Când le citim copiilor noștri, facem acest gest din mai multe motive. Pe de o parte, ne dorim să le facem o rutină consistentă înainte de culcare, să-i calmăm și să petrecem mai mult timp împreună. Pe de altă parte, le citim pentru a-i stimula pe ei înșiși să citească, pentru a le îmbunătăți abilitățile de lectură.
Nu în ultimul rând, când le citim micuților noștri ne gândim că astfel îi vom pune față în față cu alte lumi, cu relații, cu tot felul de emoții și sentimente. Dar printr-o simplă lectură, acestea se vor derula în fața copilului la fel ca un film, la care așteptăm cu nerăbdare să se întâmple ceva interesant. Ne plasăm tot în afara acțiunii, suntem doar spectatori la „miezul acțiunii".
Experții ne sfătuiesc însă că stă în puterea noastră, ca părinți, să începem să privim activitatea de a le citi copiilor ca pe ceva mai complex. Astfel, ne putem folosi de cărți pentru a le transmite copiilor valori, atitudini, dar și pentru a le forma aptitudini pe care să le poată aplica în viața de zi cu zi.
Un prim-pas pentru a reuși este să alegem cărțile pe care le citim în funcție de ceea ce vrem exact ca micuții noștri să învețe. De pildă, dacă al nostru copil a fost martorul sau chiar el a trecut prin experiența bullying-ului, vom opta pentru o carte în care se petrece așa ceva. Important este nu să-i citești copilului continuu, ci să faci, după secvențele-cheie, niște pauze și să închizi cartea. După aceea inițiază o discuție cu el, întrebându-l, de pildă, ce ar face el dacă ar fi fost în locul unui anumit personaj. Poți să-l antrenezi într-un adevărat „brainstorming", după care să deschizi iar cartea și să continuați să citiți.
Din perspectivă neuroștiințifică, s-a constat că procedând așa, părinții le vor oferi copiilor posibilitatea de a se folosi de un conflict artificial pentru a exersa ceva ce s-ar putea întâmpla oricând în viața reală. De asemenea, înțelegerea în profunzime a mesajului dintr-o carte se va face mai bine datorită așa-numitului proces de „reflecție". Când îi citești copilului și faci pauzele despre care s-a menționat, îi vei acorda răgazul necesar pentru a recepta cu adevărat esența a ceea ce ați citit. Iar acest fapt îl va ajuta să-și dezvolte o abilitate extrem de importantă, empatia.
Empatia este cea care îl va ajuta pe copil pe parcursul întregii vieți, în condițiile în care se știe că persoanele empatice relaționează mai ușor și mai eficient cu ceilalți, au locuri de muncă mai bune, sunt negociatori mai buni etc. Este deci în mâna noastră să le oferim copiilor posibilitatea de a cunoaște în profunzime situații ce pot interveni în orice moment în viața de zi cu zi.
Alte studii recente au demonstrat faptul că dacă lectura este făcută mai conștient, în maniera menționată mai sus, aceasta îl poate ajuta pe copil să dobândească și abilitatea de a lua decizii. Când va trebui să asculte ceea ce se citește într-un mod activ, la nivelul sinapselor se vor produce tot felul de schimbări, iar conexiunile neuronale se vor consolida.
Iată de ce este esențial să ne străduim, cât de des putem, să le citim copiilor într-un ritm mai puțin alert, dându-le răgazul să reflecteze, să-și formeze valori și atitudini.
Surse:
www.psychologytoday.com