Ministerul Educației explică faptul că aceste declarații reprezintă o măsură suplimentară pentru protejarea dreptului de imagine atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor.
Consiliul Național al Elevilor consideră aceste declarații inutile
Consiliul Național al Elevilor, pe de altă parte, consideră aceste declarații inutile și își exprimă indignarea față de prioritățile Ministerului Educației, în timp ce din ce în ce mai unități de învățământ trec în scenariul roșu, fără a avea, însă, infrastructură necesară predării online.
„În timp ce situația epidemiologică se agravează de la o zi la altă, fapt care va conduce în mod cert spre tranziția către educația online a multor unități de învățământ, Ministerul Educației și Cercetării devine campion național la plimbat hârtii. Aceste declarații sunt complet inutile, întrucât aspectele legale menționate în cadrul acestora sunt deja obligatorii pentru elevi, profesori și părinți. E mult mai ușor să ne facem că facem, decât să rezolvăm problemele concrete din teritoriu. Sunt curios câți elevi care nu au acces la internet vor completă această declarație”, a spus Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, potrivit hotnews.ro.
Citește și: Ce trebuie să facă părinţii care vor numai şcoală online pentru copiii lor
Declarația pentru elevi și părinți invocă un articol din Codul Penal
Declarația pentru elevi și părinți invocă două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației, precum și Codul Penal. Cele două declarații interzic multiplicarea sub orice formă înregistrărilor activității didactice de către elevi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv.
Înregistrarea prin orice procedee a activității didactice putând fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.
Potrivit edupedu.ro, articolul 326 din Codul Penal prevede că „declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care această își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Iată cum arată cele două declarații pe proprie răspundere pentru școală online, potrivit unui document trimis în toate școlile, obținut de Edupedu.ro.
Declarație cadru didactic | Sursă: Edupedu.ro
Declarație elev-părinte | Sursă: Edupedu.ro
- Surse: edupedu.ro, hotnews.ro
- Sursă foto principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com