Cele mai frumoase nume de copii romanești vechi

Cum se alegeau numele de copii românești în trecut 

Încă din cele mai vechi timpuri, omul a simţit nevoia de a numi lucrurile şi fiinţele din preajma sa. Acest demers nu este unul întâmplător, ci a fost chiar o „sarcină", o responsabilitate, pe care Creatorul a „transferat-o" primului om. Astfel, dacă ne uităm în Biblie la capitolul referitor la Facere, Dumnezeu a spus: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor pe potriva lui. Şi din pământ a mai zidit Domnul Dumnezeu toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la Adam ca să vadă cum le va numi; şi oricum va numi Adam toată fiinţa vie, ea aşa se va numi" (Facerea 2-3, cf. Biblia cu ilustraţii, vol. I).

Citind aceste rânduri, constatăm cât de important este, în viaţa noastră, actul numirii, adică acordarea de nume, atât animalelor, cât, mai ales, oamenilor. Printr-un scurt periplu în istorie, aflăm că la egipteni copiii mai primeau un nume secret, care nu era cunoscut decât de părinţii acestuia şi de preotul timpului. Oare de ce exista această practică? Pentru că, în acele vremuri, oamenii credeau în puterea cuvântului şi mai ales al numelui unei fiinţe, pe care, dacă-l aflau, se considera că au în puterea lor acea persoană. Acest obicei străvechi, se pare că se mai practică în nordul României, în unele sate din Maramureş. Am auzit de la multe persoane care spuneau că au primit un nume secret la botez, pe care nu-l dezvăluie nimănui. Iar dacă se îmbolnăvea, bunăoară, un copil mic, i se schimba numele prin aşa-numita „vânzare prin fereastră". Dacă, să zicem, Ionuţ era grav bolnav, mama îl trecea moaşei sau naşei de botez prin geam spunând: „- Ţi-l dau pe Ionuţ". Cea care îl primeşte spunea: „Îl iau pe Mihai". (Putea fi orice alt nume asupra cărora conveneau cele două). Prin această operaţie se credea că numele adevărat al copilului se pierde, iar boala nu-l va mai găsi, întrucât el şi-a schimbat identitatea. Practica era larg răspândită pe teritoriul României, ba chiar în unele zone numele nou al copilului era preluat din lumea animalelor fioroase (Lupu, Ursu), crezându-se că astfel se alungă boala.

Ce constatăm în prezent? Numele oamenilor s-au schimbat şi se schimbă, deoarece societatea evoluează şi limba înregistrează automat toate modificările de la nivelul vieţii sociale, culturale şi economice.

Pentru orice român, este foarte clar că societatea noastră s-a schimbat total după Revoluţia din 1989. Invazia şi succesul unor seriale, la început, de origine sud-americană au avut un mare impact în conştiinţa spectatorilor, care au preluat numele personajelor favorite, atribuindu-le viitorilor copii nume stranii pentru românul obişnuit. Inventarul de prenume s-a „primenit" şi ca urmare a liberei circulaţii. Pe de o parte, mulţi copii români se nasc în medii străine, iar pe de alta, nu puţini sunt părinţii, care, lucrând în diverse ţări, preiau de acolo prenume noi (şi din păcate, fenomenul este deosebit de activ) pe care le implantează în patrimoniul onomastic naţional. Moda actuală a numirii copiilor contrastează cu numele tradiţionale cu care eram obişnuiţi. Dacă în trecut, băieţii se numeau simplu, Ioan, Ştefan, Mihai, Dumitru, Simion, Pavel, Găvrilă, Petru, Constantin, Ilie,Viorel, Tănase, Toader, Teofil, Andrei, Gheorghe, Grigore, Vasile, Lazăr, Florea etc., iar fetele Ana, Viorica, Aurica, Maria, Ileana, Sofia, Saveta (discuţia noastră o abatem spre Maramureşul natal, unde copiii aveau în proporţie covârşitoare astfel de nume, dar, cum e şi normal, ei erau alintaţi prin diminutive care se diferenţiază de restul ţării). Astfel, cel mai frecvent diminutiv, în această zonă plină de istorie, este sufixul -uc, cu varianta feminină -ucă. De exemplu, Ştefan devine Ştefănuc, Ioan devine Ionuc, Dumitru se trunchiază în Mitru care, ajunge la varianta (pentru masculin) Mitrucă, Ilie devine Iliuc, Mihai - Mihăiuc, Pavel - Păvăluc, Găvrilă - Găvriluc, Petru (în varianta regională Pătru) - Pătruc, Tănase - Tănăsuc, Toader - Toderuc, Teofil - Teofiluc, Andrei -Îndriuc, Grigore - Grigoruc, Vasile - Văsăluc (Văsălică); Lazăr - Lăzăruc, Florea - Floruc etc., iar fetele Măriucă, Ilenucă, Anucă, Sofiucă, Savetucă, Frosânucă, Năstăsuca, Dotica etc., exemple pe care le întâlnim în lucrările de lingvistică consacrate.

Nu multă lume ştie că există, pe lângă atlasele geografice, şi atlase lingvistice. Limba română are privilegiul de a fi fost printre primele ţări din lume care au avut un astfel de atlas. Astfel, în 1909, lingvistul german Gustav Weigand, publică la Leipzig, cu sprijinul Casei Regale din România, Atlasul Lingvistic al Dacoromânei (Linguistischer Atlas des DakorumänischenSprachgebietes - WLAD). Această lucrare a fost completată ulterior de atlase regionale şi naţionale, cum este cazul Atlasului lingvistic român, vol. V, de unde am extras aceste exemple de nume „alintate".

De inspiraţie erau, însă, şi numele provenite din cultura greacă, dintre care le amintim pe cele mai deosebite, precum: Agafton, Agata, Anatol, Castor, Chiron, Demetra, Despina, Elefteria, Eudosia, Eufrasia, Evdochia, Filomena, Flavian, Hector, Iason, Ilias, Leandru, Macarie, Nectarie, Petra, Spiridon, Teodosie, Timofei, Varvara, Xenopol, Zenovia, Zoiţa.

Tot pentru inspiraţie, îţi oferim o listă cu nume vechi româneşti întâlnite în izvoarele istorice, în frânturi de scrisori sau chiar în scrierile preţioase ale cronicarilor români: Iliaş, Mateiaş, Axinte, Simeon, Petru, Vasilie, Aron, Dragoş, Bogdan, Roman, Cazimir, Zofia, Onciul, Alixandru, Gherman, Miculai, Atanasie, Elisafta, Trifan, Anastasie, Tomşa. 

Ce semnificație aveau numele de copii românești în trecut 

Dar, cum alegeau străbunicii noştri numele copiilor? Pe lângă moda vremii (că şi atunci se putea vorbi de o anumită modă a numirii), viitoarele nume aveau o motivaţie internă, familială, care, de altfel se încadra într-una mai generală - cea tradiţională, copiii trebuind să ducă mai departe numele bunicului / bunicii sau al tatălui / mamei, iar pe de altă parte, putem vorbi de o motivaţie religioasă. Ţinând cont că poporul român este un popor creştin, cu aproximativ 90% ortodocşi, e clar că părinţii, dorind ca odraslele lor să fie protejate de un sfânt, au pus doar un nume de sfânt sau, unde erau două nume, obligatoriu al doilea era numele unui sfânt. Mai interesant este faptul că numele, în general au o semnificaţie anume şi constatăm cu surprindere că, după ce aflăm explicaţia lor, aceste nume se şi potrivesc persoanelor purtătoare. Astfel, Ioan semnifică „darul lui Dumnezeu" - nume de origine ebraică, care are corespondentul slav Bogdan sau grec Tudor, Teodor (bineînţeles că şi numele fetelor au înţelesurile lor, fie că unele provin din regnul vegetal, cum este cazul numelor Floare/ Florică; Viorica etc., altele fiind de provenienţă ebraică, cum este Ana, care înseamnă „dar, cadou - ducând la ideea că este darul lui Dumnezeu"; Maria, ebraic cu sensul „picătură de mare" (şi nu stea de mare cum era greşit interpretat până la un moment dat), Dochia/ Dotica, de la grecescul eudokos „bunăvoinţă".

De la aceste frumoase nume, se ajunge în prezent la situaţii aberante în care un copil are nume de familie românesc, iar prenumele, englezesc, italian, spaniol sau chiar turcesc. Ce urmează? Să ajungem oare să punem nume chinezeşti, turceşti, după cum a fost pasiunea pentru vreun personaj de film? Greu de spus, poate, deja, am şi făcut-o unii dintre noi, fără să ne dăm seama că ne îndepărtăm de ceea ce e românesc, uitând că, ce e simplu e şi frumos.

Vom încheia, totuşi, într-o manieră optimistă precizând că, în ciuda presiunilor din afară şi a unei tendinţe accentuate de aşa-zisă modernizare a inventarului de prenume, la noi în Maramureş (şi îndrăznesc să afirm că şi în alte zone), prenumele tradiţionale de sorginte creştină (Ion, Gheorghe, Vasile; Maria, Ileana, Ioana) se menţin şi azi în topul preferinţelor onomastice. Ele sunt considerate „nume frumoase", neaoşe, creştine şi considerăm că perpetuarea lor reprezintă o dovadă a ataşamentului faţă de valorile noastre străvechi, identitare.

Citește și: Cele 10 porunci când alegi numele copilului tău 

Top 5 moduri de a te inspira cand alegi numele copilului 

Informații din partea Direcției pentru Evidența Pesoanelor și Administrarea Bazelor de Date 

Iată în continuare evidența statistică a prenumelor pentru intervalul 1900-2016 (este specificată valoarea inițială și cea maximă):

Adrian - în 1902 exista 1 persoană. În 1988 existau 9160 persoane.

Alexandru - în 1900 existau 6 persoane. În 1989 existau 15616 persoane.

Constantin - în 1900 existau 10 persoane. În 1968 existau 9943 persoane.

Dumitru - în 1900 existau 11 persoane. În 1955 existau 5125 persoane.

Cristian - în 1909 exista 1 persoană. În 1977 existau 85556 persoane.

Florin - în 1906 exista 1 persoană. În 1979 existau 10172 persoane.

Ioan - în 1900 existau 16 persoană. În 1955 existau 10536 persoane.

Ștefan - în 1900 existau 7 persoană. În 2010 existau 7115 persoane.

Mihai - în 1900 existau 3 persoană. În 1988 existau 7970 persoane.

Nicolae - în 1900 existau 3 persoane. În 1967 existau 7387 persoane.

Gheorghe -  în 1900 existau 16 persoane. În 1955 existau 13157 persoane.

Ion - în 1900 existau 18 persoane. În 1967 existau 11058 persoane.

Marian - în 1923 exista 1 persoană. În 1967 existau 7563 persoane.

Ana - în 1900 existau 22 persoane. În 1987 existau 6428 persoane. 

Cristina - în 1901 exista 1 persoană. În 1986 existau 8793 persoane.

Daniela - în 1927 existau 2 persoane.  În 1968 existau 9373 persoane.

Elena - în 1900 existau 15 persoane. În 1968 existau 14 798 persoane.

Elisabeta - în 1900 existau 10 persoane. În 1949 existau 2604 persoane.

Floarea - în 1900 existau 4 persoane. În 1949 existau 2965 persoane.

Ileana - în 1900 existau 7 persoane. În 1967 existau 2646 persoane.

Ioana - în 1900 existau 13 persoane. În 1989 existau 7151 persoane.

Maria - în 1900 existau 50 persoane. În 2015 existau 26 361 persoane.

Mihaela - în 1920 existau 2 persoane. În 1978 existau 12 294 persoane. 

Mulțumim domnului Ioan-Mircea Farcaș și Direcției pentru Evidența Persoanelor și Adminstrarea Bazelor de Date pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.