Racul
Este o zodie extrem de iertătoare, prin urmare nu este de mirare că iartă chiar și când este înșelată. Astfel, în loc să îndepărteze definitiv pe cineva din viața sa, Racul preferă să accepte o trădare. Obișnuiește să dea o a doua șansă mai ales dacă partenerul este capabil să-i explice de ce a înșelat. Nu înseamnă însă că Racul nu este rănit și că nu are îndoieli legate de persoana iubită, întrebându-se dacă merită într-adevăr să mai rămână alături de ea. Treptat trece peste toate acestea și se străduiește să se implice în repararea relației.
De asemenea, Racul este conștient că oricine poate greși, iar când este vorba despre cineva la care ține cu adevărat, nu stă pe gânduri și iartă. Îi este greu să se simtă în largul lui în relație după ce află că a fost înșelat și caută să-l înțeleagă pe celălalt, dar nu înseamnă că își va păstra inima la fel de deschisă ca odinioară. Lupta sa este ca relația să se mențină, însă își dă seama că poate dura mult până când lucrurile vor fi iar așa cum își dorește.
În concluzie, chiar dacă sentimentele sale sunt rănite, un Rac vrea să evite să sufere mai mult din pricina destrămării relației și alege să rămână în ea.
Balanța
Face parte dintre cele mai generoase și mai iertătoare zodii. În aceste condiții, reușește să ierte și când este înșelată. Ceea ce o stimulează este încrederea că relația merită salvată, dar și faptul că este conștientă de valoarea unei anumite persoane. Cu toate acestea, dacă își dă seama că acea persoană nu regretă sincer ceea ce a făcut, ia în calcul o despărțire în cazul în care ar mai trece printr-o asemenea experiență. Cu alte cuvinte, chiar dacă va putea și altă dată să ierte o persoană pe care o iubește pentru ceea ce i-a făcut și să o aprecieze în continuare, nu înseamnă neapărat că o va păstra în viața ei.
În același timp, o Balanță este dornică să ofere a doua șansă dacă a fost înșelată și din următorul motiv: nu îi plac înfruntările, consideră că este epuizant să se certe, să ofere și să aștepte explicații. Prin urmare, face eforturi să treacă peste ceea ce a făcut-o să sufere și să meargă mai departe.
Peștii
Principalul motiv pentru care Peștii iartă și când sunt înșelați este acesta: întotdeauna văd ce este mai bun în ființa iubită. Știu să iubească din toată inima și se străduiesc mereu să dea totul într-o relație.
Totodată, natura empatică a Peștilor îi determină să se pună și în pielea celuilalt, să-i înțeleagă punctul de vedere. Treptat, îi acordă iar încredere și în final îl iartă. Adesea, iertarea se rezumă la a păstra o relație civilizată, nu neapărat o relație de cuplu. Deși Peștilor le este greu să se despartă de cineva și să se desprindă de acea persoană, odată ce simt că nu mai pot avea la fel de multă încredere în ea, se mulțumesc cu o relație cât mai apropiată, cu o prietenie.
Nu în ultimul rând, astrologii atrag atenția asupra următorului aspect: Peștii preferă să rămână într-o relație chiar și dacă sunt înșelați întrucât vor să transmită o anumită imagine în societate. Astfel, le pasă mult de ceea ce crede lumea din jur despre ei, țin să nu-și dezamăgească familia și prietenii și în final optează pentru iertare.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: bustle.com, collective.world, pinkvilla.com, yourtango.com