Lăsat nesupravegheat, un copil din Pitești a căzut de la etajul casei

Lăsat nesupravegheat, un copil din Pitești a căzut de la etajul casei

Andrada Popa

Miercuri seară un apel disperat al unor părinți la 112 a dezvăluit că fiul acestora, de numai 6 ani, a căzut de la etajul casei. Copilul este internat cu multiple leziuni la Spitalul de Pediatrie din Pitești.

Miercuri seară, pe 11 noiembrie 2020, pe strada Republicii din Pitești, un copil de 6 ani a căzut de la etajul 1 al casei în care locuiește. Se pare că acesta a rămas nesupravegheat în cameră mai puțin de 1 minut, suficient ca să se urce pe canapea, să deschidă geamul și să cadă în gol.

Părinții au apelat imediat numărul de urgență 112.

La locul accidentului a intervenit rapid un echipaj SMURD, care a oferit primul ajutor băiatului, aflat în stare de conștiență, dar cu multiple traumatisme. 

Copilul a fost transportat de urgență de către echipajul SMURD la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, în brațele mamei sale. A suferit multiple traumatisme toraco-abdominale, dar situația lui nu este gravă, întrucât nu a avut contact cu solul, căzând peste niște sârme de uscat rufele. A rămas internat pentru mai multe investigații.

Surse: Știrile ProTV, Stiri Muntenia, Epitesti.ro

 

Articolul urmator
O educatoare din Pitești a strâns de gât o fetiță și a lovit violent un băiețel. Ce au decis autoritățile
O educatoare din Pitești a strâns de gât o fetiță și a lovit violent un băiețel. Ce au decis autoritățile

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copilul meu a căzut de la fereastră, de la etajul 2. Viața mea s-a schimbat radical în acel moment
    Copilul meu a căzut de la fereastră, de la etajul 2. Viața mea s-a schimbat radical în acel moment

    Cum vede o mamă viața după ce și-a privit copilul căzând de la etajul 2? Cum a schimbat o fracțiune de secundă de neatenție viața familiei?

    7 ocazii când Kate Middleton a încălcat regulile vestimentare ale Casei Regale
    7 ocazii când Kate Middleton a încălcat regulile vestimentare ale Casei Regale

    Kate Middleton trebuie să respecte și ea codurile de vestimentație ce sunt impuse membrilor Familiei Regale britanice. De-a lungul timpului a fost însă surprinsă în mai...

    Am adoptat un copil. Dumnezeu m-a lăsat să îi cunosc mama, încă dinainte ca ea să se nască
    Am adoptat un copil. Dumnezeu m-a lăsat să îi cunosc mama, încă dinainte ca ea să se nască

    Odată ce știi că ești alături de persoana potrivită, este firesc să apară și dorința de a avea copii. Uneori însă, infertilitatea poate da peste cap toate planurile. Prin...

    Etajul 4 al maternității Filantropia. Acolo unde disperarea întâlnește speranța
    Etajul 4 al maternității Filantropia. Acolo unde disperarea întâlnește speranța

    Povestea mea începe în săptămâna 28 de sarcină. O sarcină care a decurs normal până atunci și care speram eu că va decurge normal până la...

    Mi-am lăsat soția să o dea afară pe mama de la nuntă, din cauza coafurii
    Mi-am lăsat soția să o dea afară pe mama de la nuntă, din cauza coafurii

    Unele mirese recurg la gesturi extreme pentru a avea o nuntă exact așa cum își doresc. Acesta este și cazul unei femei care și-a dat soacra afară de la nuntă din cauză că avea...

    O mamă susține că i-a căzut mamelonul în timpul alăptării. Ce este vasospasmul de mamelon?
    O mamă susține că i-a căzut mamelonul în timpul alăptării. Ce este vasospasmul de mamelon?

    O mamă povestește pe TikTok că i-a căzut mamelonul în timp ce își alăpta copilul. Acest fenomen rar întâlnit este cauzat de vasospasmul de mamelon, despre care...

    Vecinul meu vrea să le spun copiilor mei să nu se mai joace în grădina casei, pentru că îl deranjează
    Vecinul meu vrea să le spun copiilor mei să nu se mai joace în grădina casei, pentru că îl deranjează

    O mamă de peste Ocean povestește, într-o postare pe forumul Mumsnet, că s-a enervat teribil în momentul în care vecinul ei i-a cerut să nu își mai lase copiii...

    Ce membru al Casei Regale ești, în funcție de zodia ta
    Ce membru al Casei Regale ești, în funcție de zodia ta

    Familiile Regale europene au fascinat dintotdeauna și au stârnit curiozitatea în legătură cu aspecte din viața lor personală. Spre exemplu, te poate interesa să știi din...

    © 2025 Qbebe