Tu știi cine este soția lui Tudor de la Fly Project? Interviu exclusiv cu o mamă dedicată și o femeie puternică

Tu știi cine este soția lui Tudor de la Fly Project? Interviu exclusiv cu o mamă dedicată și o femeie puternică

Bianca Geica - Redactor Senior

Anamaria Stancu Ionescu este, de departe, una dintre cele mai longevive prezențe de pe micile ecrane. Timp de 9 ani a prezentat rubrica Meteo la știrile Observator, de la Antena 1, până în 2016 când a hotărât să se retragă din televiziune pentru a se ocupa de familie și proiecte proprii. În tot acest timp, Anamaria nu și-a neglijat nicio clipă viața personală. Ea formează de mai bine de 15 ani un cuplu cu Tudor Ionescu, solistul trupei Fly Project. Au devenit soț și sotie în 2015, după 10 ani de relație, iar doi ani mai târziu au devenit părinții unei fetițe adorabile, pe nume Ilinca.

Anamaria se poate considera o femeie împlinită: are o fiică minunată, iubește și este iubită și, recent, și-a transformat pasiunea în job. Ea a revenit în televiziune cu o rubrică despre design interior, în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea” de la Pro TV.

Despre carieră, viața de familie și nu numai am discutat cu Anamaria Ionescu, într-un interviu care sigur îți va aduce zâmbetul pe buze!

anamaria stancu ionescu

Qbebe: Anamaria, ești o femeie de carieră. Ai revenit, de curând, pe micile ecrane cu o rubrica despre design interior. De ce tocmai design interior? Cum și în ce moment s-a născut această pasiune?

Anamaria Ionescu: De când mă știu am avut o deschidere către designul interior. Țin minte că atunci când eram mică schimbam tot timpul lucrurile prin casă. Și nu doar la noi, mai schimbam și pe la rude, fără să-i întreb sau să mă roage. (râde) Nu mă puteam abține. Dar abia de puțin timp am îndrăznit, în sfârșit, să fac trecerea de la pasiune la job.

Ai o fetiță superbă, de aproape 4 anișori, Ilinca. Ce ai fi vrut să știi înainte să devii mamă?

Muuulte lucruri. Dar cel mai mult mi-ar fi plăcut să știu că ceea ce credeam eu că înseamnă să fii pregătit de a deveni părinte, nu are nicio legătură cu realitatea.

Nu ai ascuns faptul că ai suferit de pe urma depresiei postpartum. Cum ai reușit să treci peste acest impas și ce sfaturi ai pentru proaspetele mămici care la rândul lor se confruntă cu această problema?

Familia m-a ajutat să trec peste acel moment. Am știut că orice s-ar întâmpla, am pe cine conta. Și le sfătuiesc pe toate proaspetele mame să nu se rușineze să vorbească despre depresie, să accepte ajutor dacă simt că nu pot face față singure.

Care sunt cele mai dificile momente prin care ai trecut ca mamă?

Ilinca a avut probleme destul de serioase cu dinții. A trebuit să-i reparăm dantura, iar acest lucru a însemnat anestezie generală. În două ore, am îmbătrânit 10 ani.

Ai luat decizii de parenting pe care acum, după mai multă experiență, le-ai fi luat diferit?

Mi-ar fi plăcut să fiu puțin mai autoritară de la început. Încă lucrez la treaba asta.

Spuneai, la un moment dat, că ți-ai dori un frate sau o surioară pentru Ilinca. Încă te mai gândești la al doilea copil? Ilinca își dorește sau îi place faptul că se bucură doar ea de toată atenția voastră?

Ilinca iubește la nebunie copiii mici, bebelușii. De puțin timp a venit pe lume verișoara ei și este înnebunită după ea. Dacă ar putea, ar pupa-o non stop. Chiar mă întreba zilele trecute dacă nu am și eu o verișoară în burtică. (râde) Da, mi-aș dori și al doilea copil.

anamaria stancu ionescu si ilinca, fiica ei si a lui tudor ionescu

Cum este Tudor în rolul de tătic? În ce fel l-a schimbat Ilinca? Care au fost reacțiile lui când i-ai spus că ești însărcinată și când s-a născut fetița voastră?

Tudor se descurcă mult mai bine decât mi-aș fi imaginat în rolul de tată. Iar Ilinca l-a schimbat mult. În primul rând a slăbit pentru ea, a schimbat tot programul lui care era haotic, mănâncă mai sănătos. El nu este genul de bărbat care să se exteriorizeze, dar evident că a fost emoționat și când a aflat de sarcina și mai ales atunci când a văzut-o pentru prima oară.

Aveți și divergențe în ceea ce o privește pe Ilinca? Idei sau concepții diferite?

Noi doi am crescut diferit, așadar, fiecare are bagajul lui de idei și concepții. Dar încercăm să găsim punctul comun de fiecare dată.

Care sunt principiile de viață pe care vrei să le transmiți Ilincăi?

În primul rând, să fie corectă, să respecte și să câștige respectul.

Unde va place să călătoriți în familie? Care a fost vacanța voastră preferată de până acum?

Ne place să descoperim locuri noi de fiecare dată. Din acest motiv toate vacanțele noastre au fost diferite și ne-am simțit bine peste tot. Îmi este greu să numesc una.

Aveți un cont comun în social media – YOneȘTII, unde postați despre voi și peripețiile voastre de familie. De unde a pornit această idee?

De la prieteni. Ne tot spuneau că vor un reality-show cu noi. Și așa a apărut contul YOneȘTII. Bine, ne-ar fi plăcut să postăm mult mai multe lucruri, dar din păcate stăm rău la capitolul TIMP.

Cum a fost ultimul an pentru voi trei? Care au fost cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat în pandemie?

Greu, cu tot felul de stări. Dar una peste alta, a fost bine, am stat mai mult împreună, lucru de care aveam nevoie.

Top 3 lucruri pozitive care ți s-au întâmplat în ultimul an.

  • Familia și mai unită.
  • Pasiunea s-a transformat în job.
  • Am devenit puțin mai ordonată.

Cum decurge, în această perioadă, o zi obișnuită din viața voastră?

Nu-mi ajunge spațiul la cât ar trebui să scriu. Ziua începe cu Ilinca, apoi întâlniri, câteodată filmări, gătit pentru Ilinca și Ilinca. (râde)

Tu și Tudor formați un cuplu de mai bine de 15 ani. Va mai amintiți cum v-ați cunoscut? Și cred că bănuiești care va fi următoarea întrebare: cum a rezistat relația voastră în toți acești ani, ținând cont că amândoi sunteți destul de ocupați: Tudor mai mereu plecat în turnee, iar tu, Anamaria, mereu implicată în diferite proiecte (televiziune, firmă de organizat evenimente) și, de aproape 4 ani, mamă.

Nu am cum să uit cum ne-am cunoscut, deși au trecut 1028288272 de ani de atunci. Glumesc, doar 16 ani au trecut. La o emisiune tv la TVR. Eu eram asistentă la acea emisiune, iar el era în promovare cu prima piesă (n.red.: „Raisa”, primul hit al trupei Fly Project). Relația noastră a trecut prin foarte multe situații, dar a existat iubire și uite că a rezitat. Iubirea este cheia.

anamaria si tudor ionescu

Cum erați voi la începutul relației și cum v-ați schimbat în acești ani? Spuneați, la un moment dat, că mulți sunt uimiți de felul nostru de-a fi în cuplu. Adevărul este că relația voastră pare deseori ruptă dintr-o comedie spumoasă!

Pot să spun că am crescut împreună pentru că eram foarte tineri atunci când ne-am cunoscut. Nu am încercat nicio secundă să ne schimbăm unul pe celălalt. Și ne-am acceptat așa cum suntem. Ne completăm. Mare noroc are cu mine. (râde)

Dacă ai alege un titlu de film pentru viața voastră de familie care ar fi acela și de ce?

„Modern family”. Pentru că Tudor seamănă foarte bine cu Jay. (râde)

La final, ai un mesaj pentru mămicile care încearcă să găsească un echilibru între carieră și familie?

După anul acesta de pandemie am realizat că nimic nu este mai important decât familia. Sigur că și cariera este importantă, dar din punctul meu de vedere, balanța ar trebui să cântărească puțin mai mult către cei de acasă.

Surse foto: arhiva personală

Articolul urmator
Cel mai frumos cadou: soția fostului principe Nicolae al României este însărcinată cu al doilea copil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Când ai o mamă puternică, crești o femeie puternică, la rândul tău
    Când ai o mamă puternică, crești o femeie puternică, la rândul tău

    Mama este primul și cel mai important model din viețile noastre, educându-ne, inspirându-ne și sprijinindu-ne să ne găsim drumul în viață. Datorită mamelor,...

    Marcel Pavel, un cântăreț foarte discret cu viața lui de familie. Este împreună cu soția lui de 33 de ani și o iubește ca în prima zi
    Marcel Pavel, un cântăreț foarte discret cu viața lui de familie. Este împreună cu soția lui de 33 de ani și o iubește ca în prima zi

    Făcând parte dintr-o familie de muzicieni și pasionat de muzică încă din primii ani ai copilăriei, Marcel Pavel a ajuns în atenția publicului de la noi după ce a...

    Mama mea este motivul pentru care sunt soția și mama puternică de azi
    Mama mea este motivul pentru care sunt soția și mama puternică de azi

    În calitate de proaspăt părinte, învăț câte ceva nou în fiecare zi. În același timp, în fiecare zi îmi dau seama mai am atât de multe de...

    Momsi - prima aplicație românească dedicată exclusiv mamelor
    Momsi - prima aplicație românească dedicată exclusiv mamelor

    Mamele au de acum la dispoziție o nouă aplicație, creată special pentru ele. Momsi este prima aplicație românească dedicată exclusiv mamelor, care facilitează crearea de...

    Iuliana Tudor este extrem de mândră de familia ei. Fiul și soțul îi aduc bucuria și împlinirea la care orice femeie visează
    Iuliana Tudor este extrem de mândră de familia ei. Fiul și soțul îi aduc bucuria și împlinirea la care orice femeie visează

    Și-a început cariera în televiziune acum mai bine de 20 de ani, ajungând cunoscută atât pentru că a coordonat producții precum Teledonurile TVR, Gala TVR 50 sau...

    Tudor Gheorghe a trăit o poveste de dragoste care va dăinui veșnic, deși moartea i-a răpit soția mult iubită după 55 de ani împreună
    Tudor Gheorghe a trăit o poveste de dragoste care va dăinui veșnic, deși moartea i-a răpit soția mult iubită după 55 de ani împreună

    Tudor Gheorghe a trăit o poveste de iubire unică alături de soția lui, Georgeta Luchian, până când bucuria lor a fost spulberată de o afecțiune ce i-a „furat”...

    Reacția lui Tudor Chirilă când copiii lui i-au cerut telefoane mobile: „Dacă vreți telefon, Nokia 1611, alea vechi de ani de zile...”
    Reacția lui Tudor Chirilă când copiii lui i-au cerut telefoane mobile: „Dacă vreți telefon, Nokia 1611, alea vechi de ani de zile...”

    Tudor Chirilă este unul dintre cei mai apreciați artiști din România, bucurându-se de o carieră de succes în muzică și pe scenă teatrelor. Artistul este, de...

    Un tată vrea ca fiica lui să poarte numele fostei lui iubite decedate: „Soția mea nu este de acord”
    Un tată vrea ca fiica lui să poarte numele fostei lui iubite decedate: „Soția mea nu este de acord”

    Subiectul foștilor parteneri de cuplu este unul sensibil, mai ales pentru actualii parteneri din viața noastră. Acest bărbat i-a propus soției sale să-și numească fiica după fosta...

    © 2024 Qbebe