Violența asupra copilului afectează emoțional atât părintele, cât și copilul.
De cele mai mult ori, și "agresorul" experimentează sentimente de vinovăție, după ce a comis fapta. Pentru copil, agresiunea din partea părintelui îl face să-și piardă stima de sine, încrederea în părinte, a sentimentului de siguranță și a alternativei de a-și exprima sentimentele și gândurile. În timp, acesta va ajunge să aibă resentimente față de părinte.
Atunci când un părinte lovește un copil, este și o descărcare nervoasă, izvorâtă din propriile frustrări, și din experiențele din copilărie.
Există cazuri în care adultul se plânge de faptul că a fost bătut în copilărie, dar cu toate acestea repetă acest comportament. Chiar dacă ai avut o zi grea, și uneori îți este greu să-i explici cu calm copilului unde a greșit, o palmă la fund nu este o soluție mai eficientă, chiar dacă pare o lecție rapidă. În urma violenței, copilul simte că nu există altă cale de a relaționa cu părintele, în urma unei greșeli comise. Ajunge să creadă că aceasta este pedeapsa pe care trebuie să o primească când greșește, fără să învețe vreo lecție de viață. De asemenea, furia pe care o vede la părinte, o ia personal și o interpretează ca pe o profundă nemulțumire a părintelui sau ca pe o dezamăgire.
Este foarte important ca părintele să învețe să-și controleze propria furie. Este normal ca aceasta să existe, dar nu trebuie lăsată să pună stăpânire pe propria viață, în ciuda argumentelor împotriva violenței. Cea mai eficientă metodă, care funcționează și în relațiile cu cei din jur,este să nu încerci să rezolvi problema, în momentul în care ești foarte nervoasă. Încearcă să numeri până la 10, să respiri adânc sau să stai câteva minute singuraă, iar abia dupa ce te calmezi, să te gândești la o soluție potrivită situației.
Iată câteva alternative sănătoase, în locul violenței asupra copiilor:
Observarea și recompensarea faptelor bune. Așa cum este valabil în orice fel de relație, nu te concentra doar pe părțile negative. Urmărește-ți cu atenție copilul și spune-i atunci când observi că face ceva bine, laudă-l și recompensează-l, fie că este vorba de cuvinte de apreciere, fie că îi oferi posibilitatea de a face ceva ce îi place. Această încurajare îl va motiva pe copil să repete comportamentul.
Analizarea așteptărilor. Dacă observi că ești în permanență frustrată și nemulțumită, ar fi bine să iei în calcul evaluarea propriilor așteptări. Este posibil ca acestea să fie prea mari, și neconforme cu realitatea. Pentru a înțelege mai bine propriul comportament, încearcă să analizezi și felul în care te porți cu partenerul. Ai aceeași tendință de a atrage în permanență atentia celuilalt, pentru diverse lucruri care nu au fost făcute așa cum îți dorești?
Dacă nu este foarte important, renunță! Nu trebuie să ai discuții îndelungate, ori de câte ori copilul face ceva ce tu nu consideri a fi corect. Poți să te mai relaxezi și să îi dai voie să și greșească. Este obositor și frustrant pentru copil ca de dimineață până seara, să fie mustrat. Cu cât ești mai relaxată, cu atât riscul ca tu să ai o descărcare nervoasă asupra copilului, este mai mic.
Discută cu copilul problema și chiar metodele de pedeapsă. După ce i-ai explicat ce a greșit, trebuie să înțeleagă că uneori există și repercursiuni. Aceste repercursiuni trebuie să aibă scopul de a-i insufla ideea de responsabilitate asupra propriilor fapte. Copilul nu trebuie să simtă că pedeapsa este o metoda prin care părintele se razbună pentru "raul" pricinuit familiei, ci că este o măsură analizată, pentru a corecta un comportament. Daca nu și-a facut temele, nu îl agresa, nu îi spune că nu mai iese din casă o lună, în afară de școală. Explică-i cum în această situație, în afară de faptul că poate avea probleme la școală, mergând cu tema nefăcută, nu mai are voie să meargă la joacă, să se uite la desene animate, pentru că are de recuperat. Arată-i cum și tu ai niște priorități, și abia dupa ce îți îndeplinești anumite sarcini, ai libertatea de a lua pauze, de a te relaxa. Disciplina se insuflă și se educa prin comunicare, nu se impune. Povestește-i chiar și cu un entuziasm exagerat, cât de satisfăcător este sentimentul pe care îl ai după ce îți termini treaba, și ai "tot timpul din lume" să faci ceea ce îți place. În timp, va ajunge să îi placă să fie organizat și să nu mai amâne ceea ce are de făcut.
Cu siguranță ai observat, în cazul în care nu ai făcut asta cu propriul copil, cum părinții își lovesc copiii peste mâini, atunci când aceștia ating diverse obiecte, sau scapă ceva din mână. Chiar dacă gestul poate nu este neapărat dureros, emoțional afectează foarte mult copilul. La vârste fragede, pentru copii mâinile sunt instrumente de explorare a lumii înconjurătoare. Dacă pedepsești această intenție care face parte din dezvoltarea copilului, acesta poate dezvolta blocaje emoționale și chiar cognitive.
Pentru a avea o relație armonioasă cu copilul, este esențială comunicarea, iar copilul să aibă încredere în tine, să te admire și să te respecte. De aici pleacă autoritatea, în sensul ei benefic. Violența asupra copiilor nu face decât să instaleze frica în sufletul copilului, furia față de părinte, scăderea stimei de sine, tendința de a spune minciuni pentru a scăpa de pedeapsă, iar la maturitate, chiar și repetarea acestui comportament violent. Crescând cu violență, copilul ajunge să creadă că aceasta face parte din viață, atât în relația dintre părinți și copii, cât și dintre parteneri, prieteni.
Sursa: www.centerofparentingeducation.org
Urmareste-ne pe Google News
