„Nu țin minte să fi auzit prea des „te iubesc” în copilărie. Eu nu sunt fericit...”
Unul din cei mai tineri milionari cu o avere de milioane de dolari, Sebastian Dobrincu pare a fi cel mai fericit dintre pământeni. Numai că timpul și relațiile din familie l-au învățat că nu banii aduc fericirea.
Cu o copilărie care nu a fost lipsită de provocări emoționale, Sebastian Dobrincu a mărturisit în podcastul moderat de Cătălin Măruță că nu are resentimente și nici nu are ce le reproșa părinților, însă cuvintele lui au exprimat altceva.
„Nu am resentimente și nu vă reproșez. Nu aș schimba nimic la cum m-ați crescut. Mi se pare că m-ați ținut pe o linie de plutire și mi-ați insuflat niște valori…”, a mărturisit tânărul milionar.
„Asta l-a îndepărtat de noi ca să nu îl ținem pe loc”
Tatăl lui Sebastian Dobrincu este mecanic auto de profesie și a profitat de ocazia participării la podcast pentru a spune câteva cuvinte despre fiul său. El a mai expus și faptul că Sebastian a fost mânat întotdeauna de dorința de a obține mai mult și a muncit asiduu pentru a-și construi un viitor, pentru a -i contura o carieră și pentru a se simți împlinit.
Iar acest lucru ar fi implicat și distanțarea față de familie: „El a vrut să fie mai activ și să facă mai mult pentru ceea ce își dorește. Asta l-a îndepărtat de noi, ca să nu-l ținem pe loc”.
Povestea fraţilor Dobrincu: unul milionar, altul deja vedetă la numai 9 ani
„Eu cred că ai fost o mamă rea cu mine, dar nu îți reproșez nimic”
Și mama antreprenorului de succes, Carmen Dobrincu a rememorat în timpul discuției de familie un episod dureros. „Mi-a zis: „Cândva… o să ajung foarte important și să nu-ți atribui vreun merit… Și să spui ce mamă rea ai fost!”, a mărturisit ea.
Iar fiul ei a confirmat faptul că a simțit o răceală din partea celei care i-a dat viață: „Eu cred că ai fost o mamă rea cu mine, dar nu îți reproșez nimic”.
Dorința de a avea tot mai mult a venit pesemne din diferența de statut social între el și colegii săi în liceu și școala generală. Sebastian Dobrincu a mărturisit că se întreba mereu de ce unii colegi au mai mulți bani decât el sau de ce în unele familiei erau posibilități financiare mai mari.
„Nu mi-a fost rușine, dar a fost o diferență în clasă. Vedeam în clasă colegi cu posibilități mai mari decât familia mea. Aveam colegi care aveau mai mulți bani și mă gândeam de ce ei au și eu nu”, a spus tânărul.
Sebastian Dobrincu câștiga 4000 de euro pe lună la 13 ani
Are doar 27 de ani, dar este cunoscut în întreaga țară pentru afacerile de succes pe care le conduce. Tânărul antreprenor român este fondatorul Storyheap, platforma de marketing digital care sincronizează platforme precum Snapchat și Instagram și oferă statistici relevante pentru companiile clienților.
De asemenea, Sebastian Dobrincu și-a dovedit calitățile de autodidactic în programare pentru că de la frageda vârstă de 11 ani a pătruns în lumea software-ului, iar la 13 ani câștiga deja 4000 de euro pe lună, lucrând la birou, full-time.
În Statele Unite ale Americii, acolo unde „a dat lovitura”, Sebastian Dobrincu s-a mutat la 17 ani și a devenit milionar la doar 20. El a dezvoltat și alte proiecte inovative, Owlmetrics și Brandmates, iar acum conduce o afacere de 2 milioane de euro și duce un stil de viață luxos.
Sebastian Dobrincu are și câteva melodii lansate, a participat la emisiunea „Imperiul leilor”, dar și la „Survivor România” în 2023.
Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: romaniatv.net, youtube.com, replicaonline.ro
