10 ore, atât a durat viața unei fetițe pe care mama s-a decis s-o avorteze, când era deja însărcinată în aproape cinci luni. Medicii i-au spus că mititica va avea toată viața un retard, iar femeia a simțit că nu-și poate asuma o astfel de povară. Așa că a hotărât să întrerupă sarcina. Dar nimeni nu se aștepta la ce urma să se întâmple.
Fetița a fost diagnosticată cu o malformație genetică
Nu a fost unul dintre copiii nedoriți, iar mamei nici nu-i trecuse prin minte să renunțe la sarcină. Dar, în urma unui control, când sarcina avea 23 de săptămâni, a aflat că ceva nu era în regulă cu copilul. „Mama nu a mai dorit-o pentru că era diagnosticată intrauterin cu o malformație genetică, care ar fi făcut-o să aibă un retard toată viața.", a declarat Carmen Zaboloteanu, medic în cadrul secției de Obstetrică-Ginecologie de la Maternitatea din Botoșani. „Dar fetița respectivă a supraviețuit.", continuă doctorița, pentru care această poveste a fost impresionantă și dureroasă.
Bebelușul a refuzat să moară
Deși a părăsit mediul intrauterin mult prea timpuriu, bebelușul nu s-a născut mort, nici nu a încetat imediat din viață. „Mama nu a dorit să facem manevrele de reanimare, pentru că a vrut întreruperea sarcinii." , spune d-na doctor Zaboloteanu. Totuși, pruncul s-a zbătut să trăiască încă 10 ore, timp în care tot ce au putut face medicul și asistentele a fost să-l țină în brațe. „Am văzut-o murind încet.", își amintește doctorița, cu emoție și tristețe în glas. Cât despre mamă, aceasta nu a mai dorit s-o vadă, chiar dacă a plâns.
„Mămica de aur" a bebelușilor din Maternitatea Botoșani
Așa a fost numită d-na doctor Carmen Zaboloteanu, șefa secției de Neonatologie din cadrul Maternității Botoșani. Își amintește multe cazuri care au impresionat-o: „Și sunt multe cazuri. Unele rămân imprimate. Îmi amintesc locul unde a stat, numele, tot". Își amintește și începuturile, ca rezident, în 2014:
"Prima gardă am făcut-o în mai ca rezident. A fost solicitare la Centrul Iași pentru că erau puțini medici și nu reușeau să acopere linia de gardă și m-au trimis pe mine. Mi-au spus să vin pe trei luni, dacă mă descurc tot mai departe. Eu nu am copii. Bebelușii de la Maternitate sunt mai mult decât copiii noștri. Există copii născuți prin cezariană, mama stă în reanimare. Și stăm cu ei 24 de ore și când plecăm acasă tot la ei ne gândim. Îmi și place, recunosc. Când plec în concediu și mă întorc relaxată, intru pe secție și văd câte un copil din asta care e bine, care se întinde așa. Și zic: «Doamne, ce dor mi-a fost!». Și e frumos!"
Un avort la patru nașteri
Aceasta este o estimare aproximativă în România, dat fiind că multe avorturi nu sunt declarate, mai ales în zonele rurale. Dintre acestea, doar o mică parte sunt avorturi terapeutice, în care se ia această decizie pentru că viața mamei ar putea fi pusă în pericol sau pentru că bebelușul suferă de o malformație gravă. Chiar și atunci când decid singure să facă un avort, multe femei nu conștientizează, de fapt, impactul emoțional al acestei hotărâri. Este vorba de o pierdere, care poate lăsa în urmă un sentiment de vid. „Mulţi dintre noi avem sentimentul că este un act voluntar, o decizie, aşa că avem tendinţa să tratăm situaţia într-un mod raţional, însă nu ştim întotdeauna care au fost resorturile interioare sau cauzele exterioare care au determinat o persoană să facă acea întrerupere. Motivele pot fi variate, uneori ţin de persoana în cauză, alteori de factorii contextuali, presiunea, dezacordul. De multe ori, pot fi obligate să facă această întrerupere. Momentul în care motivaţia actului este una conflictuală, automat şi experienţa în sine, dincolo de impactul psihologic şi fiziologic al întreruperii, creează probleme. De multe ori, persoanelor în cauză nu li se explică complicaţiile post avort. Până la urmă, sarcina aduce modificări la nivel fiziologic, hormonal, iar acestea au impact asupra stării de bine, asupra planului emoţional al persoanei. Atunci când o persoană nu este pusă in temă cu aceste stări post avort, ele pot corela şi se pot adânci.", arată psihoterapeutul Jeni Chiriac, în cadrul ziarului Gândul.
Avortul la cerere este permis în România în primele 14 săptămâni de viață; avortul terapeutic se face, de obicei, în cazul în care viața mamei este amenințată sau malformațiile fătului sunt incompatibile cu viața. Avortul terapeutic se poate face pâna la 27 de saptămâni, iar medicii pot fi de acord cu avortul terapeutic și în cazul în care bebelușul are o dizabilitate majoră, în special de natură neurologică. Chiar și în astfel de cazuri, avortul este o traumă și înseamnă decizie asupra unei vieți, de aceea este necesar ca medicul și părintii să cântărească toate opțiunile, înainte de a lua această hotărâre.
Unii medici refuză să facă avorturi la cerere
La Spitalul Județean de Urgență Mavromati, tot din Botoșani, medicii refuză să facă avorturi la cerere, din motive religioase. În anul 2018, în cadrul spitalului s-au realizat numai avorturi terapeutice, nici unul la cerere. Alte 12 spitale din România au confirmat oficial, în cadrul Hotnews, că nu fac deloc întreruperi de sarcină la cerere. Printre ele se numără spitalele de urgență din Craiova, Satu Mare, Slatina, Vaslui, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Iași, etc. Și în București, unii medici ginecologi refuză să facă avort la cerere, însă nu există niciun spital care să aibă secție de Ginecologie și să nu ofere deloc acest serviciu. Mulți dintre medicii care refuză avortul la cerere o fac din motive morale și religioase, dat fiind că au o bază legală care le permite să refuze acest serviciu.
Unii medici sunt specializați și în domeniul fertilizării și medicinei reproductive și arată că a practica avortul la cerere este o contradicție față de convingerile lor. „Acum lucrez în domeniul fertilităţii, unde întâlnesc femei care îşi doresc copii, dar îi obţin foarte greu. Nu poţi pe o parte să ajuţi femeile să aducă copii pe lume, iar pe cealaltă parte să îi omori.", arată medicul Erna Stoian, într-un interviu pentru ziarul Gândul.
Surse: https://www.cancan.ro; https://www.gandul.info; https://evz.ro https://www.hotnews.ro https://www.activenews.ro