Fiica lui Liviu Vârciu, pe cale să ajungă la operaţie: "O să se opereze când vreau eu!"

Fiica lui Liviu Vârciu, pe cale să ajungă la operaţie: "O să se opereze când vreau eu!"

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Carmina, fiica mai mare a lui Liviu Vârciu, intenţionează ca în curând să aducă o schimbare în înfăţişarea ei apelând la o intervenţie chirurgicală. Parcurge articolul de mai jos pentru a afla ce-şi doreşte tânăra!

Carmina vrea să își opereze nasul!

Fata cea mare a uneia dintre cele mai cunoscute vedete din România a mărturisit de mai multe ori că nu este mulţumită de aspectul nasului ei. În acest context, a precizat că îşi doreşte să treacă printr-o rinoplastie. La un moment dat, ea a scris pe o reţea de socializare că va face acest demers după împlinirea vârstei de 18 ani: "Abia aștept să fac operația la nas. La anul, în iarnă, îl ciopârțesc."

Carmina Varciu, intr-o poza de pe contul ei de Instagram

Sursă foto: instagram.com/carminaaaat/

Liviu Vărciu: "O să se opereze când vreau eu! Nu sunt de acord"

Aflând care este intenţia fiicei sale, Liviu Vârciu şi-a exprimat dezacordul, fiind ferm în această privinţă şi amintind faptul că a discutat deja cu Carmina pe acest subiect:

"Eu am avut discuția asta cu ea de când era mică. Nu o să se opereze la nas. O să se opereze la nas când vreau eu. Este negociabilă discuția, ea tot insistă, eu nu sunt de acord, să vedem, poate, la un moment dat, cădem la un numitor comun. Eu pot doar să îi dau un sfat, nu o pot obliga. Ea decide că este majoră, dar este un moft, nu are deviație de sept. Fata mea este o fată foarte frumoasă, dar are ea problema asta de adolescent, sper să-i treacă într-un an de zile. Ea este un copil bun, foarte ascultător, sper să fie și o adolescentă la fel de bună. Nu am avut probleme cu ea până acum, mă face mândru mereu.", a spus Liviu.

Carmina Varciu isi saruta pe obraz tatal, pe Liviu Varciu

Sursă foto: instagram.com/carminaaaat/

Ce relație are Carmina cu tatăl său

Carmina este fiica fostei partenere a lui Liviu Vârciu, Ami Teiceanu. Anul trecut, cele două au acordat un interviu pentru o revistă de la noi, în care adolescenta nu s-a ferit să vorbească despre ce înseamnă să ai un tată celebru: "Faptul că am un tată celebru nu schimbă nimic. Nu am avut nici avantaje, nici dezavantaje. Probabil că au fost unele persoane care m-au privit altfel din acest motiv, dar pentru mine asta a fost cam nesemnificativ."

Carmina Varciu, fiica cea mare a lui Liviu Varciu, alaturi de mama ei, Ami Teiceanu

Sursă foto: instagram.com/carminaaaat/

În cadrul aceluiaşi interviu, a explicat ce înseamnă pentru ea vârsta de 18 ani: "Pentru mine, vârsta de 18 ani înseamnă multă responsabilitate și puțin mai multă maturitate. Cu toate că încă nu pot spune că m-am maturizat de tot, peste astea 6 luni, abia aștept să încep să învăț pentru permis, dar și pentru bacalaureatul care se apropie. Cât despre permis, eu de mică mi-am dorit să împlinesc mai repede 18 ani, ca să îmi iau permisul și să conduc, serile, înconjurată de luminile orașului și ascultând melodiile preferate. Oricum, eu demult am așteptat această vârstă, dar nu doar pentru permis, ci și pentru a învăța în totalitate ce înseamnă viața. Pentru a învăța cum să înfrunt orice problemă, dar și pentru a începe să îmi clădesc viitorul..."

Citeşte şi: Liviu Vârciu, primele declaraţii după ce a devenit şi tată de băiat: "Eram fericiţi acum patru ani. Eram liniştiţi, dormeam"

Liviu Vârciu mai are doi copii: un băieţel (născut în luna mai a acestui an) şi o fetiţă în vârstă de 3 ani (Anastasia). Mama lor este Anda Călin, partenera de acum a artistului. Cuplul a declarat la câteva luni de la naşterea fiului lor că viaţa lor s-a schimbat de când au devenit părinţi şi că s-au maturizat: "Lăsând gluma la o parte, ne-a schimbat în bine, ne-a maturizat un pic. Nu mai fac tâmpeniile pe care le făceam, cheltuielile..."

Liviu Varciu si Anda Calin isi saruta pe obraji fiica, Anastasia

Sursă foto: instagram.com/liviu_varciu/

Surse foto: instagram.com

Articolul urmator
Soțul meu și copiii lui nu mă respectă, iar eu nu mai vreau să joc rolul de mamă vitregă
Soțul meu și copiii lui nu mă respectă, iar eu nu mai vreau să joc rolul de mamă vitregă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Carmina, fiica lui Liviu Vârciu nu a fost prezentă la cununia tatălui ei. „Sunt foarte prinsă"
    Carmina, fiica lui Liviu Vârciu nu a fost prezentă la cununia tatălui ei. „Sunt foarte prinsă"

    Ziua de 23 august a marcat un eveniment foarte important în familia lui Liviu Vârciu. Prezentatorul TV și-a unit destinele cu iubita lui de 8 ani de zile, mama copiilor săi....

    Cât de mult a crescut fiica cea mare a lui Liviu Vârciu. Vrea să-i calce pe urme tatălui și să devină celebră
    Cât de mult a crescut fiica cea mare a lui Liviu Vârciu. Vrea să-i calce pe urme tatălui și să devină celebră

    Carmina Vârciu are 21 de ani și este studentă în anul al III-lea la Facultatea de Jurnalism. În cadrul unor interviuri acordate recent, ea a vorbit despre relația pe...

    Ce cuplu frumos formează Liviu Vârciu și Anda Călin! ”Când m-a văzut prima oară, mi-a spus că o să fiu nevasta lui!”
    Ce cuplu frumos formează Liviu Vârciu și Anda Călin! ”Când m-a văzut prima oară, mi-a spus că o să fiu nevasta lui!”

    Liviu Vârciu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de frumoasa lui iubită, Anda Călin și de copiii lor. Cei doi au o relație foarte interesantă, care merită să fie...

    Fiica lui Meme Stoica, Teodora, și-a schimbat radical stilul de viață după ce a învins cancerul. „N-am procesat de la început, când mi s-a spus, nu știu, eram în șoc"
    Fiica lui Meme Stoica, Teodora, și-a schimbat radical stilul de viață după ce a învins cancerul. „N-am procesat de la început, când mi s-a spus, nu știu, eram în șoc"

    A trecut printr-un adevărat la o vârstă la care alți tineri se distrează și se bucură de viață. Fiica lui Meme Stoica, managerul FCSB-ului povestește cum a supraviețuit unei...

    Cum se descurcă Răzvan Fodor cu fiica lui când Irina este plecată la filmări. „Eu cu asta îmi bat capul, să fie în fiecare zi mâncare proaspătă."
    Cum se descurcă Răzvan Fodor cu fiica lui când Irina este plecată la filmări. „Eu cu asta îmi bat capul, să fie în fiecare zi mâncare proaspătă."

    Răzvan Fodor a intrat în atenția publicului de la noi în perioada în care a făcut parte din formația „Krypton”. Ulterior, s-a remarcat nu numai în...

    Fiica biologică a răposatului meu soț m-a contactat, după decesul lui, dar eu vreau să o țin departe de copiii mei
    Fiica biologică a răposatului meu soț m-a contactat, după decesul lui, dar eu vreau să o țin departe de copiii mei

    Să gestionezi toate problemele din familie nu este deloc simplu, în special dacă ești părinte singur. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre mai mulți copii și...

    Brad Pitt, despre Shiloh, fiica lui: "Sunt mândru de transformarea ei"
    Brad Pitt, despre Shiloh, fiica lui: "Sunt mândru de transformarea ei"

    Dacă în urmă cu câțiva ani Brad Pitt nu se arăta prea încântat de faptul că Siloh, fiica lui biologică cu Angelina Jolie, dorește să facă schimbare de sex,...

    Schimbări în acordarea burselor: "Banii trebuie să ajungă la elevii care au nevoie", spune Cîmpeanu
    Schimbări în acordarea burselor: "Banii trebuie să ajungă la elevii care au nevoie", spune Cîmpeanu

    Cîmpeanu: "Banii trebuie să ajungă la elevii care au nevoie sau fac performanţă"

    © 2024 Qbebe