De la Art Safari, în Galeria Cetății Medievale din Târgu Mureș!

De la Art Safari, în Galeria Cetății Medievale din Târgu Mureș!

Andrada Popa

Expoziția dedicată artistului fenomen de secol XX, Marcel Iancu, de la Art Safari își începe itinerariul prin țară și poate fi vizitată în inima Transilvaniei începând cu 25 august.

  • Galeria Cetății Medievale Târgu Mureș găzduiește între 25 august și 4 decembrie expoziția „Marcel Iancu. Reconstruind artele România - Israel”, curatoriată de Raya Zommer-Tal, directorul Muzeului Janco Dada, și organizată de Art Safari, în cadrul ediției a 9-a, încheiate în 7 august. Proiectul este susținut de Primăria Târgu Mureș.
  • Marcel Iancu a fost un artist fenomen al secolului XX, care și-a împărțit cariera artistică în două perioade -  primii 46 de ani în Europa, urmați de 43 de ani în Israel. Expoziția organizată de Art Safari este cea mai amplă de până acum prezentă pe teritoriul țării noastre, unde s-a născut, și a fost organizată în parteneriat cu Janco Dada Museum, Ein Hod, Israel, Ambasada Israelului și Uniunea Arhitecților din România.
  • Continuarea acestei expoziții realizate în premieră națională de Art Safari la Târgu Mureș reprezintă o premieră pentru țara noastră și deschide calea spre noi astfel de parteneriate care permit realizarea de expoziții itinerante.

Expoziția dedicată lui Marcel Iancu a încântat vizitatorii celei de-a 9-a ediții Art Safari, fiind apreciată atât de publicul național, cât și de cel internațional. Expoziția a fost realizată în parteneriat cu Janco Dada Museum, Ein Hod, Israel, Ambasada Israelului și Uniunea Arhitecților din România. După succesul pe care l-a avut în București, expoziția de artă plastică face un tur până la Târgu Mureș, pentru a fi admirată de un public și mai numeros.

Târgu Mureș este un oraș într-o continuă dezvoltare, cu arhitectură Szecesszió (Secession-ul maghiar). Evenimentele culturale, muzicale sau sociale îl transformă într-un punct de interes pentru cultura europeană. Oraș intercultural de referință, Târgu Mureș este recunoscut pentru atracțiile turistice culturale impresionante, precum Palatul Culturii, clădire emblematică pentru stilul Szecesszió și Cetatea Medievală.

Marcel Iancu a fost un artist cu vocație multiplă, pictor, arhitect, grafician, lăsându-ne o moștenire impresionantă pe care publicul a descoperit-o inițial în Centrul Vechi al Bucureștiului, la Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București), iar de pe 25 august și în Galeria Cetății medievale Târgu Mureș. Este o expoziție care a trezit foarte multă admirație și pe care trebuie să o vedeți la Târgu Mureș”, spune Ioana Ciocan, General Manager Art Safari.

Marcel Iancu, marele nonconformist al secolului XX, alături de Tristan Tzara şi Ion Vinea, este unul dintre fondatorii mișcării dadaiste, un curent universal atât de răspândit în toată Europa. Este o mare oportunitate pentru târgumureșeni să poată admira aici acasă operele marelui artist avangardist, deoarece știm că de-a lungul timpului a expus la New York, Paris sau Milano. Îmi doresc ca Târgu Mureș să devină un oraș deschis spre marea cultură și să nu ratăm nicio ocazie de a cinsti memoria marilor noștri artiști. De aceea, mă bucur de oportunitatea de a colabora cu Art Safari în acest sens”, spune Soós Zoltán, primarul Târgului Mureș.

Marcel Iancu - din România în Israel - o istorie culturală de excepție

Marcel Iancu (1895 București – 1984 Ein Hod, Israel) a fost un artist-fenomen al secolului XX, atât pentru arta românească, cât și pentru cea universală. Personalitate complexă, artist cu vocație multiplă, pictor, arhitect, grafician și eseist, Iancu a fost în centrul celei mai importante mișcări de Avangardă și a avut legătură cu toți marii artiști revoluționari ai vremii.

Artistul s-a născut la București, în 1895, într-o familie de origine evreiască și în 1914 a plecat în Elveția să studieze. A început cu matematica dar, după doar un an, a renunțat în favoarea arhitecturii, în cadrul Academiei Polytechnikum din Zürich.

Creația lui Marcel Iancu a trecut prin mai multe perioade, în funcție de influențele curentelor de avangardă la care lua parte. În perioada de la Zurich și cea imediat următoare, a îmbrățișat experimentul Dadaist, dar odată ce acesta s-a orientat către o afiliere cu Suprarealismul, Iancu s-a îndepărtat de mișcare și a migrat către un limbaj plastic Cubist-Constructivist.

În 1941, odată cu legea anti-semită din România, Marcel Iancu s-a mutat cu familia în Israel, unde și-a continuat cariera artistică, cu același succes. Iancu a devenit unul dintre cei mai importanți artiști ai Israelului, cu 30 de expoziții personale în Tel Aviv, Haifa, New York, Paris, Zurich, Basel, Milano. Pentru a-i onora și continua moștenirea artistică de mare importanță pentru istoria artelor, a fost inaugurat Muzeul Janco-Dada la Ein Hod în Israel, în anul 1983, cu un an înainte de moartea sa.

În perioada petrecută la București, Marcel Iancu și-a explorat talentul de arhitect, iar în anii ‘30 a proiectat numeroase clădiri moderniste, șocante pentru peisajul bucureștean al vremii. Inspirat de revoluția lui Le Corbusier și de tendințele funcționaliste care se afirmau, au apărut construcții precum Vila Fuchs (Fuchs Villa) sau Casa Juster (Juster House).

Marcel Iancu a fost cel care a adus spiritul arhitecturii moderne în România (principalul arhitect modernist al Bucureștiului). Între 1922 și 1938 a proiectat în București peste 40 de clădiri, în mare case pentru o familie.

Mă simt onorată că am oportunitatea de a expune, pentru a doua oară în România și prima dată în Târgu Mureș, lucrările lui Marcel Iancu din ambele perioade: cea petrecută în țara natală și cea din Israel, colecția Muzeului Janco Dada. Sunt încrezătoare că această expoziție itinerată la Târgu Mureș va fi o experiență inedită atât pentru mine, cât și pentru locuitorii orașului”, spune curatorul Raya Zommer-Tal, directorul Muzeului Janco Dada.

Program vizitare expoziție și acces

Expoziția „Marcel Iancu. Reconstruind artele România - Israel”, curatoriată de Raya Zommer-Tal, va putea fi vizitată în perioada 25 august – 4 decembrie, de marți până duminică, între orele 12:00 și 20:00 la Galeria Cetății Medievale din Târgu Mureș. Accesul este gratuit.

Despre Art Safari București

Art Safari, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și susținut de Lidl, GLO și Deutsche Bank, este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 10-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și cu colecționari privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul Cultural Român și Muzeul Național de Artă al României. Partenerul oficial Art Safari este BCR. În cele 9 ediții de până acum a înregistrat aproape 300.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.

 

Articolul urmator
30 de copii de la o școală și o grădiniță din Mureș au fost depistați cu păduchi
30 de copii de la o școală și o grădiniță din Mureș au fost depistați cu păduchi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    8 activități de art terapie pentru eliberarea stresului la copii
    8 activități de art terapie pentru eliberarea stresului la copii

    Așa cum indică și numele, art terapia îmbină psihoterapia cu activitățile artistice. Benefică pentru copii, dar și pentru adulți, art terapia este o formă de explorare a...

    Andreea Antonescu a făcut public sexul bebelușului. Vedeta este însărcinată în șase luni
    Andreea Antonescu a făcut public sexul bebelușului. Vedeta este însărcinată în șase luni

    Andreea Antonescu se pregătește să devină din nou mămică! Artista în vârstă de 40 de ani este în culmea fericirii și abia așteaptă să își țină pentru...

    Orașele din România cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Câți bani scot părinții din buzunar
    Orașele din România cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Câți bani scot părinții din buzunar

    Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică și de platforma „Clubul Copiilor”, în ultimul deceniu a crescut numărul copiilor care urmează cursurile...

    Un copil s-a născut din 3 ADN-uri diferite. Cum a fost posibil?
    Un copil s-a născut din 3 ADN-uri diferite. Cum a fost posibil?

    Un bebeluș din Marea Britanie s-a născut din trei seturi diferite de ADN. Primele două provin de la părinții săi, iar al treilea provine de la un donator de sex feminin, în...

    Un tată cu dizabilități a decis să scrie o carte, din perspectiva copilului cu probleme, pentru a răspunde tuturor întrebărilor primite de-a lungul anilor
    Un tată cu dizabilități a decis să scrie o carte, din perspectiva copilului cu probleme, pentru a răspunde tuturor întrebărilor primite de-a lungul anilor

    Viața cu dizabilități este o provocare? Cum trăiesc acești oameni? Pot avea o viață normală? Ca să nu mai fie nevoie să ne dăm cu presupusul, haideți să citim mărturia acestui...

    Regulament concurs Playmobil noiembrie
    Regulament concurs Playmobil noiembrie

    În perioada 16 noiembrie - 19 noiembrie , Qbebe.ro organizează un concurs în parteneriat cu Playmobil.

    Regulament concurs Playmobil
    Regulament concurs Playmobil

    În perioada 14 noiembrie - 20 noiembrie, Qbebe.ro organizează un concurs în parteneriat cu Playmobil.

    Regulament concurs MEDEL
    Regulament concurs MEDEL

    În perioada 07 noiembrie - 14 noiembrie, Qbebe.ro organizează un concurs în parteneriat cu Medel.

    © 2024 Qbebe