Modul în care se comportă un bărbat cu mama sa îți arată cum se va comporta cu tine
Mulți bărbați sunt conștienți că mare parte din noțiunile pe care le dețin despre femei provin de la prima femeie cu care au interacționat în viața lor – mama. Această relație stratificată și definitorie se dezvoltă în timp. Copiii ajung să normalizeze comportamentele pe care le văd în fiecare zi și sunt afectați de conflictele pe care le observă și le rezolvă. În plus, stilul de atașament și afecțiunea mamei poate să aibă un impact pentru întreaga viață. Nu există însă dovezi clare că modul în care a decurs relația maternă va influența mai târziu viața sentimentală. Există totuși câteva semne care îți pot indica la ce să te aștepți, în funcție de cum s-a comportat bărbatul respectiv cu mama lui.
Astfel, dacă a crescut cu o mamă afectuoasă, care i-a arătat iubire, blândețe, afecțiune și respect, va învăța să facă același lucru față de partenera sa. Dacă bărbatul avea o relația extrem de apropiată și iubitoare cu mama sa, îi va fi mult mai ușor să dezvolte tipuri similare de relații romantice. Nu va fi un efort pentru el să se manifeste iubitor, atent, afectuos. Bărbații care au crescut cu femei puternice și respectuoase, vor respecta femeia de lângă ei. Singurul inconvenient al unui astfel de bărbat este că se poate să fi dezvoltat o relație prea apropiată cu mama sa încât să ajungă băiețelul mamei, respectiv nu poate să refuze nimic din ce îi cere mama sa și trebuie să îi solicite acesteia întotdeauna părerea. Poți aduce în discuție această situație, dacă este cazul, dar dacă te valorizează și respectă, atunci relația voastră nu ar trebui să fie o problemă.
Dacă nu a crescut alături de o mamă care comunică și este afectuoasă, va avea tendința să se lupte pentru a fi deschis în relații romantice. Va avea respect pentru femei în general și va putea să aibă relații cu ele, însă când femeia își dorește de la el un angajament, are tendința să se sperie și vor apărea probleme care încheie relația. Acești bărbați nu sunt obișnuiți să primească iubire sau afecțiune de la mama lor, prin urmare este ceva străin să o primească și să o ofere. Dacă ești cu un bărbat care are o relație distantă cu mama sa, îți va fi greu să îl faci să se deschidă în fața ta, să devină vulnerabil sau să se implice emoțional. Ar putea fi nevoie să îți demonstrezi iubirea pentru el pentru că îi lipsește respectul de sine. Nu este însă imposibil să aduci un bărbat care a crescut astfel să învețe să ofere și să primească iubire, însă va fi nevoie de mai multă muncă.
Dacă a crescut cu o mamă care nu i-a arătat nicio formă de dragoste sau chiar l-a abuzat va ajunge să crească cu o lipsă de respect pentru femei și va face tot ce îi stă în putere să rănească persoanele care vor să fie cu el. Un astfel de bărbat ajunge să dezvolte percepția că nicio femeie nu este bună și că sunt toate o sursă de durere, deoarece asta a învățat de la mama sa. Îi va lipsi respectul pentru femeile care îi sunt apropiate și chiar pentru cele pe care nu le cunoaște. În relații romantice va ajunge să te rănească, să te trădeze și să îți distrugă respectul și încrederea în tine. Cu acest tip de bărbat ajungi să ai o relație toxică. Ai putea crede că îl iubești deoarece este un partener bun, însă ajungi doar să suferi încontinuu deoarece nu știe să te iubească în modul în care meriți. Este extrem de dificil să îl înveți să iubească deoarece a fost privat de dragoste când a crescut. Nu poți oferi ce nu ai primit la rândul tău, nu-i așa?! trebuie să înțelegi în această situație că nu vei fi cea care îl va schimba, iar el trebuie să se împace cu trecutul, copilăria și mama care i-au provocat atât de multă durere. Nu îi poți oferi ce nu i-a dat mama sa și în niciun caz nu este rolul tău să faci asta.
În final, este important nu doar să privești modul în care se comportă cu mama sa, ci și ce fel de relație au. Dacă o respectă, dacă vorbește frumos despre ea și cu ea, dacă o ajută, dacă îi ascultă părerile și poate face același lucru cu tine, ai un partener bun. Dimpotrivă, dacă observi că partenerul tău are o relație nesănătoasă cu mama sa, dacă vorbește urât de ea și față de ea, dacă țipă la ea și nu o respectă, ar trebui să fii prudentă. Dacă nu își respectă mama, cu siguranță nu are nicio problemă să nu te respecte nici pe tine.
Sursa: https://wakeupyourmind.net/
Surse foto: istockphoto.com