„În fiecare 14 decembrie mi se naște mama și îmi ingrop tatăl, dar continuăm să fim împreună”
La 20 de ani de la moartea lui Amza Pellea a murit și mama Oanei Pellea, pe nume Domnica, în anul 2003. „Într-un 14 decembrie s-a născut MAMA… în alt 14 decembrie l-am îngropat pe tata.
Iubirea vieții mele și prietena mea cea mai bună și a îngropat soțul de ziua ei.
Îmi bate inima în ritmul inimii ei și în ritmul inimii lui tata.
Îmi curge sângele prin vene în felul ei și în felul lui tata.
Respir prin plămânii lor.
Văd prin ochii lor, simt prin simțurile lor, păsesc cu pașii lor, râd cu râsul lor și plâng cu lacrimile lor.
Îi port în mine, cu mine prin timpul ăsta nebun.
Îi duc în mine, cu mine peste tot pe planeta asta mică.
Imaginea fotografică se șterge… fotografiile sunt mâncate de carii de timp, dar cu cât trece timpul, cu atât îmi explodează mai tare inima de drag, de iubire, de lumină.
Iubiții mei. Dragii mei…. Vă mulțumesc pentru că m-ați primit în viața voastră. Vă mulțumesc pentru că mi-ați dăruit minunea asta numită VIAȚĂ.
În fiecare 14 decembrie mi se naște mama și îmi ingrop tatăl, dar continuăm să fim împreună.
Trăiesc prin voi și trăiți prin mine.
Ne trăim împreuna până la capătul capătului timpului.
Vă iubesc și ne vom iubi dincolo de timp”, a scris actrița pe pagina personală de Facebook.
„Tata când era bucuros, de drag, îmi făcea cu ochiul”
An de an, actrița își omagiază tatăl, pe regretatul Amza Pellea care s-a stins din viață în urma unui cancer galopant la plămâni.
Anul acesta, la 41 de ani de la moartea tatălui ei, actrița susține că a primit și un semn care i-a confirmat că legătura dintre cei doi este veșnică.
„41 de ani de când ai plecat puțin…
Pe fereastra asta intră soarele rar si pentru puțin timp. Astăzi strălucește
…
Tata când era bucuros, de drag, îmi făcea cu ochiul
Mulțumesc, iubitul meu.”, a postat actrița pe Facebook.
Marele Amza Pellea s a stins din viață pe data de 12 decembrie 1983, la 52 de ani. Actorul legendar a jucat în peste 50 de filme și zeci de piese de teatru, interpretând roluri impresionante, de la Mihai Viteazul, la Decebal.
Personajul care l-a făcut consacrat a fost Nea Mărin, pe care el însuși l-a creat. După 4 decenii de când s-a stins din viață, actorul rămâne un simbol și o mândrie a regiunii Oltenia, dar și a românilor. Actorul a fost omagiat de mai multe persoane la casa memorială „Amza Pellea”.
În urmă cu ceva timp, actrița a transmis un mesaj emoționant despre marele actor: „Tata meu. Trăgea din țigară ca și când ar fi fost prima și ultima data. Trăgea din țigară ca și cum știa ca viața e scurta și merita arsa și cheltuită…
Trăgea din țigară pana la capăt, pana ardea toată… cum și-a ars superb viața. Când a murit m-a rugat doua lucruri! 1. Să am grijă de mama. Și 2. Să mă las de fumat”, a mai scris actrița pe Facebook în cadrul unui mesaj în care face apel către toți fumătorii pentru a se lăsa de acest viciu.
După ce a murit Amza Pellea, văduva lui nu și-a mai serbat niciodată ziua de naștere. Acum, Oanei Pellea nu-i rămân decât amintirile cu părinții ei cu care își poate alina dorul.
Vezi galeria foto »Surse foto: facebook.com
Surse articol: wowbiz.ro, b1tv.ro, viva.ro