Tati, lasă laptopul și joacă-te cu mine!

Cum este să crești fără tată? Mă refer la tatăl prezent în casă dar absent în relația cu copiii lui.

Sunt convinsă că ați trecut fiecare dintre voi peste sentimentul că nu sunteți pregătite pentru viața ca mamă sau poate cea de cuplu. Rolul de părinți îl găsim bine definit în cărțile de psihologie sau pe bloguri. Un raft întreg din bibliotecă cu sfaturi despre cum poți să-ți crești copiii nu ne poate rezolva însă toate problemele.
Nu vreau să ridic mama pe podium nici să stigmatizez rolul tatălui, din contră vreau să vorbim cu sinceritate despre viața de cuplu așa cum este ea: imperfectă.

Așadar tată prezent sau absent?

Oricum ai aborda subiectul, lucrurile sunt clare, copilul are nevoie de ambii părinți, fiecare cu rolul său. Cu toate acestea să vorbim într-un singur glas este extrem de greu, atunci când tata lipsește cu desăvârșire.
În nevoia de a ajuta copilul să-și construiască propria identitate rolul tatălui e preluat de mamă. Nu spuneți nu! Câte dintre voi nu ați încercat să-i găsiți un argument soțului, în fața copilului, atunci când acesta prefera să stea cu telecomanda în mână, cu smartphone-ul sau cu laptopul în față, decât să petreacă timp cu el?

Nu sunteți mame eroine, sunteți mame care vor să completeze piesele lipsă dintr-un puzzle în care ar trebui să existe doi jucători. E o greșeală, e o formă de păstrare a aparențelor sau teama de a spune lucrurilor pe nume.
Ca și voi, tatăl are nevoie de timp pentru el și lucrurile care îl pasionează, însă fără a uita de timpul vostru si mai ales de nevoile emoționale ale propriului copil.
Dacă în relația cu mama, tatăl țipă, se enervează din orice sau refuză propriul rol, copilul va prelua modelul său involuntar. Nu servește la nimic să strige sau să se enerveze pentru a a obține ceea ce dorește. Dacă tata poate și e respectat , el de ce n-ar putea? În combinația de iubire amestecată cu nevroză nu ajută la nimic să-i cereți copilului ceea ce adulții nu pun ei înșiși în practică! Indiferent de rolul asumat în cuplu, mama acasă, tatăl la muncă sau invers, nevoile emoționale și relaționare ale unui copil rămân aceleași, pe lângă nevoile materiale.

Faptul că ai un job nu te scutește de sarcina de a fi acolo lângă copilul tău, de a investi timp, nu doar bani.

La adolescență riști să trăiești în casă cu un copil pe care ai senzația că nu îl cunoști, pe care îl blamezi dacă nu te aprobă. De ce? fiindcă de cele mai multe ori e forma ta de autoritate întotdeauna la îndemână. Uneori te întrebi retoric de ce nu te respectă. Răspunsul e simplu: fiindcă l-ai învățat de mic că opinia e doar zeflemea, nu un argument la un lucru pe care dorești să îl faci. Fie că avem un băiat sau o fată, prezența tatălui e la fel de importantă , diferențiată dar importantă.

Unele mame vor un tată mai implicat în viața cotidiană, altele monopolizează relația cu copilul în speranța că lucrurile se vor redresa. Știu că ai mai zis-o de vreo zece ori până acum.

Gata, de data asta chiar nu se mai poate! Sfârșitul fiecărei discuții în contradictoriu pe tema educației copilului vostru are aceași concluzie: preluarea ștafetei de la mamă e un obiectiv greu de atins pentru unii dintre tătici.
Te resemnezi în fața ideii că alți bărbați implicați în treburile casnice și educaționale sunt prea homo ori sub papuc. Resemnarea nu este un argument cu atât mai puțin o atitudine potrivită.

Brațele puștiului tău sau ale fetiței tale sunt mereu întinse deoarece tata e la fel de important ca și mama.

Încrederea lui sau a ei depinde și de modul în care decizi să le arăți viața. Nu poți lipsi din viața lor ca mai apoi să vii și să le spui: TU STII CINE SUNT? Sau rolul tău este doar acela de garant al autorității bazate pe discuții tabu?
Dorințele exprimate clar, nu doar îndeplinite, impun și relaționare, contactele trec prin priviri, gesturi și o întreagă comunicare nonverbala. Poate ești exigent profesional dar cu ce costuri? Trăiești cu impresia că prezența ta e mai puțin indispensabilă, lăsând-o pe mamă să joace un rol principal. Nu te gândești că alegerile tale vor transforma viitoarele alegeri și autonomia copilului tău.

De aceea trebuie lucrat permanent la rolul nostru. Într-o formă sau alta cred că odată cu creșterea și educația copiilor noștri ne transformăm și noi. Dacă în cuplu avem un tată absent, nu-l putem idealiza la nesfârșit în speranța că-i facem un bine copilului. E mai corect să-l facem să înțeleagă că realitatea din jurul lui, într-un mod cât mai adaptat vârstei pe care o are.
E greșit să-i creezi o imagine falsă asupra tatălui în speranța că-l protejezi. Pare la îndemână și folositor, pe moment, însă distructiv pentru copil pe termen mediu și lung. Cum e atunci când tata din imaginația lui nu are nicio legatură cu viața voastră de familie? Tata care nu citește povești, nu se plimbă cu el în parc, nu-l întreabă cum a fost la școală fiindcă avea ceva mai important de făcut pentru el.

Nu este ușor să fii părinte. Ca mamă este elementar să iei anumite decizii atunci când ai constatat că nu este suficient să visezi ca să acționezi. Menținerea forței legăturii cu tata se face prin afirmarea rolului de catre acesta. Prezența tatălui nu poate fi substituită cu povești despre el.

Împreună sau nu, părinții joacă un rol extrem de important atunci când împart timp cu copilul lor. Tata nu este doar proba autorității, trebuie de asemenea să-și manifeste afectivitatea și prezența. Mama nu poate proteja permanent copilul, însă îl poate învăța să descopere sincer lumea din jur, ajutându-l să-și afirme încrederea în sine, să progreseze și să nu-i fie teamă să îndraznească.

Buna. Sunt Mariana și te invit să mă citești pe blogul meu. www.positivemotherwordpress.com. Am atâtea să îți spun. Pentru că nu există o rețetă magică pentru a fi o femeie împlinită, o mamă bună sau pentru a fi un părinte bun. Începe cu dialogul cu copiii noștri, comunicarea între noi ca părinți, este de neînlocuit, cu răbdare și înțelegere. Construiți prin povești frumoase care vă leagă pentru totdeauna. Părinți împliniți! Copii fericiți!