mondial din punct de vedere istoric, geografic și matematic. De asemenea, printr-un exercițiu de forma "a lucra într-o cafenea", elevii deprind tainele limbii engleze, dar și aptitudini de comunicare și economie.
Acest sistem va fi introdus pentru elevi de peste 16 ani. Ideea acestei schimbări este ca elevii să descopere pe ce vor să-și axeze studiile în conformitate cu abilitățile lor și planurile de viitor. În concluzie, aceștia nu vor mai fi nevoiți să facă ore de fizică sau chimie, întrebându-se la ce oare îi va ajuta pe viitor.
Noul sistem de învățământ din Finlanda se vrea a fi implementat până în anul 2020. Schimbări vor fi și la nivelul comunicării profesor-student. Elevii nu vor mai sta în spatele unei bănci așteptând să primească întrebări, ci vor lucra împreună cu profesorii în grupuri mici, pentru a găsi soluții împreună.
Surse: brightside.me, truththeory.com, educateinspirechange.org.