Traversăm cu toții o perioadă extrem de dificilă, plină de schimbări și tot felul de vești proaste, care nu fac altceva decât să ne streseze. Totuși, stresul nu face parte din viața noastră de ieri de azi. Aparent, conform studiilor desfășurate de-a lungul timpului, șase din zece angajați sunt stresați la serviciu, unul din trei adulți este stresat zilnic, iar generația tânără din prezent este mai stresată decât generațiile anterioare. Cu toate acestea, specialiștii sunt de părere că stresul nu este in totalitate un lucru dăunător, ci dimpotrivă, în doze mici, chiar ar putea avea avantaje. De exemplu, atunci când ești stresat reușești să-ți atingi toate obiectivele și să faci față cu brio sarcinilor zilnice, te ajută să fii eficient și să ai o memorie mai bună.
Stresul te ajută să fii mai bun, însă prea mult stres se transformă într-o problemă pentru sănătatea ta. Perioadele îndelungate de stres fizic sau emoțional îți slăbesc sistemul imunitar și există riscul să dezvolți probleme cardiace, anxietate, boli de plămâni sau chiar cancer. Așadar, trebuie să-ți urmărești corpul, pentru a descoperi la timp semnele ce-ți arată că a venit timpul să iei o pauză de la stres.
Ai dureri de cap zilnic
Durerile de cap sunt la ordinea zilei. De fapt, apar din atât de multe cauze încât ai ajuns chiar să le ignori. Ei bine, specialiștii au descoperit că de cele mai multe ori durerile de cap sunt provocate de stres și sunt recurente pentru că factorul de stres rămâne adesea nedescoprit. Astfel, dacă observi că ai zilnic episoade de dureri de cap și pastilele nu te mai ajută să le calmezi este un semn că ești foarte stresată și trebuie să te deconectezi rapid de la tot.
Iritații ale pielii
Stresul îți afectează sistemul imunitar, prin urmare răspunsul acestuia se poate manifesta sub diferite forme. Așadar, într-o perioadă ca aceasta, când te simți compleșită de griji și probleme, poți avea de-a face cu iritații pe suprafața pielii. Petele roșii sau forme diverse de urticarie îți pot apărea pe membre, spate, sau abdomen și reprezintă un semn clar că organismul tău este suprasolicitat.
Tensiune musculară
Se întâmplă tot mai des să simți disconfort și tensiune la nivelul gâtului, în special spre ceafă? Ei bine, da, acesta este încă un semn că stresul și oboseala încep să pună stăpânire pe corpul tău. Tensiunea musculară apare în urma timpului îndelungat petrecut într-o poziție incomodă. Astfel, este recomandat ca în periodele în care trebuie să petreci mai mult timp în fața calculatorului să iei pauze scurte, de 5-10 minute, la fiecare oră, în care să-ți „dezmorțești” gâtul și membrele.
Candidoză vaginală
Stresul cronic poate provoca depresie, anxietate, sau tulburări cardiace, dar se pare că poate tulbura și echilibrul florei vaginale. Legătura este simplă; stresul afectează sistemul imunitar, provocând astfel dezechilibre hormonale și vulnerabilitate în fața bacteriilor dăunătoare. Candidoza vaginală este o infecție fungică, provocată de ciuperca numită Candinda albicans. Este o afecțiune des întâlnită în rândul femeilor, aproximativ 75% suferă cel puțin o dată de candidoză vaginală, iar 40-45% au de-a face cu episoade recurente.
Cercetătorii de la departamentul de obstetrică-ginecologie din cadrul Institutului Karolinska din Suedia au descoperit legătura dintre strestul cronic și candidoza vaginală, în urma unui studiu realizat cu ajutorul a 35 de participante. Aceștia au prelevat probe de salivă pentru a analiza nivelul cortizolului, hormon glucocorticoid cu rol important în răspunsul organismului la stres. Astfel, au descoperit că unele paciente cu istoric de candidoza vaginală recurentă au prezentat un nivel ridicat al cortizolului în primele 45 de minute de la trezire, ceea ce indică prezența stresului cronic.
Pentru a preveni apariția candidozei vaginale, specialiștii recomandă purtarea unei lenjerii intime din bumbac, o igienă intimă zilnică riguroasă, cu produse ce conțin ph neutru și folosirea probioticelor în timpul unui tratament cu antibiotice.
Noi îți recomandăm Multi-Gyn Flora Plus, disponibil în magazinul online magazinvavianpharma.ro, care te ajută să previi și să tratezi corect candidoza vaginală. Ameliorează simptomele vaginale neplăcute precum: usturime, mâncărime, scurgeri și mirosuri neplăcute, iritații locale determinate de candidoză. Are la bază complexul patentat 2 QR în combinație cu prebiotice selective. Optimizează pH-ul vaginal și nu prezintă un pericol de reacții adverse.
Simptomele stresului sunt diverse, la fel ca și factorii ce le influențează. Unele dintre ele trec ușor neobservate, în timp ce altele sunt vizibile. Iată alte câteva dintre simptomele comportamentale, cognitive, emotionale și fizice ale stresului:
- Probleme cu somnul
- Izolarea
- Scăderea apetitului
- Furie
- Iritabilitate
- Stare de irascibilitate
- Amețeală
- Lipsa apetitului sexual
- Constipație
- Diaree
Surse: ncbi.nlm.nih.gov, medlife.ro.