O femeie credea că este constipată, dar a născut în toaletă, fără să știe că este însărcinată

O femeie credea că este constipată, dar a născut în toaletă, fără să știe că este însărcinată

Qbebe.ro

O femeie din Georgia, SUA, care a confundat durerile de travaliu cu niște crampe abdominale, a rămas șocată când a născut în toaletă. Potrivit New York Post, aceasta s-a dus la baie crezând ca este constipată și nu avea idee că este însărcinată.

„M-am uitat în toaletă și l-am văzut acolo, în apă. Mă privea probabil dorind să mă întrebe: Mă scoți odată de aici?”, își amintește Marla McEntire, în vârstă de 34 de ani, care a născut în februarie. Ea spune că nu a avut niciun simptom de sarcină până să își aducă pe lume copilul. Nici măcar nu a crescut în greutate, care s-a menținut, în ultimii ani, între 70 și 72 kg. Ea recunoaște, însă, că avea perioade în care se privea în oglindă și vedea că are burta mai mare, însă credea că este doar balonată.

„Sincer, arătam ca și cum aș fi mâncat un burrito mare. Nimeni n-ar fi zis că eram însărcinată. Mi se pare incredibil că astfel de lucruri se întâmplă”, a mai povestit proaspăta mămică.

Ea mai spune  totuși că a bănuit că ar putea fi însărcinată în luna august, când nu i-a venit menstruația, însă a făcut un test de sarcină, care a ieșit negativ. La scurt timp, a apărut ceea ce McEntire credea că este menstruația.

Sarcina femeii a trecut neobservată inclusiv de un medic pe care l-a consultat în timp ce se lupta cu dureri de stomac în ianuarie - cu doar o lună înainte de a naște. Medicul a pus disconfortul său pe seama faptului că i s-a îndepărtat vezica biliară la 23 de ani, ceea ce o face adesea constipată. Așa că, pe 27 februarie, McEntire a presupus că durerea ei abdominală provenea de la faptul că era constipată.

„Mai avusesem dureri de constipație înainte, dar niciodată atât de mari ca atunci”, a spus ea.

Tatăl lui fetei, Kevin, tocmai se întorsese dintr-o vacanță de patru zile în Amelia Island, Florida, și și-a găsit fiica „plângând și țipând de durere”, își amintește el. „La fiecare 20 de minute o auzeam cum urla de durere. Apoi din ce în ce mai des... Acum știu că erau contracții - dar la acea vreme, nu aveam nicio idee”, a spus Kevin.

Încă convinsă că este constipată, McEntire a mers la baie pentru ultimă dată și a început să împingă. „Când am făcut-o, am simțit literalmente că mi-au ieșit toate organele”, a spus McEntire. „M-am uitat în toaletă și mi-am văzut copilul. Am fost speriată de moarte. Am fost șocată”, mai spune aceasta.

Înainte de a suna la 911, tatăl femeii și-a scos nepotul din toaletă și i-a curățat căile respiratorii pentru ca acesta să poată respira. În cele 20 de minute terifiante care au durat până la sosirea ambulanței, proaspăta mămică nu știa „dacă el va muri, dacă eu voi muri”. Familia a fost ușurată atunci când medicii au spus că bebelușul s-a născut la termen și că era sănătos - și că și mama era în afara oricărui pericol. L-au numit Atlas Cohen McEntire pe micuțul de 2,5 kilograme și 18 centimetri lungime.

McEntire spune că a luat pilule contraceptive de când a împlinit 18 ani, până la nașterea fiului ei, iar acum își dă seama că acestea au dat greș la data conceperii lui Atlas, în luna mai. Chiar dacă nu a crezut niciodată că va avea copii, proaspăta mămică spune că micuțul său o face extrem de fericită și că nu și-ar putea imagina viața altfel.

„Nu ideea de a fi mamă mă speria, ci sarcina și travaliul. Și, literalmente, Dumnezeu s-a ocupat de asta pentru mine”, a mărturist femeia.

Surse foto: instagram.com/marlamactastic

Surse articol: nypost.com

Articolul urmator
Aceasta este ultima lună în care voi încerca să rămân însărcinată. Am obosit!
Aceasta este ultima lună în care voi încerca să rămân însărcinată. Am obosit!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O femeie, care a aflat abia la spital că este însărcinată, a născut și s-a întors la serviciu a doua zi!
    O femeie, care a aflat abia la spital că este însărcinată, a născut și s-a întors la serviciu a doua zi!

    Orice viitoare mămică așteaptă cu nerăbdare să își țină pentru prima data bebelușul la piept. Nu și pentru o femeie de peste granițe, care a aflat că urmează să devină...

    O femeie a pierdut lupta cu viața după ce și-a pus un diagnostic greșit. Credea că intră la menopauză, dar avea cancer în stadiul trei
    O femeie a pierdut lupta cu viața după ce și-a pus un diagnostic greșit. Credea că intră la menopauză, dar avea cancer în stadiul trei

    Simptome atât de banale precum balonarea și urinarea frecventă pot ascunde afecțiuni grave. După o lungă luptă cu cancerul, o femeie ne avertizează să nu amânăm vizita...

    Anxietatea și fobia de mersul la toaletă, la copii. Ce trebuie să știe părinții
    Anxietatea și fobia de mersul la toaletă, la copii. Ce trebuie să știe părinții

    Mulți copii se confruntă cu anxietatea și în unele cazuri, chiar cu fobia mersului la toaletă. Dacă și copilul tău se află printre ei, atunci acest articol este pentru tine.

    Caz incredibil! O femeie a devenit mămică de gemeni deși nu știa că este însărcinată
    Caz incredibil! O femeie a devenit mămică de gemeni deși nu știa că este însărcinată

    Deși medicina a avansat foarte mult în ultimii ani, există încă foarte multe cazuri care nu contenesc să ne uimească. Periodic apar știri despre femei care nasc fără a...

    O femeie a fost operată greșit de hernie, deși ea era însărcinată în nouă luni. Nu a știut că este gravidă iar medicii nu și-au dat seama
    O femeie a fost operată greșit de hernie, deși ea era însărcinată în nouă luni. Nu a știut că este gravidă iar medicii nu și-au dat seama

    O femeie însărcinată în luna a 9-a a fost operată greșit de hernie la spitalul din Târgu Jiu. Medicii nu și-au dat seama că e gravidă decât după operație,...

    Un nou-născut a fost descoperit în toaleta unui avion în timpul unui control de rutină
    Un nou-născut a fost descoperit în toaleta unui avion în timpul unui control de rutină

    O mamă este cercetată penal pentru că și-a lăsat bebelușul nou-născut în coșul de gunoi al toaletei unui avion. Cel mic a fost transportat de urgență la spital pentru...

    O femeie este însărcinată a 22-a oară, după ce soțul ei și-a făcut vasovasostomie
    O femeie este însărcinată a 22-a oară, după ce soțul ei și-a făcut vasovasostomie

    Un cuplu cu 21 de copii a aflat cu stupoare că mama va mai aduce pe lume încă un membru în familia lor frumoasă și numeroasă. Viața cu 22 de copii este costisitoare,...

    O femeie a rămas însărcinată pentru prima dată la 48 de ani și apoi la 50 de ani. „Este perfect în regulă”
    O femeie a rămas însărcinată pentru prima dată la 48 de ani și apoi la 50 de ani. „Este perfect în regulă”

    Și-a dorit să devină mamă, însă s-a nimerit ca dorința să-i fie îndeplinită abia la vârsta de 48 de ani și apoi încă odată, la 50. L-a cunoscut pe soțul...

    © 2024 Qbebe