Funnyby

Cuplurile din zodiac care nu trag niciodată în aceeași direcție

Cuplurile din zodiac care nu trag niciodată în aceeași direcție

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Chiar dacă inițial zodiile pot fi atrase una de cealaltă, odată ce relația lor începe să avanseze vor constata că în realitate nu sunt deloc compatibile și că nu au multe puncte comune. În anumite cazuri, atitudinile și concepțiile lor pot fi atât de diferite, încât la un moment dat relația dintre ele începe să devină toxică. Iată ce cupluri din zodiac pot ajunge într-o asemenea situație!

Berbecul și Taurul

Ca semn de foc și semn de pământ, Berbecul și Taurul se regăsesc printre cuplurile din zodiac care nu trag în aceeași direcție. Deși inițial un Berbec și un Taur pot fi atrași unul de altul, de fapt nu se potrivesc deloc. Dacă Berbecul este cel ce inițiază de obicei relația romantică, fermecat fiind de Taur, considerând că are multe de învățat de la acesta, Taurul va începe să sufoce nevoia de independență a Berbecului. De altfel, acesta din urmă nu va fi preocupat să se îngrijească de nevoia de stabilitate a Taurului, fiind în căutarea pasiunii, o pasiune care îl poate face însă gelos pe Taur.

De asemenea, Berbecul este spontan, în timp ce Taurul este cunoscut pentru că tinde să fie rațional. Totodată, aceste zodii sunt amândouă încăpățânate, Berbecul se va strădui adesea să se facă auzit de Taur, să-l convingă de faptul că are dreptate, dar Taurul nu îi va răspunde așa cum se așteaptă, ceea ce îl va irita nespus pe Berbec. 

Alt motiv pentru care aceste două zodii nu vor avea o relație romantică de durată este și că preferă să se implice în activități total diferite. Dacă Berbecului îi place să-și folosească energia pentru a se implica în diferite activități fizice, Taurul preferă să se odihnească, să stea pe loc și să-și conserve energia. 

Berbecul și Scorpionul

Deși aceste zodii ajung să fie atrase mult una de cealaltă din punct de vedere fizic, ele fac parte dintre cuplurile din zodiac care nu trag în aceeași direcție. În momentele de intimitate se simt bine împreună, dar vor ignora, fără să-și dea seama, și alte aspecte importante într-o relație. De aceea, nu este de mirare ca, la un moment dat, Berbecul să pună serios la încercare răbdarea Scorpionului și să ajungă să-l neglijeze și să-l tradeze, dar nici Scorpionul nu se va lăsa mai prejos.

În privința comunicării, Berbecul este nerăbdător, în timp ce Scorpionul vrea să înțeleagă și profunzimea lucrurilor, ceea ce îl va plictisi pe Berbec. De cealaltă parte, Scorpionul va crede că Berbecul este prea superficial. Tocmai pentru că există această diferență în privința comunicării, Berbecul îl poate răni cu mare ușurință pe Scorpion, dar nu își va da seama că a făcut acest lucru, în condițiile în care nu înțelege pe deplin universul emoțional al Scorpionului. 

reprezentare-a-compatibilitatii-dintre-zodiile-Berbec-si-Scorpion

Gemenii și Fecioara

Ambele zodii sunt inteligente și se pricep să comunice, dar cu toate acestea, dacă vor ajunge să formeze un cuplu, vor fi printre cele care nu trag în aceeași direcție. De pildă, în profunzimea lor, Gemenii nu sunt hotărâți și țin să se bucure de multă libertate. Fecioara, amatoare de stabilitate și multă siguranță, se va convinge că nu va putea să aibă o legătură cu cineva care nu ține atât de mult la stabilitate și care nu este la fel de dornic „să prindă rădăcini”. În final, aceste zodii vor avea de suferit din cauza lipsei de încredere una în cealaltă. 

O Fecioară, prin perfecționismul ei și atenția la detalii, va face tot posibilul să vadă mereu latura practică a lucrurilor, depunând eforturi permanente pentru ca relația să meargă, susținând Gemenii. În schimb, aceștia pot avea tendința să aibă o viziune mai superficială asupra lucrurilor și să fie visători, fără să depună eforturi concrete pentru relație. 

Leul și Scorpionul

Scorpionul va fi atras de măreția, de îndrăzneala Leului, în timp ce acesta va fi fascinat de inteligența Scorpionului. La început, între cele două zodii va exista un magnetism irezistibil, dar nu va fi suficient pentru a le asigura o relație de durată. Dimpotrivă, vor forma unul dintre cuplurile din zodiac care nu trag niciodată în aceeași direcție.

Treptat, Leul va fi intrigat de latura prea misterioasă a Scorpionului, încercând să rezolve misterele acestuia. Când va sesiza acest demers, Scorpionul va fi iritat și se va feri și mai mult pentru a nu fi descoperit. Fiecare dintre aceste zodii se vor strădui să-și exercite cât mai mult control asupra relației, până la urmă sufocându-se una pe cealaltă. Diferența majoră dintre ele este aceasta: ceea ce Leul consideră că este dragoste, Scorpionul va găsi că este mult prea superficial. 

Scorpionul crede că poate rămâne legat de cineva în ciuda prezenței constante a emoțiilor negative, luând în calcul faptul că în dragoste este firească și suferința, iar Leul va accepta această abordare întrucât crede că, dacă ar lua decizia de a rupe relația, ar trebui să recunoască faptul că a greșit.

Leul și Capricornul

Leilor le plac persoanele foarte inteligente, care știu să-și asume responsabilități. În acest context, pot fi atrași de inteligența și de capacitatea Capricornului de a fi responsabil. De cealaltă parte, Capricornul admiră încrederea în sine pe care o are Leul.

Atracția dintre aceste zodii nu va fi cea care le va apropia pe termen lung, ele formând unul dintre cuplurile din zodiac care nu trag niciodată în aceeași direcție. Spre exemplu, Leul așteaptă mereu să fie copleșit de atenție, să fie răsfățat, în timp ce un Capricorn tinde să fie foarte preocupat de muncă, de carieră, de a asigura stabilitate materială și de multe ori nu își va dedica timp suficient pentru a-l răsfăța pe Leu așa cum și-ar dori acesta.

În același timp, Leul va fi intrigat de natura rezervată a Capricornului, iar acesta îl poate determina pe Leu, aducându-i în mod constant critici, să simtă că stima sa de sine are de suferit.

Balanța și Racul

În ciuda faptului că ambele zodii sunt sensibile și își doresc mult să fie parte dintr-o relație romantică, pot forma un cuplu care nu va trage niciodată în aceeași direcție. De pildă, Racul are nevoie de foarte multă afecțiune, se simte în largul său când știe că e în siguranță. Balanța însă, fiind semn de aer, nu îl va putea satisface din acest punct de vedere. 

O Balanță îndrăgostită are nevoie să simtă întreaga zi că primește dovezi de afecțiune din partea persoanei iubite, dar Racul se va simți respins din motive la care nimeni nu s-ar gândi și atunci se va închide în sine.  

Nevoia acută de afecțiune și de stabilitate a unui Rac îl poate determina pe acesta să devină gelos cu ușurință, astfel încât relația romantică pe care o are cu o Balanță se poate deteriora și din acest motiv. 

Săgetătorul și Capricornul

Din păcate, o relație între aceste două zodii poate deveni toxică în timp. Explicația pentru care se va întâmpla așa este următoarea: dacă Săgetătorul este mereu fără grijă, abordând viața foarte relaxat, Capricornul este mai rigid, mai conservator, mai serios și nu debordează de optimism. Aceste diferențe vor avea impact negativ și în privința vieții intime a unui cuplu format dintr-un Capricorn și dintr-un Săgetător. Dacă într-o primă fază ambii parteneri vor fi dornici să se descopere unul pe celălalt, pe măsură ce va trece timpul vor ajunge să se plictisească.

O altă diferență demnă de luat de seamă între aceste zodii, care demonstrează că nu vor trage în aceeași direcție dacă vor forma un cuplu, este că pentru Capricorn va conta enorm munca, progresele în carieră, iar pentru Săgetător pe primul loc se află o viață plină de aventură și de distracții. 

Deși Capriconul va încerca să-l determine pe Săgetător să fie mai responsabil, să ia lucrurile mai în serios, acesta îl va ignora și va merge pe drumul său. Văzând ce se întâmplă, Capricornul îl va considera pe Săgetător mult prea imatur pentru a construi cu el o relație pe termen lung.

Vărsătorul și Racul

La fel cum se întâmplă în cazul unui cuplu format dintr-un Săgetător și un Capricorn și unul format dintr-un Vărsător și un Rac va face parte dintre cuplurile din zodiac care nu trag în aceeași direcție. Pentru că niciunul dintre ei nu va reuși să vină în întâmpinarea nevoilor celuilalt, relația dintre ei poate să fie toxică. De pildă, Racul nu îi va putea dărui Vărsătorului timpul și spațiul la care acesta ține foarte mult, în timp ce Vărsătorul nu va rezona cu nevoia Racului de a se simți mereu în siguranță și de a avea parte de stabilitate.

Racul va încerca să se „agațe” de Vărsător, va tânji permanent după atenția acestuia, care nu va dori să-și sacrifice libertatea. Odată ce ambele zodii vor ajunge să resimtă presiuni, vor simți că se împiedică reciproc din a-și îndeplini dorințele, aspirațiile, iar în final relația dintre ele se va rupe.

reprezentare-a-compatibilitatii-dintre-Rac-si-Varsator

Peștii și Gemenii

Astrologii cred că Gemenii sunt atrași în special de inteligența Peștilor, în timp ce aceștia din urmă sunt atrași de latura copilărească pe care o pot avea Gemenii, precum și de abilitățile lor de comunicare. Cu toate acestea, asemenea însușiri ale Gemenilor sunt cele care vor avea impact negativ asupra unei relații durabile între cele două zodii. Nu este exclus ca Gemenii să creadă că, dacă lor le place să se joace, vor convinge și partenerul/partenera Pești să facă la fel. În plus, Gemenii au mare nevoie de spațiu, iar Peștii au tendința să îi „sufoce”.

Dacă Peștii vor face tot ce pot pentru a-i bucura pe Gemeni și pentru a le satisface din nevoi, Gemenii pot face greșeala de a nu fi niciodată mulțumiți. Când sesizează acest fapt, Peștii vor simți că nu mai au ce să caute lângă Gemeni, că nu sunt suficient de buni pentru ei, iar stima lor de sine va avea serios de suferit.  

Surse: astrology-zodiac-signs.com, bustle.com, idiva.com, liveabout.com, republicworld.com, timesofindia.indiatimes.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Cuplurile din zodiac care pot avea legături toxice împreună
Cuplurile din zodiac care pot avea legături toxice împreună

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nu toți copiii sunt la fel! Nu mai „băgați în aceeași oală" personalitățile copiilor de aceeași vârstă
    Nu toți copiii sunt la fel! Nu mai „băgați în aceeași oală" personalitățile copiilor de aceeași vârstă

    Fiecare vârstă are frumusețea ei, atât în copilărie, cât și la maturitate. Adulții care au tendința de a generaliza comportamentul copiilor la o anumită...

    Povestea incredibilă a mamei care are trei copii de vârste diferite, toți născuți în aceeași zi
    Povestea incredibilă a mamei care are trei copii de vârste diferite, toți născuți în aceeași zi

    O mămică de peste granițe se confruntă cu o adevărată provocare în fiecare an, pe 11 ianuarie, de ziua celor trei copii ai săi care nu, nu sunt tripleți, ci doar născuți...

    Femeile sau cuplurile care nu pot face copii vor primi ajutor de la stat în valoare de până la 15.000 de lei
    Femeile sau cuplurile care nu pot face copii vor primi ajutor de la stat în valoare de până la 15.000 de lei

    Începând din luna decembrie, Guvernul va acorda câte 15.000 de lei celor care au nevoie de fertilizare în vitro. Anunțul a fost făcut ieri, de ministrul Familiei,...

    Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală
    Ce pot face cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturală

    Unul din patru cupluri nu pot avea copii. Acestea sunt statisticile sumbre ale Organizației Mondiale a Sănătății. Infertilitatea este o problemă medicală, care poate avea și cauze...

    8 trucuri de comunicare pe care toate cuplurile fericite trebuie să le știe
    8 trucuri de comunicare pe care toate cuplurile fericite trebuie să le știe

    În orice relație interumană, comunicarea este cheia și soluția tuturor problemelor. Ba mai mult, aduce liniște în cuplu, asigură stabilitatea și încrederea...

    Da, copilul tău adolescent te poate manipula! Ce semnale de alarmă trag psihologii
    Da, copilul tău adolescent te poate manipula! Ce semnale de alarmă trag psihologii

    Cu toții avem abilitatea de a manipula și uneori chiar o facem, pentru a întoarce o situație în favoarea noastră. Asta fac și adolescenții câteodată. Uite la ce...

    Un copil de trei ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Ce semnal de alarmă trag părinții
    Un copil de trei ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Ce semnal de alarmă trag părinții

    Un băiețel în vârstă de 3 ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Părinții micuțului spun că nu a avut nici un fel de simptom, care să-i avertizeze...

    O femeie locuiește în aceeași casă cu actualul logodnic și cu fostul soț care s-a recăsătorit de dragul copiilor
    O femeie locuiește în aceeași casă cu actualul logodnic și cu fostul soț care s-a recăsătorit de dragul copiilor

    Deși acest cuplu a divorțat cu 9 ani în urmă, încă locuiesc împreună, de dragul celor trei copii pe care îi au împreună. Bărbatul s-a recăsătorit,...

    © 2024 Qbebe