Acum mai bine de 1 an urcam cu cățel, pisică, soț, copil și bagaje, în mașină, exact ca în filmele apocaliptice, și ne îndreptam spre casa noastră de la țară când se anunța că se închid școlile din cauza pandemiei de Sars-Cov-2. Nimeni nu știa ce va urma. Nimeni nu bănuia vreo secundă că școala închisă pentru câteva zile se va transforma într-o pauză de mai bine de 1 an de zile de izolare și frământare și de școală online. Anya atunci avea 8 ani. Acum mai are puțin și face 10. Pe parcursul acestui an Anya a ieșit în societate fix de 3 ori: o dată la dentist și de două ori în vacanță, unde și acolo am stat izolați de lume și am luat contact cu prezența altor oameni doar pe plajă sau la câteva terase. Am ales să facem asta pentru sănătatea noastră, pentru că avem o bunică cu probleme ale plămânilor, pentru că eu am o boală cronică și, în primul rând, pentru sănătatea copilului meu. Pentru că nu am dat crezare vorbelor care spun că la copii virusul acesta nu este atât de malefic. Nu am dorit să îmi asum niciun risc. Așa că nici la școală nu a fost, a făcut numai online, pentru că am refuzat să o înghesui cu alți 30 de copii într-o clasă de 25 de metri pătrați, în plină pandemie și pentru că joburile noastre, din fericire, ne-au permis asta, amândoi lucrând online. Deși nu a dus lipsa socializării cu alți copii și nici a plimbărilor în aer liber, prima ieșire în lume a fost atât pentru ea, cât și pentru mine, mama care o observa, un mic șoc. Am ieșit într-un mall, pentru a-i face pașaportul, pentru a-i schimba ochelarii și pentru a-i cumpăra câteva hăinuțe. Ieșirea aceasta s-a întâmplat după ce am avut un minim de siguranță, adică atât eu, cât și bunica și soțul meu am făcut rapelul vaccinului anticovid.
Mami, nu-mi da drumul la mână!
De cum am intrat în mall am simțit-o că este anxioasă pentru că m-a luat imediat de mână și m-a strâns tare. Apoi a exclamat: ”Doamne, uitasem cât de mare este!” Era ca și cum îl vedea pentru prima oară. Anya se spală singură, își face mâncare singură, este extrem de independentă. Dar, după un an de zile de izolare, era ca și cum în mall ar fi avut iar 3 ani. Tot parcursul nostru prin mall, prin cele 3 magazine, la secția de pașapoarte, peste tot, a stat lipită de mine. Dacă nu o țineam de mână, pentru că aveam mâinile ocupate, se ținea la propriu de ghiozdanul meu. Și atunci am realizat că pandemia asta i-a creat copilului meu o anxietate pe care nu a avut-o niciodată.
Mami, ce urât miroase în București!
Apoi am ieșit din mall și am mers pe jos până la magazinul de optică. De 1 an de zile copilul meu s-a plimbat numai în zona cartierului nostru, de la marginea Bucureștiului, care este pe un fost domeniu regal, unde este plin de verdeață și de păduri. De cum am ieșit, pe lângă faptul că m-a strâns și mai tare de mână, pentru că la ieșire era plin de oameni care stăteau la terase, a constatat că în București miroase urât. Și, într-adevăr, mirosul de gaze de eșapament care a fost ca și inexistent timp de 1 an de zile pentru ea și pe care nu îl observa înainte de pandemie, era deosebit de pregnant acum. Acesta este, din fericire, unul dintre lucrurile bune ale pandemiei, pentru că am avut norocul să avem o casă la țară și să petrecm mult timp departe de poluarea Bucureștiului.
Mami, oamenii ăștia stau prea aproape de noi!
Aici, din păcate, nu este neapărat un efect al izolării, ci mai degrabă un efect al refuzului multor oameni de a respecta regulile de distanțare socială. Anya a auzit timp de luni de zile de peste tot cum și de ce trebuie să păstrăm distanța și să purtăm măști. Și de fiecare dată când cineva în magazin se apropia prea tare de noi, mă trăgea de mână ca să ne depărtăm. A observat fiecare om care nu purta masca pe față corect și fiecare persoană care intra în spațiul nostru, cel de minimum 2 metri, îi aducea anxietate.
Mami, nu intra cu mine în cabina de probă!
Aici, recunosc, a fost șocul meu, de mamă. Pentru că atunci când a început pandemia, copilul meu era încă un copil. Acum este o preadolescentă care s-a schimbat total. Mai întâi, am trecut de la cel mai mare număr de la copii, la cel mai mic număr de la adulți. Acum nu mai căutăm hăinuțe la departamentul de copii, acum fetița mea se plimbă printre adolescente și își caută blugi boyfriend și maiouri negre și geci Billie Eilish. Acesta cred că a fost, de fapt, cel mai mare șoc al meu. A fost ca și cum pandemia asta a făcut un fel de salt în viitor. Pentru că, deși am petrecut mai mult timp împreună ca niciodată, nu am reușit să observ trecerea asta atât de clar ca momentul în care mi-a tras perdeaua de la cabina de probă în față și m-a dat afară, nervoasă, că stau pe capul ei și că o vede lumea când se schimbă. Acum mai bine de 1 an, când proba hăinuțe în magazin, puțin îi păsa de cei din jur și nu le proba fără prezența mea. Știam că a crescut, pentru că sunt schimbări fizice și psihice pe care o mamă le observă, dar a fost un șoc să trec așa brusc de la mama unei fetițe care proba rochițe roz acum un an la mama unei preadolescente care probează și știe ce sunt aceia blugi boyfriend.
Mami, mi-e foame!
În total am umblat aproximativ 3 ore prin mall. Înainte de pandemie o astfel de plimbare era la ordinea zilei și nu venea cu niciun disconfort, era ceva normal. Însă pentru copilul care stă acasă de 1 an de zile și are parte de tot confortul: mănâncă atunci când îi este foame, bea apă atunci când îi este sete, intră în casă atunci când obosește, cele 3 ore au scos-o din zona ei de confort. Faptul că am încercat să fac totul pe repede înainte, pentru ca expunerea în spații cu oameni să fie cât mai mică, a făcut totul și mai dificil pentru ea. Dacă înainte stăteam cu orele la cumpărături și nu se plângea de foame, acum, cu programul fix de 1 an de zile de mese, tremura de foame, de sete de durere de picioare. Până și ea s-a distrat pe tema asta și mi-a spus râzând că ”zici că sunt iar un bebeluș înfometat”.
Mami, eu când mă vaccinez?
La final de aventură, după ce am ajuns acasă, i-am spus ce am simțit și ce am observat. I-am spus că așa mă simțeam și eu înainte să mă vaccinez, exact ca ea: anxioasă și temătoare când ieșeam printre oameni. Acum, deși mă feresc și respect regulie, anxietatea nu mai este atât de mare. Pentru că vaccinul acesta este speranță și protecție, pentru mine și cei din jur. I-am spus că îmi doresc ca toată lumea să se vaccineze ca să revenim la normal și ca ea să se bucure de o copilărie normală. Din păcate ea nu se poate vaccina încă, dar, noi, ceilalți, adulții, o putem face, pentru ca ei, copiii, să aibă parte de copilăria frumoasă pe care o merită, lipsită de anxietăți, de temeri, de frici și poleită cu libertate, joacă, socializare, cu bucuria de a cunoaște oameni noi și de a simți pulsul societății. Bucuria de a fi copil printre copii și de a crește om printre oameni. O spun medicii, o spun profesioniștii din domeniu, o spun toate informațiile care abundă peste tot, o spun și eu, ca mamă care își dorește pentru copilul ei revenirea la normalitate: Vaccinați-vă! Este singurul mod prin care putem încheia această pandemie. Este singurul mod prin care putem proteja sănătatea fizică și psihică a copiilor noștri. Vaccinați-vă!
Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19: https://vaccinare-covid.gov.ro/
Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
