Ajutor! Cum sa imi invat copilul bunele maniere?

Am ajuns sa-i spun chiar "rusine", desi nu sunt deloc de acord cu folosirea acestui cuvant in educatie. Nici sa-i spun ca ma supar pe el nu-mi place, pentru ca nu vreau sa-i creez impresia ca nu trebuie sa faca anumite lucruri doar ca sa nu ma supere, vreau sa-l invat sa nu le faca pentru ca nu este bine... Of! Stiam ca varsta asta este una complicata, ca am de-a face cu un mic monstrulet, dar simt ca am obosit de tot si de-abia am inceput acest drum.

As vrea sa existe si o cale mai usoara prin care sa-ti inveti copilul cum sa se comporte, prin care sa-i transmiti un set de valori. Dar cum? Pe langa faptul ca este obositor sa-i repeti intruna "nu-i frumos", nici nu stiu daca va da roade, intr-un final.

Ce semnificatie are pentru el "nu-i frumos"? Cred ca nici nu-i pasa de asta. De multe ori, ma inarmez cu rabdare si incerc sa-i explic motivele fiecarei actiuni. Sa-i spun ca este frumos sa imparta jucariile, ca si lui ii place cand un copil il lasa sa se joace cu ale sale, sa-i aduc aminte ca si el se supara cand altul i le ia brutal din mana... Uneori functioneaza si asta imi da speranta, dar alteori nici nu-i pasa ce spun, alearga in cealalta directie, razand cu gura pana la urechi, parca in ciuda mea.

Simt ca fac niste greseli in disciplina lui, poate ca nu sunt suficient de ferma sau poate ca-i permit prea multe. De regula il las sa experimenteze orice, atata timp cat nu-si pune viata in pericol. Asta inseamna sa adune flori de pe drum sau macar sa le miroasa (incerc sa-l invat sa le lase vii), sa mearga pe bordura ca un manechin pe podium, sa se catere pe garduri, sa urce si sa coboare scarile magazinelor de mai multe ori in sir, etc. Fac asta pentru ca nu vreau sa-i stirbesc creativitatea si curiozitatea si pentru ca vreau sa creasca un om independent si sigur pe sine... dar probabil ca strategia mea trebuie putin lucrata, sa includ putin mai multa disciplina, nu stiu... Oricum, ceva trebuie sa schimb ca sa ne facem viata mai usoara si ca sa nu se agraveze toata situatia.

Ah, ce complicat mi se pare sa-l inveti pe copil ceva, orice. Trebuie sa duci o lupta constanta cu el, cu dorintele lui si sa nu cedezi niciodata, niciun pic.

Am observat si ca nu are rezistenta la suparare. Imediat cum apare o situatie care nu-i convine, tipa, se cearta cu mine pe limba lui si imi da palme la fund... Nu-mi place sa recunosc, dar a invatat asta tot de la mine, pentru ca nu reusesc totdeauna sa-l iau cu frumosul. A ajuns chiar sa spuna ca bate lupul din poveste sau mosul care necajeste cocosul. Ii spun ca nu este frumos sa dea bataie, dar apoi raman in pana de idei, constat ca nu ma pricep deloc sa vorbesc cu copilul meu...

Ce nu inteleg este de ce baga la cap imediat lucrurile rele, iar pe cele bune ma chinui sa i le indes in minte si-n suflet. Parca le-ar sorta. Dar daca le-ar sorta, ar sti diferenta intre bine si rau... nu stiu la ce varsta incepe un copil sa fie capabil de asta.

Singura mea solutie este sa aflu mai multe, sa caut idei pe internet si de la alte mamici pentru ca m-am impotmolit si nu mai pot sa ies din aceasta "mlastina" plina de frustrare si intrebari fara raspuns. Oare parintii mei cum au facut? Dar sunt oare sigura ca m-au invatat bunele maniere asa cum trebuie sau m-au lasat la jumatatea drumului? Desigur ca stiu sa spun "te rog", "multumesc", "cu placere", dar am constatat ca nu le folosesc de fiecare data... Inseamna ca este posibil ca si ei sa fi dat gres. Si atunci, ce exemplu sunt eu pentru copilul meu? Ah... treaba asta cu modelul pe care-l servesti propriului copil este o chestiune si mai intortocheata! Am sa caut solutii si cele care imi reusesc, cu siguranta am sa le imparti si cu voi, dragi mamici. Voi cum procedati?

Cu drag, 

Alexandra Irimiea

Redactor Qbebe