Ce este decesul intrauterin?
Decesul intrauterin reprezintă moartea spontană a fătului în orice moment pe perioada sarcinii; Organizația Mondială a Sănătății îl definește drept decesul anterior expulziei complete sau extracției fătului din corpul mamei. Este desemnat în acest mod când survine la un interval mai mare de 20 săptămâni gestaționale și poartă denumirea de avort spontan când survine în primele 20 săptămâni (distincția între termeni are relevanță pentru legislația din unele state - nu trebuie raportate). Multe statistici medicale se raportează în ceea ce privește termenul corespunzător la o greutate fetală de 350 g sau mai mare (diferă de la un stat la altul).
Acest deces nu survine în timpul nașterii sau al travaliului, ci înainte de începerea acestora. De obicei apare expulzia fătului în decurs de câteva zile după ce are loc decesul intrauterin, însă în cazuri rare nu se întâmplă acest lucru (fătul rămâne în organism mai multe săptămâni). Din punct de vedere statistic, procentul în care apare decesul intrauterin variază de la 5 la 44 per 1000 nașteri în funcție de diverși factori socio-economici (de exemplu, în Lituania în anul 2003 a fost de 5,46).
Cauze ale decesului intrauterin
Cauza exactă a unui număr mare de decese intrauterine rămâne nedescoperită, chiar în urma unor testări și examinări amănunțite. În situațiile în care etiologia poate fi identificată, iată din ce motive concrete poate surveni: hipertensiune în perioada sarcinii (preeclampsie), boală renală cronică în sarcină, hipoxie fetală (lipsa de oxigen uneori cauzată de probleme cu vascularizația placentei/separarea placentei sau coagulare extinsă a sângelui matern în jurul vilozităților coriale ale placentei), diabet insuficient gestionat (inclusiv diabet gestațional), disfuncție tiroidiană, postmaturitate (mai rar), accidente cu cordonul ombilical (înnodarea cordonului sau constricția unui membru, prolaps, tromboza vaselor ombilicale, corioamniotită), boală hemolitică (celulele sanguine sunt atacate de anticorpii mamei), insuficență placentară inexplicabilă (fătul nu crește în ritm normal - se recomandă o naștere înainte de termen), malformații fetale cromozomiale sau structurale (când sunt grave), boli infecțioase (boli ce asociază temperatură ridicată sau boli toxice), sifilis netratat și infecție fetală rară cu virus herpetic (uneori și rubeolă), hemoragie fetalo-maternă (transfuzie de sânge în sarcinile gemelare).
În cazurile inexplicabile (decesul intrauterin survine subit) sunt luați în considerare următorii factori de risc: vârstă maternă avansată, supraponderabilitate, fumat, nivel redus de educație.
Simptome și mod de diagnostic
Uterul poate fi mai mic decât durata decât în mod normal în sarcină; pentru o evaluare cât mai exactă vezica urinară trebuie golită și nivelul fundului uterin notat cu precizie în timpul unei ecografii (pacienta trebuie examinată săptămânal). Dacă nu se observă în decurs de 4 săptămâni nicio mărire, înseamnă că fătul a decedat. În unele situații uterul nu doar încetează să se mărească, ci chiar se micșorează ca urmare a absorbției lichidului amniotic. Secreție de colostru apare uneori la câteva zile de la decesul intrauterin.
Decesul intrauterin este confirmat când sunt prezente următoarele: încetarea mișcărilor fetale, absența ritmului cardiac fetal (cu stetoscop-după 24 săptămâni gestaționale), absența activității cardiace fetale observate prin ecograf. Examenul ecografic va releva de asemenea o slabă aliniere a oaselor craniene și ocazional prezența de gaze în inima și vasele de sânge ale fătului.
Testele pentru sarcină sunt de obicei negative în decurs de o săptămână după deces, însă poate persista un rezultat pozitiv dacă mai există țesut placentar. Pentru a identifica cauza exactă a problemei se impune: revederea consultațiilor prenatale și a rezultatelor de laborator, evaluare fetală și placentară vizuală, autopsie fetală, examen histologic al placentei, al cordonului ombilical și al membranelor corioamniotice, examinare bacteriologică dacă este posibilă (sânge fetal), lichid amniotic, țesut placentar. Alte teste ale mamei: CRP, IgM total, teste pentru sifilis, rubeola, parvoviroză umană, infecție cu citomagalovirus, Listeria, depistarea eritrocitelor fetale, test de toleranță la glucoză, anticoagulant lupic, anticorpi anticardiolipinici, test de anticorpi anti D (dacă Rh-ul mamei este negativ). În cazul existenței de malformații fetale, dacă este posibil se recomandă: fotografii, studii de tip imagistic (radiografii), cariotiparea materialului genetic fetal.
Gestionarea decesului intrauterin
În marea majoritate a cazurilor urmează un travaliu în decurs de câteva zile, dar acesta poate să întârzie mai multe săptămâni. Nu este necesară o intervenție imediată, însă după 2 săptămâni de la decesul intrauterin apare un risc de formare de cheaguri. Dacă pacienta devine afectată emoțional, travaliul poate fi indus, însă nu este recomandat prin ruperea membranelor (risc de infecție din cauza proliferării bacteriene în țesutul placentar și fetal), ci prin oxitocină (stimulează contracțiile). Cezariana nu este necesară decât dacă apar complicații.
În cazul în care cervixul este nematurat: prostglandine vaginale E2, prostglandine sintetice E1, misoprostol analog (vaginal sau oral). În cazul în care cervixul este maturat: amniotomie, oxitocină intravenos, prostglandină intravenos.
Mama va remarca mai puține mișcări ale fătului timp de mai multe zile, iar sânii se pot diminua în mărime. În cazurile de hipertensiune, tensiunea scade.
Implicații emoționale ale decesului intrauterin
Gravidele necesită de obicei consiliere psihologică și, după caz, și genetică. Dacă o problemă anume de natură medicală este identificată la mamă, trebuie tratată înainte de o altă concepție. De exemplu, un control îndeaproape al glicemiei înainte de concepție poate reduce riscul de anomalii congenitale la făt. Ecografiile detaliate și screeningul genetic pot evalua viitoarele sarcini (ocluzia de cordon reapare extrem de rar).
Femeile care au trecut printr-un deces intrauterin împărtășesc același nivel de calitate a vieții, bunăstare și nivel de depresie, conform statisticilor, cu cele care au copii.
Nașterea unui copil sănătos nu compensează pierderea unui copil și poate declanșa reapariția stării de tristețe. Depresia în decursul celui de-al treilea trimestru poate apărea la o naștere subsecventă (dacă survine în decurs de 12 luni). În cazul existenței unor sentimente de supărare nerezolvată, poate fi influențat atașamentul față de viitorii copii. Conform unui studiu realizat în anul 1987, fiind intervievate 28 de femei în decurs de 4 săptămâni de la un deces intruterin, acestea au fost mai puțin deprimate dacă aveau deja copii, dacă nu se învinuiau pentru deces și dacă au primit o poză cu copilul/li s-a permis să îl vadă. Contribuie semnificativ și empatia personalului medical, precum și informarea amănunțită cu privire la cursul evenimentelor.
Surse:
www.womens-health-advice.com; http://folk.uio.no; http://emedicine.medscape.com; http://bmcpregnancychildbirth.biomedcentral.com;
www.rcog.org.uk
Urmareste-ne pe Google News
