Mirela Vaida a invitat-o pe Simona Gherghe la emisiunea "Acces Direct". Întrebată dacă va avea din nou un copil, Simona Gherghe a făcut următoarea declaraţie: "Eu pe al treilea nu-l mai fac". Răspunsul ei a surprins-o pe Mirela Vaida.
După ce a pus capăt speculaţiilor referitoare la posibilitatea de a deveni mamă pentru a treia oară, Simona Gherghe a explicat şi de ce a ales să dea departe de viaţa profesională mai bine de un an: "Am stat departe de profesia mea aproape un an și jumătate, o perioadă minunată, de fapt darul pe care ni l-am făcut reciproc eu și copiii mei, Ana și Vlad. Știu că, de-acum, n-o să mai avem niciodată atât de mult timp unii pentru alții. Pentru Ana, urmează grădinița, apoi școala, acuși și Vlad va avea același traseu, iar mama se întoarce la muncă...".
A adăugat că, în condiţiile în care va reveni la muncă, are nevoie de o bonă pentru copiii săi: „Nu mi-am găsit bonă. Mi-e și frică, să zic așa… Caut bonă! Doamne, caut bonă. Sper să fie un om bun, un om cumsecade. Avem niște copii foarte frumoși, sunt cuminți, mai fac și ei năzbâtii. Sper să găsim o doamnă cumsecade care să devina un membru al familiei noastre”.
Cu ocazia prezenţei la "Acces Direct", Simona Gherghe a dat detalii şi despre show-ul al cărui gazdă va fi din toamnă, menţionând că şi-a dorit să cunoască şi lumea reality-show-urilor: "Am 18 ani de televiziune, în care am făcut știri, divertisment mare, tabloid, emisiuni sociale, news magazine, dar niciodată reality show, un gen extrem de gustat de publicul din România. Nu mi-a fost frică să încerc lucruri și formate noi, iată că e momentul să ies din nou din zona de confort".
A încheiat oferind detalii despre show-ul "Mireasa", difuzat de Antena1: "Am în spate o superechipă, un platou spectaculos, care e și casa concurenților. Și un efort logistic uriaș: 40 de camere, care vor filma tot ce se întamplă acolo. Pentru cei 14 concurenți, urmează o aventură extraordinară, pe care vă invit să o descoperim împreună, de luni până sâmbătă, de la ora 14.00". "Abia aştept să-i cunosc şi eu pe concurenţi", a mai menţionat Simona Gherghe pe Facebook .
Surse: cancan.ro, online-news.ro, tacataca.prosport.ro
Surse foto: facebook.com