Ce înseamnă dacă numele tău de familie se termină în „escu”? Cum explică istoria numele de familie românești

De ce numele de familie românești se termină în „escu”

Cele mai multe nume de familie din onomastica românească sunt derivate, având sufixe tradiționale cum ar fi -escu, -eanu, -an, -aru, -atu, sau -oiu, care sunt cele mai frecvent întâlnite. Terminaţia cel mai des întâlnită la numele româneşti este „escu”, care se traduce prin „fiul/fiica lui” și a fost folosită prima dată în Evul Mediu.

Potrivit cercetătorului Sorin Mazilescu, conceptul de numele de familie datează încă din vremuri străvechi, de pe vremea Romei Antice. Termenul „nume de familie” se traducea prin „casă, mai exact prin totalitatea membrilor căminului, care includea servitorii și sclavii gospodăriei.

În epoca modernă, numele de familie a apărut prima dată în Italia, în secolul al X-lea, datorită extinderii comerțului și apariției mai multor clase sociale. Oamenii bogați ai vremurilor voiau să se distingă de cei mai puțin norocoși din punct de vedere financiar.

În spațiul românesc, numele de familie au apărut târziu, abia în secolul al XVIII-lea. Până la vremea respectivă, oamenii erau cunoscuți după numele de botez, porecle sau meserii, cu apelativul „a/al lui…” - obicei care se mai practică și în prezent în anumite zone ale țării, îndeosebi în mediul rural.

În ceea ce privește terminația „escu”, ce se regăsește în majoritatea numelor de familie românești, această a fost folosită pentru prima dată în Evul Mediu. Terminația se traduce prin „fiul/fiica lui”.

„Prin generalizarea limbii slave în biserică, locul unde erau înregistrate numele membrilor parohiei, apare formulă de ”sin” care înseamnă exact acelaşi lucru, ”fiul lui”. Ulterior, „sin” a fost înlocuit cu „escu”. Așa, din „Ion sin Vasile”, care însemna Ion, fiul lui Vasile, numele a devenit Ionescu Vasile. În cazul în care tatăl nu-și recunoștea odrasla, copilul prelua numele mamei, prin derivate precum Agherghinei, Amariei, Aioanei, etc.

Studiile arată că sufixul „escu” a fost folosit în numele de familie pentru înregistrarea și organizarea populației. Abia prin ”Sobornicescul Hrisov” emis de Alexandru Mavrocordat în 1785, dar şi prin ”Codul Calimah” emis la 1816 s-a pus problema trecerii numelor de familie. Astfel, copiii erau trecuţi cu numele tatălui, care era tot după tradiţie medievală”, explică cercetătorul Sorin Mazilescu, într-o postare pe Facebook.

Tu știai toate aceste lucruri?

• Surse: adevărul.ro, facebook.com/sorin.mazilescu.5