Cazul a zguduit puternic reacția poporului român: magistrații au considerat că micuță ar fi consimțit actele sexuale, la cei 11 anișori ai săi! Micuța era violată în curtea bărbatului acuzat, în vârstă de 52 de ani, unde mergea să se joace cu prietenele sale.
„Ioana* era elevă în clasa a IV-a atunci când a fost violată de şase indivizi care locuiau în acelaşi sat cu ea. Cinci dintre agresorii sexuali erau adolescenţi, iar cel care i-a instigat, Jurj Viorel, avea 52 de ani. Calvarul fetiţei a durat şapte luni. În tot acest timp, Jurj o amenința că o omoară cu bătaia dacă spune cuiva, iar Ioanei i-a fost ruşine şi frică să le ceară ajutorul părinţilor ei”, menționează Libertatea.
Adevărul a ieșit la iveală în 2009, când fetița a rămas însărcinată și a fost nevoită în cele din urmă să le povestească părinților tot calvarul prin care a trecut. Astăzi, calvarul fetei continuă să o urmărească, fără să-i dea pace, prin prisma faptului că nimeni nu vrea să îi facă dreptate. Magistrații (doi dintre ei, femei), au decis că micuța și-a dat consimțământul la vremea respectivă, ba mai mult decât atât, a ales să meargă în curtea agresorului și prin urmare reiese că nu îi era teamă de el.
„Din analiza tuturor actelor dosarului, acte medico-legale, probe testimoniale nu rezultă fără dubiu că actele sexuale au fost săvârşite fără acordul părţii vătămatei”. Jurj Viorel a fost trimis în judecată nu pentru viol, ci pentru act sexual cu un minor. Pentru unul dintre agresori s-a decis neînceperea urmăririi penale, pentru că el avea 13 ani, iar ceilalţi patru adolescenţi au primit doar câte o amendă simbolică, de 250 de lei sau 100 de lei”, aflăm din Libertatea.
Din sentința penală reiese următorul lucru: „Este relevantă şi atitudinea părţii civile după primul act sexual cu inculpatul care, în loc să evite întâlnirile cu acesta, a mers în continuare să se joace cu fetele din curtea vecină, unde ştia că va veni şi inculpatul”.
Judecătorii de la Curte consideră că victima, deși în vârstă de 11 ani, era total capabilă să se apere. Cei 9 magistrați au închis ochii la durerea unui copil de 11 ani, care a fost nevoit să suporte această traumă până în prezent și care va fi nevoit să o ducă pe umeri pentru tot restul vieții. Cazul s-a plimbat de la o Curte de Apel la alta, astăzi Jurj fiind găsit vinovat pentru viol și condamnat la închisoare, în vreme ce mâine era deja achitat de orice pedeapsă. Cât de corect este să ne jucăm astfel cu destinul unui copil și cum au fost trași la răspundere magistrații? Ce fac ei acum?
Şofan Dumitru, cel care a întocmit rechizitoriul, este acum procuror-şef Secţie Urmărire Penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Nicolae Paştiu, cel care a confirmat rechizitoriul, este procuror-şef Secţie Urmărire Penală la Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Draia Sanda Ionela, cea care a respins plângerea părinţilor fetiţei, lucrează şi azi Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi este procuror-şef Secţie Judiciară. Petronela Negrea Drucan, prima judecătoare care a decis că fata de 11 ani a consimţit actele sexuale la care a fost supusă, profesează la Tribunalul Hunedoara.
Jean Nicolae Uncheşelu, primul procuror de şedinţă care s-a opus schimbării încadrării faptei lui Jorj din act sexual cu un minor în viol, e procuror la DNA – Structura Centrală.
Monica Felicia Farcaş, preşedinta completului de la Curtea de Apel Alba Iulia care a decis că fetiţa de 11 ani s-ar fi putut apăra, este azi preşedinta Judecătoriei Blaj.
Marius Aurel Motolea, judecător în completul condus de Farcaş, profesează acum la Secţia I Civilă a Curţii de Apel Alba Iulia.
Judecătoarea Sanda Trif, judecătoarea de la Curtea de Apel Alba a ieşit la pensie în ianuarie anul trecut, iar Alina Oană este procuror DNA – ST Alba Iulia.
A trecut un deceniu de procese, iar Ioana, victima care la 11 ani a fost violată de şase indivizi, încă se luptă în instanţă pentru dreptate. A trecut un deceniu și Codul Penal român nu prevede nici până la momentul actual în mod explicit vârsta la care un minor poate să consimtă un act sexual.
Sursa: libertatea.ro
Surse foto: istockphoto.com