Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, celebrata anual pe 29 septembrie, Societatea Romana de Hipertensiune va desfasura in cursul acestei luni o serie de evenimente dedicate atat publicului larg, cat si medicilor implicati in managementul bolilor cardiovasculare.
Pentru a sublinia importanta controlului permanent al valorilor tensionale, ca metoda de reducere a riscului cardiovascular, Societatea Romana de Hipertensiune, in parteneriat cu Ministerul Sanatatii, organizeaza perioada 14-15 septembrie 2013, in incinta Baneasa Mall, zona Galeriile Feeria, o noua actiune de testare gratuita a tensiunii arteriale.
Evenimentul face parte din Campania Nationala Viteza ucide...nu numai in trafic. Controleaza-ti tensiunea arteriala!", si este ce-a de-a treia si ultima manifestare din editia acestui an. Scopul evenimentului este de a informa corect populatia cu privire la riscurile hipertensiunii arteriale si de a incurajarea practica metodelor de diagnosticare precoce si de prevenire a acestei afectiuni.
"Campania Nationala Viteza ucide...nu numai in trafic. Controleaza-ti tensiunea arteriala!" este o campanie de success, judecand dupa numarul mare de persoane care au participat de-a lungul celor trei editii. Peste 1000 de oameni au fost informati corect cu privire la riscurile si consecintele hipertensiunii arteriale. Sfaturile medicilor vizeaza in permanenta adoptarea unui stil de viata sanatos si verificarea regulata a tensiunii arteriale pentru a putea preveni aparitia acestei afectiuni. Pentru ca ne dorim sa transmitem in continuare mesaje cat mai clare si corecte, atat publicului larg, cat si bolnavului hipertensiv, vom continua aceasta campanie si in anul 2014", a declarat prof. dr. Maria Dorobantu, Presedinte Societatea Romana de Hipertensiune.
Rezultatele celor 2 actiuni de testare din Bucuresti si Constanta au aratat ca aproximativ 40% dintre participanti au inregistrat valori tensionale crescute si mai putin de jumatate stiau acest lucru. Medicii prezenti la eveniment le-au recomandat persoanelor hipertensive vizitarea unui medic specialist pentru analize amanuntite.
Luna inimii va fi marcata totodata si de cea de-a II Conferinta Nationala, cu participare internationala, a Societatii Romane de Hipertensiune. Manifestarea stiintifica va aduna in perioada 12-14 septembrie 2013, la Hotel Crowne Plaza Bucuresti, peste 66 de speakeri romani si 26 de invitati straini. Temele abordate au in centru hipertensiunea arteriala si cele mai noi metode de prevenire, diagnosticare si tratare a bolnavului hipertensivi.
Partener oficial: Ministerul Sanatatii
Parteneri institutionali: Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila", Directia de Sanatate Publica Bucuresti, Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti.
Partener social: Baneasa Mall
Parteneri media: Aqua Queen, Health&Beauty Magazine, Jurnal de Bucuresti, Karena, Qbebe, Mujer, Pulsmedia
Campanie sustinuta de Servier Pharma
Persoana de contact:
Oana Necula
Nr. tel.: 0733.011.106
E-mail: press@sanatateapress.ro