Ce se întâmplă cu un copil care nu primește dragostea mamei?

Studiu desfășurat pe animale cu privire la dragostea mamei

O cercetare ce implicat colectarea unor date de la 231 maimuțe a explorat efectele condițiilor în care se desfășoară primii trei ani de viață asupra existenței ulterioare. Astfel, jumătate dintre maimuțele supuse cercetării au fost crescute în mod normal de către mame, trăind în grupuri sociale cu altele, similare mediului lor natural. Un sfert dintre maimuțe au fost retrase de lângă mamele lor până în ziua 37, când au fost introduse în grupuri cu alte patru maimuțe de vârstă similară. Grupul final a fost la început crescut într-un fel de creșă, dar apoi a fost transferat într-o cușcă unde și-au petrecut cea mai mare parte din viață (două ore pe zi li s-a permis să interacționeze cu alte maimuțe de vârsta lor).

Maimuțele au crescut astfel în diverse condiții până la vârsta de 6 luni (echivalentul uman pentru vârsta umană de 3 ani) - când creierul se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât în orice alt moment din viață. Apoi maimuțele au fost introduse într-un grup social mixt, comparabil cu condițiile normale ale speciei și au fost studiate la vârsta de 1 an. Rezultatele au diferit prin sex, un efect observabil de asemenea la oamenii care au fost supuși unor rele tratamente. Maimuțele masculi crescute izolat au avut de 2 ori mai multe șanse să se confrunte cu îmbolnăviri decât cele crescute de mame sau alături de semeni. De asemenea, au avut de până la de 5 ori mai multe șanse să prezinte comportament stereotipat, cu mișcări repetitive (de tip legănat sau lovitul cu capul) observate la copiii umani. La maimuțele femele grupul crescut cu semeni a avut rezultate mai proaste decât cel crescut în izolație, fiind predispuse rănirii și a suferii de pierderea părului. De asemenea, maimuțele crescute alături de semeni au fost și mai agresive. Masculii au prezentat niveluri mari de cortizol și nivel crescut de metabolit (neurotransmițătorul serotonină). Acești hormoni de stres pot crește riscul pentru afecțiuni mentale și fizice, inclusiv depresie.

Concluziile autorilor au fost: lipsa unei reacții de atașament sigur în primii ani de viață are consecințe atât pe plan fizic, cât și mental ulterior în viață, cu efecte de lungă durată care variază în funcție de sex. Persistența acestor efecte după finalul tratamentului subliniază nevoia de a interveni cât mai timpuriu pentru a preveni problemele pe termen lung.

Condițiile experiementului au fost similare celui desfășurat de către Harry Harlow care a demonstrat anterior că o dezvoltare psihologică și fizică corespunzătoare presupune îngrijire și atenție din partea unui părinte, și nu doar furnizarea de alimente și apă. În urma studiului respectiv, maimuțele izolate social care au fost îndepărtate de mamele lor au preferat să se agațe de un surogat din cârpe pentru confort decât de o sculptură metalică (chiar dacă oferea lapte). Deși pare crudă cercetarea, a contribuit la modificarea politicilor din orfelinatele umane - acest lucru a fost vizibil în perioada anilor 1980-1990 în orfelinatele din România unde copiii doar îngrijiți și hrăniți, fără afecțiune individualizată, au dezvoltat comportamente de tip autist și nu s-au dezvoltat precum copiii normali din punct de vedere fizic. De asemenea, copiii din orfelinate aveau și șanse duble de a dezvolta o afecțiune mentală (comparativ cu cei care au beneficiat de un asistent maternal).

Câștigătorul premiului Nobel, economistul James Heckman a susținut îndelung că o investiție timpurie în educarea copiilor oferă beneficii mult mai mari decât orice altă investiție, nu datorită succesului educațional și productivității, ci reducerea ratei de criminalitate, dependență, stres și tulburări mentale. Condițiile timpurii din viața influențează în mod critic sănătatea adultului. Atașamentul matern joacă un rol fundamental în modelarea unei ființe umane.

Alt studiu: legătura dintre dezvoltarea creierului și lipsa dragostei materne

Îngrijirea acordată unui copil în primii ani de viață îl poate ajuta să dezvolte un hipocamp mai mare, regiunea importantă din creier destinată învățării, memoriei și răspunsurilor de stres.

Copiii care sunt izolați, lipsiți de îngrijirea unui părinte vor suferi în urma lipsei iubirii părinești. În lipsa unor acțiuni repetate, devotate, de iubire, creierul unui copil nu va crea hormonul de creștere necesar pentru o bună dezvoltare mentală și fizică și se creează multe alte dezechilibre.

Studiile animale anterioare au demonstrat că un sprijin matern timpuriu are un efect pozitiv asupra dezvoltării hipocampului la șobolan, a producției de celule cerebrale și abilitatea de a face față stresului. Pe de altă parte, studiile pe copii umani au descoperit o conexiune între experiențele sociale timpurii și volumul amigdalei (ajută la reglarea procesării și memorării reacțiilor emoționale). Nenumărate studii au descoperit modul în care copiii crescuți într-un mediu plin de iubire se descurcă de obicei mai bine la școală și sunt mai dezvoltați emoțional decât semenii lipsiți de îngrijire.

Imagini ale creierului arată modul efectiv în care dragostea mamei influențează volumul hipocampului copilului, precum și memoria. În cadrul studiului, copiii cu mame iubitoare au prezentat un hipocamp mai mare cu 10% decât copiii cu mame lipsite de afecțiune. Cercetarea face parte dintr-un proiect ce urmărește dezvoltarea copiilor cu debut timpuriu al depresiei. Comparativ cu acei copii non-deprimați cu sprijin matern ridicat, cei care au avut un sprijin matern redus au prezentat un volum mai mic al hipocampusului.

Echipa de cercetători va urmări copiii pe măsură ce cresc și intenționează să analizeze și alte regiuni ale creierului cu privire la modul în care sunt influențate de afecțiunea părinților. Este de acum suficient de clar că dragostea părintească nu este utilă doar pentru dezvoltarea copilului, dar schimbă efectiv fiziologia creierului. Acest studiu a fost publicat în revista Proceduri ale Academiei Naționale de Științe.

Surse:

www.livescience.com; healthland.time.com; www.goodtherapy.org