Interviu cu Adriana Iliescu, cea mai batrana mama din Romania

Adriana Iliescu este o femeie pe care varsta nu o sperie. Cei 74 de ani sunt doar un numar care nu o impiedica sa zambeasca, sa-si ia copilul de la scoala sau sa poarte cu placere un ruj pe buze. Micuta Eliza a implinit anul acesta, pe 16 ianuarie, 8 ani. Este eleva in clasa a III-a, are performate scolare deosebite si pana la aceasta varsta a fost in vacante atat la mare, cat si la munte. Adriana ii este deopotriva mama si cea mai buna prietena.

Este o zi friguroasa de primavara, parca toti oamenii se grabesc undeva, roiesc pe strazi, cu geci groase si fulare la gat. In curtea scolii nr. 164 din Capitala, din cartierul Drumul Taberei, este liniste deplina, insa in clase copiii vioi nu tin cont de frigul de afara. Eliza intra in graba la ora de informatica, impreuna cu o colega. Se asaza rapid la un calculator si rade cu pofta impreuna cu ceilalti copii. Ii cere voie doamnei profesoare sa puna un CD educativ si, in cele 10 minute de pauza, face calcule matematice deghizate intr-un joc de "Nu te supara frate!". Ba chiar ii da o mana de ajutor si colegei de langa ea, in special cand sunt exercitii mai grele.

Copiii rad si se aud susoteli in clasa, dar imediat doamna profesoara le gaseste un leac. Ii face curiosi desenand pe tabla un ceas mare. Oare ce lucru nou vor invata azi la lectie? Cei 20 de copii asculta cuminti instructiunile si apoi trec la treaba. Au de facut un ceas dinamic si colorat in programul PowerPoint, pe care apoi sa-l arate parintilor.

Eliza impreuna cu profesoara ei de informatica, Mariana Sirbu

"Este un copil normal. Este foarte ambitioasa si perseverenta, spre deosebire de ceilalti copii care ar prefera sa se joace in loc sa scrie", spune Mariana Sirbu, profesoara de informatica a Elizei. Apoi povesteste despre concursul de creatie literara la care a participat fetita Adrianei. "Este foarte talentata la romana. A scris povesti pe calculator si a luat premiul I. Este un copil care creste frumos", a adaugat ea. Intrebata daca micuta Eliza este tratata diferit  din cauza faptului ca mama ei a intrat in Cartea Recordurilor, Mariana Sarbu a declarat: "Copiii nu au mofturi de oameni mari, ei accepta un copil nou in functie de afinitati personale, nu tin cont de aspectele acestea". Asadar Eliza s-a integrat in colectiv pe baza eforturilor proprii, fara s-o afecteze in vreun fel celebritatea pe care nu a cerut-o.

Ora de informatica este aproape de sfarsit. Copiii au terminat de realizat ceasurile colorate si acum fac intreceri sa vada al cui este mai rapid. Se aude clopotelul care anunta pauza. Imbracata cu o haina groasa si o caciula alba de blana, Adriana bate la usa si usor intra in clasa. Imediat Eliza o striga ca sa-i arate ceasul ei. Copiii isi iau grabiti ghiozdanele si se inghesuie la iesire. Pe hol Adriana ii da instructiuni micutei care se pregateste sa ia masa impreuna cu ceilalti elevi de la afterschool.

Eliza ii arata mamei sale ceasul pe care l-a facut la ora de informatica

Daca alti copii la 8 ani sunt abia in clasa a II-a sau chiar boboci, Eliza a reusit performanta de a fi inscrisa la scoala cu cateva luni bune inainte de a implini 6 ani. Doamna director prof. Pop Elena Violeta de la Scoala nr. 164 din Capitala, a primit o cerere neobisnuita de la Adriana Iliescu care isi dorea cu ardoare ca fiica ei sa inceapa clasa I mai devreme. I-a explicat doamnei director ca micuta ei este dezvoltata si pregatita pentru scoala, insa inscrierea Elizei nu depindea de conducere. "Legea spune ca trebuie sa ai 6 ani impliniti inainte de sfarsitul anului, respectiv 31 decembrie, or ziua Elizei era in 16 ianuarie, deci trecea in anul urmator. De aceea Adriana Iliescu a facut o solicitare la Minister. Eu am incercat s-o conving ca este prea mic copilul, dar doamna Iliescu era perseverenta, a pus-o chiar sa zica poezii. Ne-am imprietenit inainte sa vina la scoala, dar eu nu puteam sa depasesc conditiile impuse de lege. Insa cererea a fost aprobata, iar Eliza s-a inscris la scoala cu un an mai devreme", declara doamna director prof. Pop Elena Violeta.

Adriana Iliescu la 20 de ani

Putina lume stie care este povestea Adrianei Iliescu. Dincolo de stirile de la televizor sau articolele din ziare, Adriana Iliescu este o femeie simpla si modesta. Ca oricare mama, vorbeste cu placere despre copilul ei si i se umplu ochii de lumina cand arata diplomele si medaliile pe care Eliza le-a obtinut pana acum. Profesoara universitara de literatura moderna, Adriana este mandra de performantele fiicei sale si se declara fericita sa exploreze un taram necunoscut al exercitiilor matematice pentru olimpiadele scolare.

Chiar daca are 74 de ani, sufletul ii este tanar si are mai multa energie ca alte mame de doua ori mai tinere. Intrebarea de pe buzele tuturor este de ce nu a facut un copil cand era mai tanara? Raspunsul nu este simplu, dar arata parcursul vietii unei femei care si-a dorit cariera in ciuda faptului ca trendul secolului trecut era ca femeia sa fie casnica si gospodina.

Adriana si-a inceput viata de familie la 20 de ani cand s-a casatorit. Destul de rapid a ramas si gravida, insa, din motive medicale, a trebuit sa intrerupa sarcina. "Vreti sa scoateti un copil cocosat, stramb? Ce vreti sa faceti?!", i-au spus doctorii. "In plus, din cauza TBC-ului, m-as fi decalcifiat foarte tare. Si tatal meu a avut TBC, era o boala rusinoasa pe vremuri, aproape nevindecabila. Am avut norocul ca am prins penicilina si ne-am salvat. TBC-ul a facut multe victime: Balcescu, Filimon, familii intregi de scriitori, muzicieni", explica ea detaliat. La scurt timp dupa acest episod, a urmat divortul, "dar nu din cauza asta, ci am avut cu totul alte probleme", adauga Adriana si apoi ramane pe ganduri.

"Acum pot sa spun de ce, din cauza dosarului. Am avut dosar de cadre prost si mi s-a cerut sa-mi dau demisia de la o revista la care lucram. Atunci sotul meu s-a speriat foarte tare, pentru ca acest lucru se putea rasfrange si asupra lui, nici el neavand un dosar foarte bun. Tatal lui care era avocat ne-a spus direct: Divort imediat! Si apoi mai vedem!. Dar ce sa mai vedem? A ramas ca eu nu m-am mai casatorit. Asa a fost sa fie", concluzioneaza ea sec.

Este un final trist, dar asta nu inseamna ca Adriana nu a avut o viata fericita. Ba dimpotriva, licarirea din ochi ii apare in momentul in care incepe sa povesteasca despre iubirea ei de-o viata: literatura. "Am avut o preocupare care mi-a tinut moralul foarte bine, am scris foarte mult, am tiparit foarte mult, si nu numai istorie literara. Ca meserie, am fost critic si istoric literar, dar am scris si proza, tin foarte mult la proza mea. De curand scriu si poezie", spune ea entuziasmata.  

Viata personala si intemeierea unei familii au trecut pe planul doi. Cariera a fost un vis mai limpede si mai frumos pe care Adriana l-a urmat fara frica. "Poate ca este prea mult spus, dar eu consider ca a fost o jertfa pentru creatie. Tema jertfei nu este o gluma. Te apuci sa creezi si viata personala dintr-o data nu mai are importanta. Nu m-a mai interesat. Eram atat de prinsa!". Mai tarziu, si-a dorit o casatorie, dar vremurile erau potrivnice unei femei interesate de o cariera. "Nu as putea spune ca nu a fost niciun proiect, dar nu s-a realizat. Pe de alta parte, niciodata nu mi-am pierdut credinta ca imi voi reface familia. Eu consider ca am fost femeie casatorita si port si acum verigheta mea de femeie casatorita", declara ea cu mandrie.

Adriana Iliescu impreuna cu fiica ei, Eliza Maria Bogdana Iliescu

Eliza a avut un rol important in aceasta viziune. Intr-o zi a intrebat-o pe mama ei de ce nu-si poarta verigheta, daca ea a fost casatorita. "Am inceput s-o port iar de cand avea ea patru ani. Sunt femei care chiar daca divorteaza, apreciaza ca ele au avut o legatura trainica si ca verigheta este dreptul lor", conchide Adriana.

Intrebata daca peste ani a mai tinut legatura cu fostul sot, ea raspunde vag: "Relativ...  Insa, dincolo de orice, el face parte dintr-o generatie de barbati care presupun ca nu mai exista acum, cu aceasta mentalitate, de a nu suporta ca femeia sa aiba o meserie de varf, adica sa se afirme prin meserie - uite cum esti dumneata, ziarista. Acum nu mai pare ciudat, in generatia asta de barbati nu cred ca exista vreunul care sa zica: Sotia mea sa fie ceva de sa n-o stie nimeni, dar sa aduca salariu acasa!", spune ea trist.

Intr-un final, Adriana a realizat ca n-ar fi avut cum sa ramana impreuna cu sotul ei, chiar daca nu ar fi fost la mijloc dosarul de cadre. "El facea tot ce putea ca sa amorteasca germenele meu creativ". Apoi incepe sa spuna cum se derulau duminicile pe timpuri, in familia lor. Daca Adrianei placea sa se duca la Biblioteca Academiei, sa citeasca teancuri de carti si sa faca fise de lectura, sotul ei alegea mai degraba sala de ping pong unde se juca impreuna cu prietenii. "Era exact o nepotrivire de caracter, fara ironie si fara ghilimele. Dincolo de asta, in generatia mea cam asa erau barbatii, iar cei care nu erau asa, erau deja casatoriti", adauga ea.  

Adriana si-a gasit sufletul pereche in focul creatiei. "Nu mi-am dorit cu orice pret sa ma casatoresc. N-as fi renuntat la preocuparile mele. A fost o vocatie creatoare, nu ambitie. A fost o pasiune. Asta imi umplea timpul si ma facea sa fiu fericita. Iar acea preocupare care te face fericita, aceea este vocatia ta", spune ea clar.

Cariera universitara vs. Lectiile cu Eliza

Adriana nu a putut renunta la cariera universitara nici macar atunci cand a devenit mama la 66 de ani. A avut mai intai o bona, apoi si-a dus fetita la cresa pentru a putea sa-si tina orele de la Universitatea Hyperion din Bucuresti. Abia dupa ce a terminat Eliza clasa I, a hotarat sa amane pentru un timp cursurile de la facultate. Insa in tot acest timp, nu a abandonat cartile, ba dimpotriva, s-a dedicat pregatirii lectiilor pentru scoala. Si-a rezervat totusi postul de titular pentru cursul de an terminal, "Literatura romana moderna", in speranta unei reveniri.

"Nu pot sa practic dintr-un motiv care pare pueril, dar nu este! Distanta prea mare intre casa si facultate mi-ar manca foarte mult timp si foarte multa energie. Daca as putea sa predau o lectie aici sau vizavi, nu ar fi nicio problema. Pare pueril, pare caraghios, dar chiar si pentru un curs pe saptamana trebuie sa te pregatesti temeinic ca sa vorbesti cu miez. Cartile trebuie sa le arati, pe tabla trebuie sa scrii nume de scriitori straini, romani. Iar la nivelul la care inteleg eu sa predau, nu ma pot pregati deocamdata cat timp Eliza are nevoie de mine in camera atunci cand isi face lectiile", explica Adriana.

Apoi detaliaza de ce este atat de necesara prezenta ei. "Este un fel de atasament, poate de copil mic. Ea vrea sa lucreze singura, dar sa fiu si eu in camera. Se numeste pregnatie, in lumea biologica - puiul de rata zice mama la prima fiinta pe care o vede, nu conteaza daca-i gaina, spre exemplu. Uneori are o usoara piedica atunci cand da teste la clasa singura, pentru ca eu nu sunt acolo. Ea se descurca foarte bine daca sunt si eu intr-un colt al camerei, nu in alta parte", spune ea zambind.

Eliza este inca mica, dar aceasta perioada va trece si Adriana isi face deja planuri pentru cand va trebuie sa faca pregatiri la romana. "Deja a inceput gramatica! Dintr-a cincea incep problemele, dar daca voi avea energia necesara, voi putea reveni la catedra", adauga ea recunoscand faptul ca ii este dor sa predea. "Este ca si cand ti-e mare pofta sa mananci o prajitura, dar stii ca imediat faci o criza de diabet", face ea o comparatie sugestiva. Drumul spre facultate este anevoios chiar si cu un taxi pentru ca Adriana are rau de masina. "Si fata are aceeasi problema, de aceea preferam sa luam tramvaiul, trenul".

Fire puternica, Adriana a gasit un leac pentru a umple si acest gol, asa cum a facut si dupa divort. Nu mai sta la catedra in fata a zeci de studenti curiosi, ci acum este ea eleva intr-o banca de clasa a III-a. "Pentru mine toate aceste lucruri sunt foarte noi: Gazeta Matematica Junior - surpriza absoluta! Manualul cu portofoliu la fel! Nu sunt rupta de invatamant, nu sunt rupta de procesul de predare-invatare, doar sunt in alta zona. Asa ca foamea mea de scoala, situatia omului care invata in permanenta, emotia parintelui care trebuie sa treaca prin niste etape de invatare este satisfacuta. Eu nu raman cu un gol. Traiesc cu cea mai mare emotie faptul ca vine acum Cangurasul Matematician si apoi un concurs de logica si perspicace. Pe semestrul II ne asteapta Piticotii!", spune ea in graba. Apoi isi aduce aminte cum a invatat-o pe Eliza sa numere, la varsta de 3 ani. "Le zicea pe toate, dar il sarea pe trei. Unu, doi... facea o pauza si apoi continua, patru, cinci", povesteste Adriana cu drag.

Diplomele si medaliile Elizei Iliescu obtinute in concursuri

"Este un proverb de la popoarele orientale, dar corect este cum il spun eu: cand Dumnezeu inchide o usa, deschide o fereastra. Este incorect sa spui ca deschide alta usa, ci este vorba despre altceva!", declara ea deschis. 

Adriana o lauda necontenit pe fiica ei, dar in acelasi timp ea recunoaste si rezultatele nesatisfacatoare. "Trebuie sa spunem si derapajele! La Piticotul de matematica a avut punctaj de trecere, dar nu foarte bun. Eu ca profesoara consider o nota foarte buna una ce este peste 8. La romana a luat peste 8, spre 9, dar nu si la matematica. I-am spus ca nu trebuie sa se descurajeze - Mama, ai luat punctaj bun, de promovabilitate, dar trebuie sa fii mai atenta!", declara Adriana.

Cand termina temele pentru acasa, Eliza ii cere imediat parerea mamei sale. "M-a intrebat daca a facut bine. I-am zis: Mama, bine ai facut, dar ai scris foarte urat, ia mai scrie tu o data. Si i-am luat foaia, am rupt-o, i-am tras apoi linie pe margine", povesteste ea. Acest atasament care o impiedica pe micuta Eliza sa se concentreze in lipsa mamei este unul reciproc. Adriana recunoaste ca nici ea nu poate sta fara copilul ei prea mult timp. Ochii i se umplu imediat de bucurie cand isi aduce aminte de surpriza pe care i-a facut-o fetita ei. "Azi dimineata, ce surpriza am avut cand am vazut pe frigider, prins cu un magnet, un biletel pe care scria: Mami te iubesc, sunt la lectii! Asa m-a impresionat!".

Cartile din biblioteca

Cat timp Eliza este la cursurile de dans, in cadrul programului after school, Adriana deapana cu drag amintiri din trecut, dar mai cu seama despre viata ei de cand este mama. Ne-am gasit un loc pe o bancuta aflata pe holul scolii unde s-o asteptam pe Eliza cand va iesi de la ore. Ascultand-o pe Adriana ai impresia ca esti la un curs de-al ei. Isi povesteste viata cu detalii, pune punct la fiecare propozitie si nu este nevoie de multe intrebari. Afara vremea s-a mai imbunat, iar soarele si-a facut aparitia pe cer, spre bucuria copiilor care alearga in curtea scolii, profitand de minutele pretioase ale pauzei.

Discutia ajunge inevitabil in jurul cartilor, iar ochii Adrianei incep iar sa licare. Cea mai valoroasa piesa de mobilier este biblioteca ce ascunde adevarate comori. "Fata mea este invatata sa caute imediat in biblioteca sa vada daca are cartile scriitorilor din manual. A fost extrem de incantata cand a vazut carti de Nichita Stanescu sau de Arghezi, cum se cere la portofoliu", spune ea.

Apoi povesteste amanuntit despre cele doua editii de Arghezi pe care Eliza le-a scos din biblioteca: una pentru mama, cea cu cotor mai gros, iar cealalta, mai mititica, pentru ea. "Cu ocazia asta am fost si eu cu nasul in Arghezi, in Nichita Stanescu. A avut ceva si de Agarbiceanu. Este zona mea, sunt acasa. Si daca o iei in serios, nici macar nu este foarte usor. Pe mine ma stimuleaza, este ca un medicament placebo", adauga Adriana.

In biblioteca isi are locul si o carte mai speciala, un Arghezi, editie Biblie, cu foaie subtire si fina. Adriana o pastreaza cu sfintenie pentru cand micuta Eliza va fi ea insasi profesoara de romana. "S-o tii ca pe Biblie pentru ca ai aici tot!", i-a spus ea. Si Facultatea de Drept este luata in considerare pentru cariera Elizei. Adrianei ii place sa faca fise de lectura impreuna cu fetita ei, admite chiar ca uneori mai exagereaza si ii da sa invete un pic mai mult. Insa micuta Eliza s-a obisnuit si acum ii place si ei acest ritm, uneori invatand de una singura lectii suplimentare. "Este putin non-conformista, mai degraba lucreaza ce vrea, decat ce i s-a dat. Dar apoi avem probleme pentru ca ramane cu temele nefacute, se face seara, ne apuca 10:30 si isi aduce aminte ca mai avea doua exercitii la matematica", explica mama.

Din acest motiv, in unele dimineti micuta mai intarzie la scoala, insa are noroc cu o doamna invatatoare intelegatoare. Recent chiar a impresionat-o cand Eliza si-a facut temele la un nivel ce depasea clasa a III-a. A scotocit prin biblioteca si a luat definitia completa a substantivului, nu doar ceea ce era notat in manual. "A scris frumos, a dat exemple si i-a aratat doamnei invatatoare ca ea stie ceva mai mult decat scrie in manual. Dar nu am obligat-o, nu am indemnat-o, asa a vrut ea", explica Adriana. "Eu am cartile mele vechi, iar ea pe ale ei, noi", concluzioneaza zambind.

Eliza in bucatarie

Tot in biblioteca mai sunt cateva carti aparte care sunt folosite mai ales in bucatarie. "Avem acum acasa o tarta facuta de ea, dar nu se indura s-o taie ca sa n-o strice". Si-a descoperit pasiunea pentru arta culinara de mica, astfel incat la aniversarea de anul acesta, pentru varsta de 8 ani, Eliza si-a facut singura un tort. A avut si norocul cu o mama care a lasat-o sa foloseasca ingrediente adevarate si nu sa se joace cu forme in pamant. "Eu am zis asa: copilul meu niciodata n-o sa faca ciorba de frunze si cafea de nisip. Dar face domnule! Tot vazand-o prin casa facand bilute, i-am zis: Nu te mai prosti! Ce iti trebuie? Ia-ti oua, ia-ti faina, ceva o sa iasa de acolo. Sa nu uiti praful de copt, ca nu mai creste".

Si uite asa Eliza a inceput sa pregateasca prajituri adevarate, nu de jucarie. "Are Sanda Marin a ei, eu am alta carte, de la mama mea, Maria Sevastos, foarte buna, cred c-o bate pe Sanda Marin, dar nu stie lumea. Are si tot felul de reviste de facut fursecuri, prajituri, torturi. Nu vreau sa fac reclama, dar e fan dr. Oetker, isi cumpara toate pliculetele, lapte praf, le pregateste si apoi ma trateaza si pe mine cu crema la pahar", spune Adriana zambind. O lasa sa umble in toate vitrinele, sa-si aleaga vesela. "Mama, tot ce vezi in casa este al tau! Dar ai grija sa nu spargi, sa nu strici", i-a spus ea.

Eliza si Adriana Iliescu la ziua de nastere a fetitei

Si micuta Eliza nu se limiteaza la o singura reteta de prajitura. "A facut o tarta cu pepene galben, crema de unt cum se face in casa, cu blat de pandispan, chiar si prajitura de post a lui Horia Varlan - i-a iesit formidabil", o lauda mama ei. O contributie la descoperirea pasiunii culinare a avut-o si emisiunile de la televizor. "Copilul imita imediat. Daca vede numai persoane despuite, se despoaie si el ca zice ca asa este frumos. Nu i-am interzis nimic la televizor, dar nici ea nu se uita la filme violente sau la care scrie 15, 12. I-am explicat ca nu are nimic de invatat: Eu nu-ti interzic, dar sa stii ca sunt urate", povesteste Adriana despre politica uitatului la televizor pe care a implementat-o. Asa ca, in afara de emisiunile culinare, Eliza mai gusta si desene animate pe Disney Chanel, Minimax, Cartoon Network, dar si documentare cu animale.

Insa Adriana considera ca pasiunea de gatit este cumva scrisa si in genele ei. "Si eu am vazut-o pe mama mea facand treaba, dar de ce sa zic, nu am facut prajituri de mica, pentru ca eu eram un tip de copil, genul care statea cu nasul in carte si citea tot timpul. Ea nu are stilul asta. Ea citeste, frunzareste, cat ii place, dupa care face si altceva. Eu consideram ca a face cofetarie este pierdere de timp si, ce-i drept, nici mama mea nu ma lasa. Imi zicea sa fac altceva, ca o sa fac bucatarie toata viata. Dar Eliza se implica", mai spune Adriana.

In plus, chiar daca ar fi avut aceeasi pasiune pentru gatit, Adriana explica faptul ca nu ar fi avut conditii pentru a o pune in practica. "Era o frigararie in bucatarie, stateam intr-o casa boiereasca unde crapau tevile cu apa iarna, era ceva ingrozitor. Dar Eliza se duce peste tot, isi aduce pe scaunel, isi asaza pe mese, ii dau voie. Atata doar nu o las sa-si aprinda singura aragazul si sa nu intre cu uleiul in casa. Asta-i lucru sfant! Sa nu cumva sa cada uleiul ca e nenorocire, se imprastie, calcam pe el", povestestea ea.

Cand este vorba despre mancare insa, Adriana recunoaste ca micuta Eliza are o retinere la nou. "A descoperit tarziu gustul la fasole alba si nici acum nu mananca ciuperci. Accepta cam greu piftia si abia acum a inceput sa mai manance carnaciori la gratar, lebar. Foarte multa vreme gatea sarmale, dar nu se atingea de ele. Insa intr-o zi am facut sarmale in trei cratite si am mancat in nestire, mai ales ca am folosit varza acrita cu bors (eu nu mananc sare)".

Totodata, Adriana marturiseste ca diversificarea a fost un proces greoi care s-a definitivat abia cand micuta Eliza a mers la cresa, la varsta de 2 ani. "Eu acasa o tineam tot cu supe, friptura de curcan (!nu i-am dat pui din cauza hormonilor de crestere). A mai mancat si carnica de purcel... insa cotlet alb la cuptor, fiert. Foarte bine a mancat de la inceput citrice, portocale si castraveti. La fel, cartofii prajiti i-au placut de la inceput", enumera mamica. Apoi povesteste cum placerea pentru cartofi prajiti a facut-o pe Eliza sa invete sa-i curete singura. "Atat de mult si-a dorit cartofi prajiti! Acum ne-am luat obiceiul sa facem cartofi si friptura la punga la cuptor", spune Adriana, incercand sa-i ofere fetitei o alimentatie mai sanatoasa.

Timpul trece in zbor cand Adriana vorbeste despre fata ei. Asemeni cartilor, Eliza ii umple viata de fericire si ii da un sens. Povesteste cu mare drag despre intamplarea de la revelionul trecut cand au tinut toata noaptea pe masa o sticla de vin nedesfacuta. Chiar daca nu consuma alcool, mai importanta a fost atmosfera pe care acea sticla a creat-o. Adriana marturiseste apoi ca sticla cu pricina are vechime de 2-3 ani si serveste doar acestui unic scop. Elizei ii revine placuta misiune de a alege paharele din vitrine pentru a sarbatori diverse ocazii.

Eliza, la ora de informatica

Cu Eliza in vacante

In ciuda faptului ca este o mama singura, fara a avea la dispozitie venituri mari, Adriana a incercat sa-i ofere micutei Eliza momente de neuitat, atat la mare, cat si la munte. In prima ei vacanta de vara, Eliza a avut ocazia sa mearga prima data cu trenul si sa doarma intr-un hotel. Adriana a dorit sa marcheze iesirea temporara din invatamant printr-o excursie de cateva zile la Sinaia.

Pe langa faptul ca micuta vede locuri noi, Adriana isi doreste ca ea sa nu se simta complexata atunci cand este intrebata la scoala : "Unde v-ati petrecut vacanta?".  "I-am spus ca acum ai sa poti sa raspunzi, fara sa minti, ca ti-ai petrecut si tu o vacanta, cat de mica la munte!", spune ea.

Adriana nu mai vazuse Valea Prahovei de 20 de ani, insa marturiseste ca a gasit-o neschimbata, cel putin la capitolul peisaje. Pentru Eliza a fost o experienta frumoasa, fiind pentru prima data la munte, inconjurata de creste si izvoare de apa. Singurul regret a fost ca nu a putut sa viziteze Castelul Peles si nici nu s-au putut plimba cu trenuletul de agrement, acesta fiind inchiriat in ziua respectiva.

In acelasi an, in 2011, Eliza a mai bifat o premiera: o vizita la mare, la Eforie. Au ales vacanta de toamna din octombrie, iar anul urmator, in mai, s-au dus la Mangalia. Micile excursii au fost primite cu entuziasm si de catre Adriana, care nu mai fusese la mare in ultimii 15 ani, din cauza tratamentului endocrin pe care-l facea pentru a ramane insarcinata. Ea nu s-a gandit nicio clipa ca va dura atat de multi ani pana sa-si implineasca visul de a deveni mama.

14 ani a incercat sa fie mama

In 1991 s-a dus pana in Italia la un prim consult, impulsionata de faptul ca o italianca de 60 de ani reusit sa faca un copil. "Am vazut adresa lor in ziar. Multa lumea spunea ca este o farsa de presa, dar eu am zis ca n-are cum. Am pus mana pe telefon si am vorbit cu ei la Roma, apoi am primit invitatie sa ma duc la consult. A fost ceva extraordinar, pana atunci nu mai fusesem in strainatate", povesteste Adriana cu drag. Chiar daca in Italia a facut doar set de analize, fara ca expeditia sa se concluzioneze cu un tratament, ea nu s-a dat batuta. A vazut la televizor o alta stire, legata de primul copil nascut in Romania care a fost conceput prin fecundatie in vitro.

Doi ani mai tarziu, dupa ce a trecut prin momente de spaima si speranta, Adriana a inceput primul tratament de fertilizare, sub indrumarea prof. dr. Ioan Munteanu, directorul Maternitatii din Timisoara. "Procedura nu este grea, dar a durat foarte mult sa-si dea seama ca la varsta mea mi se potriveste procedura unei femei de 35 de ani care nu poate ramane gravida. Nu a fost nimic special. Problema a fost frica doctorilor, dat fiind varsta mea", explica pe scurt Adriana.

Adriana Iliescu in maternitate

O alta problema legata de conceperea unui copil la o varsta inaintata pune si placenta, despre care se spune ca nu poate hrani copilul, fiind imbatranita. "Dar cand m-au taiat doctorii la cezariana, placenta mea era ca a unei femei de 35 ani. Deci medicamentele au prins!", spune ea mandra.  

Daca nici acum nu ar fi reusit, Adriana tot nu s-ar fi dat batuta. "Nu renuntam la ideea de a avea copilul meu!". Visul de a fi mama ar fi putut fi implinit pana la urma si printr-o adoptie, lucru pe care il mai incercase intre timp. Gasise o fetita la unul dintre caminele Bucurestiului, dar actele nu au fost finalizate pentru ca mama naturala a venit in fata instantei si a declarat ca nu vrea s-o dea spre adoptie. Nu a contat faptul ca a abandonat-o intr-un camin sau ca s-a prezentat duhnind a alcool, dupa cum povesteste Adriana. 

A intrat la menopauza la varsta de 45 de ani. "Organismul meu a avut alt ceasornic!", a oftat ea. Dupa ani la rand de incercari esuate, doctorul Ioan Munteanu s-a declarat invins de varsta femeii. Insa ea tot nu a renuntat. L-a gasit pe prof. dr. Bogdan Marinescu, directorul Maternitatii "Panait Sarbu" din Giulesti, care "a fost curajos si a avut mana buna!". Recunoaste mai apoi ca dincolo de priceperea doctorului, a intervenit vointa divina: "Asa a vrut Dumnezeu!", spune scurt.

Din cele trei embrioane care prinsesera viata in organismul femeii, unul s-a pierdut in primul trimestru, iar altul a murit in cea de-a saptea luna de sarcina. Acesta a fost motivul pentru care Adriana a facut o operatie de urgenta de cezariana, pentru a scoate fetusul mort de langa cel viu.

Un lucru deosebit care a facut-o sa se simta minunat in maternitate a fost felul in care a fost tratata bebelusa ei, chiar daca avea doar cateva zile de viata. "Cat era ea de mica, asistentele i se adreseau numai cu "domnisoara dvs.", nu-i spuneau aia mica. A fost inconjurata de un fel de respect", afirma ea cu mandrie.

"In clipa in care am vazut-o, s-a intamplat ceva in univers, am zis acum exista pe lume o Eliza Iliescu. I-am dat numele bunicii mele!", spune Adriana cuprinsa de emotii!

Daca Eliza este numele strabunicii, atunci Maria este cel al Fecioarei la care Adriana s-a rugat pentru a-i implini minunea de fi mama. "Citeam in fiecare seara rugaciuni cand imi luam pastila de endocrina. In plus, si pe mama mea o cheama Maria, asa ca a aparut inca o Marie in familie", explica ea. Cel de-al treilea nume pe care micuta il poarta, Bogdana, a fost dat in semn de recunostinta fata de doctorul care nu si-a pierdut increderea si a continuat tratamentele, in ciuda varstei Adrianei. "Am avut instinctul matern, asemeni pestilor care se intorc in anumite locuri pentru a se reproduce. Am stiut ca si eu voi avea copii...", mai spune ea cu credinta.

Desi a nascut pe 16 ianuarie, Adriana a decis sa se interneze in spital cu o luna si jumatate inainte. "Nu mai puteam sa urc scari, nu mai puteam sa merg. Nu am avut foarte mult lichid semiotic, gleznele mergeau, dar devenisem un om infirm". Cu toate acestea, Adriana declara ca nu a avut o sarcina iesita din comun. "Cui nu i se umfla picioarele in timpul sarcinii?", intreaba ea retoric. Mult mai grea ca perioada de sarcina a fost lauzia cu analize din plin si perfuzii. Adriana a fost externata la o luna dupa ce a nascut, insa venea zilnic sa-si viziteze fetita la maternitate, dupa terminarea orele de curs de la facultate.

Cat despre alaptare, chiar daca si-ar fi dorit, nu s-a putut concretiza. In prima saptamana de viata, personalul medical nu a lasat-o sa-si viziteze bebelusa, ca sa nu se sperie vazand-o atat de slaba. "A fost foarte sanatoasa, nu a respirat la aparate, atata doar ca a fost pusa in incubator, hranita cu perfuzii. Nicio secunda nu m-am gandit ca se va intampla ceva rau cu ea!", a mai declarat ea.

Adriana, grijulie, o ia pe Eliza de la scoala

Eliza a iesit din spital abia pe 2 aprilie, la aproape trei luni de la nastere. Cu aceasta ocazie, Adriana si-a implinit o dorinta legata de iesirea din maternitate. "Am fost fascinata de mamicile care plecau din spital si ii puneau bebelusului o batistuta pe fata. Ma uitam la ele cum coborau pe scara, ce curaj aveau sa fie cu copilul in brate, pe scara aia, dar cand m-am vazut si eu cu fetita in brate, n-am avut nicio problema ca o s-o scap", spune ea zambind. Ulterior a aflat ca procedura ascunde o superstitie de a nu fi deocheat copilul, si nu este folosita ca sa-l protejeze impotriva microbilor.

In acea magica zi, Adriana a avut-o aproape pe doamna Baicu, o buna prietena care a luat-o cu masina acasa si a respectat inclusiv o traditie care cere sa-i dai lauzei faina, malai, orez, portocale si o baita de plastic rosie. Asemeni multor mamici, si Adriana  fost coplesita de emotii cand a intrat in casa cu fetita ei in brate.

La prima baita a ajutat-o o bona, dar dupa aceea, Adriana s-a descurcat de una singura. I-a oferit lapte praf Humana, la recomandarea medicilor, i-a dat micutei ceaiuri de chimen contra colicilor si a avut grija sa-i dea la timp vitaminele si suplimentele care se dau oricarui sugar.

Eliza a fost botezata la varsta de 5 luni, la manastirea Baneasa, ceremonia religioasa fiind sustinuta de Inalt Prea Sfintitul Teodosie. Un lucru neobisnuit a fost faptul ca micuta a avut parte de trei perechi de nasi: o familie de preoti din Mangalia, profesorul universitar Dumitru Anghel impreuna cu sotia sa si doctorul Bogdan Marinescu, cel datorita careia Adriana a devenit mama.

Fiecare dintre ei sunt speciali, mama recunoscand faptul ca le poarta un respect deosebit. A ales mai multi nasi pentru a-i arata Elizei cum este o familie obisnuita, cu mama si cu tata, nu doar una monoparentala. Insa Adriana doreste sa sublinieze faptul ca nu o deranjeaza catusi de putin ideea de a fi mama singura. "Un tata poate sa fie o povara, ca mai are si el niste pretentii. Daca as fi avut si sot, tot eu as fi fost baza, cu firea mea", adauga ea.

Eliza a fost un bebelus cuminte, nu i-a facut probleme mamei sale nici cand i-au dat dintisorii. Singurul moment cand micuta i-a dat emotii mamei ei, a fost cand o afta i-a facut probleme si a fost nevoie sa cheme pediatrul acasa. Apoi,  Adriana si-a luat precautii pentru ca micuta sa nu se imbolnaveasca. Astfel, in primul an de viata nu a scos-o pe Eliza deloc din casa. Atata doar, iesea pe balcon cu ea, la aer curat. "Mi-a fost frica de microbi!", motiveaza ea. Asadar, primele plimbari in aer liber ale Elizei au avut loc incepand din mai 2006, adica la varsta de 1 an si 4 luni.

Daca la botez au fost trei perechi de nasi, la petrecerea de mot s-au remarcat printre invitati jurnalistii interesati de cazul Adrianei Iliescu - cea mai batrana mama din Cartea Recordurilor. "A fost casa mea studio de televiziune, au venit din toate colturile pamantului. Am rupt vreo 7 turte, ca fiecare voia sa prinda momentul, cum se rupe turta, cum intinde copilul mana. Si ce crezi draga ca a luat? Centimetrul lu' mamica. Nu suna, nu este colorat, nu este amuzant, dar l-a luat. Apoi, al doilea: ceasul lui taticu, iar al treilea a fost creionul. Pana la urma a dat si de bani, dar mai tarziu", povesteste cu ea haz.

Mama din cartea recordurilor

Ce a insemnat pentru Adriana sa fie inclusa in Cartea Recordurilor? "Nimic!", raspunde ea raspicat, apoi continua: "dar nu-mi plac impostorii. Este recordul meu si nu accept nicio minciuna in acest sens. Sunt mai ales doctori care vor sa-si faca reclama, o femeie din India care n-are acte, dar zice si ea ca are 70 de ani!". Din punct de vedere financiar, acest record nu i-a adus niciun castig.

"Eu sunt mandra de un alt lucru, ca am intrat in Cartea Recordurilor cu pretul sanatatii, sa nu zic cu pretul vietii. Una este sa faci record facand un sacrificiu! Am vrut cu orice pret sa fiu mama si am crezut totdeauna ca Dumnezeu nu poate sa pedepseasca o femeie ce vrea sa devina mama. Asta m-a tinut. Dumnezeu a spus "Cresteti si va inmultiti si umpleti Pamantul!", iar unei femei care naste i se iarta toate pacatele. Mai este un aforism pe care l-am auzit si eu si care se potriveste extraordinar: Ce-am facut a fost necesar, ce n-am facut a fost imposibil."

Desi este acuzata ca a fost doar o mama purtatoare, Adriana se apara vehement: "Ovulul a fost al meu! Dar asa se face, daca il dau la laborator, se considera ca este donat. Eu pot sa dau scris ca au voie sa-l ofere altcuiva. Dar Eliza are aceeasi grupa de sange cu mine, toata lumea spune ca seamana cu mine, are pana si temperamentul meu. Putea sa fie si altfel, sa semene in partea tatalui sau cu oricine, nu conta!"

Mai apoi, Adriana recunoaste ca si-a dorit urmasi, sa aiba pe cineva care sa semene in neamul ei. "Sa aiba felul nostru de a fi, de olteni: oameni iuti, cinstiti si seriosi. Oltenii au un proverb: cand e de lunca, e de lunca, cand e de munca, e de munca! Adica, cand te distrezi, te distrezi si cand muncesti, muncesti!", mai explica ea. Desi este nostalgica in privinta casei parintesti de la Craiova, Adriana se considera bucuresteanca get-beget.  "Aici este casa mea, apartamentul care ma reprezinta pe mine. Biblioteca mea nici nu as avea unde s-o mut. Pianul meu..."

Acum, de cand o are si pe micuta Eliza, casa i s-a schimbat putin. "Am un perete plin de postere de reviste. Este casa plina de jucarii, cu dezordinea de rigoare atunci cand ai un copil mic. Maturam si  de trei ori pe zi si tot se aduna cate ceva", spune ea amuzata.

Viata alaturi de Eliza este una frumoasa, dar Adriana nu este scutita de neplaceri. Ba chiar o deranjeaza faptul ca toata lumea o subestimeaza din cauza varstei. Are patru procese pe rol si declara ca nu renunta fara lupta la proprietatile ce-i revin ei. Vrea ca mostenirea Elizei sa ramana intacta, fara ca rudele sa profite si s-o acapereze. Cel mai tare o enerveaza verisoarele Adrianei care au vandut si partea ei din casa bunicii. Primul proces l-a inceput inca din 2003 si nu stie cat de mult vor mai dura. "Eu sper ca se vor termina si ca voi castiga, problema este sa se termine in favoarea mea, judecatorii sa fie obiectivi si eu sa nu mai fac alte demersuri", spune Adriana.

Intrebata de cum va fi soarta Elizei, in special cand ea nu ii va mai fi alaturi, Adriana isi pastreaza optimismul.  "Nu pot sa cred ca un copil poate fi batut de Dumnezeu. Suntem foarte credincioase, asa am crescut-o, ea este iubitoare de Casa Domnului. Nu cred ca Dumnezeu, cand a adus-o pe lume, a avut un plan intristator pentru noi, cred ca vrea ca ea sa-si traiasca viata, sa aiba o viata fericita, frumoasa si cred ca si pe mine ma va tine Dumnezeu atata timp cat va avea nevoie."

Eliza Iliescu la orele de dans

Inca o data Adriana demonstreaza ca pentru ea batranetea nu poarta haine grele. "I-am spus ca atunci cand o sa imbatranesc, acum nu sunt batrana, o sa stau la zacere si o sa-i dau pensia pe mana, ceea ce a incantat-o foarte tare, ca se va vedea cu pensia pe mana. Eu cred ca 10 ani voi mai fi activa si iute, iar apoi, imi fac o canapeluta si ma astern pe rasfoit ziare si uitat la televizor. I-am mai spus: "Sa stii ca atunci cand vei avea un copil, te ajut macar sa supraveghez bona. Nu l-oi putea ridica in brate, dar nici bona nu va fi de capul ei!", spune Adriana cu zambetul pe buze.

DECLARATIE PENTRU ELIZA

Adriana catre fiica ei: Problema este sa fiu in putere, sa te ajut, nu conteaza varsta! Daca ai o mama tanara si frumoasa, poate sa-ti creeze o copilarie stresanta. Ai tot ce-ti trebuie, important este sa fii tu fericita in copilarie, sa ai o adolescenta senina, iar maturitatea sa ti-o faci cum crezi. Eu m-am maritat la 20 de ani. Sa te uiti in jurul tau, sa vezi si tu o logodna, o casatorie, sa te casatoresti studenta, sa faci copii, cel putin primii doi. Sa nu faci chiuretaje...

Ora de dans a Elizei a luat sfarsit. Zburdalnica si plina de energie, fetita roieste in jurul mamei sale, neavand rabdare sa imbrace, pe rand, toate hainele.

"La inceput a fost mai dificil, ca oricare alt copil, dar usor, usor si-a dat drumul, miscarile sunt mult mai frumoase, s-a integrat foarte bine in grupul pe care il avem", a declarat Constantin Bogdan Ciobanu, profesorul ei de dans. Micuta Eliza a obtinut cateva performante si in acest domeniu, nu doar pe bancile scolii. Impreuna cu echipa a luat o cupa de locul doi la un concurs de dans.
	Eliza si profesorul de dans

Dincolo de laude, Adriana recunoaste ca fetita ei este rasfatata. "Problema cu ea este ca refuza sa devina un copil mare, ii place sa fie copil mic, sa fie bebe. Eliza, de ce iti dai tu in petec asa? Ia spune, vrei sa ma port cu tine ca si cu o domnisoara sau ca si cu un bebe?". Eliza zambeste usor si intr-un final ii raspunde timid: "varianta a doua". Si atunci, cum o pedepseste mama cand fetita nu o mai asculta? Raspunsul este dat imediat: "Ii scot televizorul din priza!". Daca se intampla sa ridice vocea, Eliza nu se sperie. Mama ei a avut grija s-o avertizeze asupra acestui fapt: "I-am spus mama sa nu te sperii, ca nu-ti face mama nimic, sa-ti zici in gand: Mama tipa si tace!".

Eliza impreuna cu doi colegi de clasa

Dialog cu Eliza:

Rep: Eliza, ce vrei sa devii cand vei fii mare? Avocata?
Eliza da din cap afirmativ.
Rep: Am auzit ca iti place sa citesti. Vrei sa devii si profesoara?
Eliza spune un "Da" timid.
Adriana: Spune mama, nu-ti fie rusine.
Eliza: Profesoara de romana.
Rep: Mai ai vreo varianta?
Eliza: Astea doua.
Rep: Ce materii iti plac?
Eliza: romana, engleza, muzica si sportul.
Rep: Cum te intelegi cu colegii tai?
Eliza: Bine
Rep: Care sunt prietenele tale cele mai bune?
Eliza: Miruna, Mihaela...
Rep: Ce-ti place sa faci cu mami?
Eliza: Sincer, sa gatim. Mai este si jocul cu Hansel si Gretel: cararea pierduta.
Rep: Ce parere ai de faptul ca mamica a fost inclusa in Cartea Recordurilor?
Adriana intervine: Am fost amandoua!
Eliza: Excelent si rade larg.

VIDEO Eliza recita poezii

Pe holul salii de sport, Eliza incepe sa recite cateva poezii, la indemnul mamei sale. Urmariti cum incearca micuta fetita s-o faca mandra pe mama ei, profesoara universitara de limba si literatura romana.

Adriana a reusit s-o pregateasca de plecare pe micuta Eliza. Este trecut de ora patru dupa-amiaza, iar cele doua se grabesc sa ajunga acasa. Pe drum, mamica se opreste sa-i cumpere ceva dulce fetitei si imi da si mie doua bomboane, invatand-o astfel sa ofere cu drag si celor de langa ea. Chiar cand ne pregateam sa traversam strada, Eliza si Adriana sunt recunoscute de catre strainii care susotesc intre ei. Curioasa, am intrebat-o pe femeie daca ii place ca lumea o cunoaste, iar ea mi-a dat un raspuns la care nu ma asteptam. "Nici nu-mi da, nici nu-mi ia". Nici Eliza nu este foarte incantata cand lumea o intreaba in ce clasa este sau cati ani are. "Asa si asa", raspunde ea sec.

In final, doresc sa-i multumesc Adrianei Iliescu si Elizei pentru rabdarea si atentia pe care mi-au acordat-o. De asemenea, le multumesc si profesorilor si doamnei directoare de la Scoala Generala nr. 164 din Capitala.