- ”Doamne ferește! Tocmai ce am deschis o carte de povești să le citesc fetiței mele de 1 an și jumătate și mă îngrozesc. -Tăie fără ezitare gâtul fiicelor sale-. Cum să îi citesc așa ceva fiicei mele?”, scrie consternată o mamă pe un grup de părinți. Iar de aici răspunsurile nu au încetat să vină, din diferite direcții, cu păreri la fel de diferite.
- ”Da, și eu sunt șocată de unele povești, acum că le văd prin mintea copilului meu. Are 3 ani dar nu i-am citit decât povești terapeutice și se uită numai la desene Disney. Nu vreau încă să dea ochi cu realitatea vieții. Îl las să se bucure de copilărie.”
- ”Doamnă dragă, citim astfel de povești de când sunt poveștile.<Așază cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râdeau; pe urmă unge toți pereții cu sânge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei> Recunoașteți povestea? Capra cu trei iezi vi se pare că e mai non-violentă? E să moară capra vecinului, ninja style!”, răspunde un tătic.
- ”Poveștile cele mai faimoase sunt și cele mai violente. Poveștile Fraților Grimm, dar și cele ale lui Andersen te pot băga în sperieți. Dar eu zic că un copil încă nu percepe și nu știe ce e violența, suferința. Eu, de multe ori, înlocuiesc expresii sau cuvinte mai dure. O să i le dezvălui pe măsură ce crește.”, povestește o mamă.
- Iar la comentariul ei continuă un tătic, care confirmă ceea ce noi știm deja: ”Știați că poveștilor Fraților Grimm sunt inspirate din povești reale? Eu cred că viața este mult mai dură decât orice povești le citim copiilor. Așa trebuie să îi pregătim pentru ea. Cum vor știi să distingă binele de rău dacă acestea nu sunt exemplificate?”
Chiar așa, în 2017 profesorul de literatură Jack Zipes a avut ideea de a traduce și publica versiunile originale ale celor mai renumite basme, versiuni care sunt foarte departe de reproducerile diafane Disney. Mai precis, prima versiune a poveștilor scrise de frații Grimm este complet diferită de ce citim acum. Editura Grimm Bros. le-a rescris și reformulat de 7 ori, pentru a fi îndulcite pentru sensibilitatea vremurilor moderne. Valerie Ogden, critic literar, confirmă într-un articol din HuffPost că multe dintre aceste basme sunt bazate pe fapte si persoane reale. Prin urmare, un exemplu al umanității chiar ”îndulcit”.
Citește și: Adevăratele povești din spatele celor mai cunoscute basme
- ”Poveștile lui Creangă sunt poate unele dintre cele mai violente, însă predau lecții importante de viață. Și, să recunoaștem, copilăria fiecărui român din ultimii 100 de ani a fost marcată de poveștile lui. Eu una am să citesc copilului mereu poveștile exact așa cum sunt ele. Prefer să i le citesc, decât să îl lase să se uite la desene îngrozitoare.”, spune o mamă pe grupul de părinți.
Creangă a reușit să aducă geniul în drama umană, în violența caracteristică ei, prin texte joviale, amuzante, critice. El a știut cum să ridiculizeze defectele omului - lene, prostie, răutate - chiar și prin scene deosebit de violente. ”Sunt creaţiile lui Creangă, după motive şi personaje pe care le-a reţinut din copilărie. Multe dintre aceste motive sunt extrem de vechi. Sunt adevărate capodopere ale creaţiei populare. Creangă le-a dat geniul”, confirmă Prof. Dr. Constantin Parascan, cercetător şi specialist în opera lui Ion Creangă.
”Luară pe babă de păr ş-o izbiră cu capul de pereţi până i-l dogiră. Apoi cea mai tânără, fiind mai şugubaţă decât cele două, trânteşte baba în mijlocul casei ş-o frământă cu picioarele, ş-o ghigoseşte ca pe dânsa. Apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul şi i-o presură cu sare şi cu piper, aşa că limba îndată se umflă, şi biata soacră nu mai putu zice nici cârc! şi, slabă şi stâlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte”, se arată în povestea lui Creangă, ”Soacra cu trei nurori”.
Totuși, ce facem? Citim sau nu aceste povești copiilor? Ce spun specialiștii
- ”Pentru că sunt câţiva copii mai sensibili nu e necesar să se renunţe la opere reprezentative ale literaturii. Să rămână totul aşa cum a fost de generaţii bune, că era foarte bine. Ce se va întâmpla, de exemplu, dacă văd animale moarte, zdrobite pe stradă, sau doamne fereşte se petrece un accident sub ochii lor. Ce facem? Nu-i mai lăsăm pe stradă să nu fie traumatizaţi, sau nu îi mai învăţăm istorie, fiindcă este şi ea sângerosă? Nu cred că afectează emoţional copiii”, spune Iuliana, mama a doi copii din Botoşani pentru Adevărul.
Maria Tătar, specialist în literatură pentru copii, spune în cartea sa “Off with Their Heads!”, o expresie ce apare în renumita poveste Alice în Țara Minunilor, că basmele sunt mai degrabă poveşti de avertizare. În realitate, scopul lor basmelor este exact acela de a-i speria pe copii, astfel încât să nu se pună în pericol și să asculte de părinți. Scufița Roșie a vorbit cu lupul, care simbolizează străinul periculos. Și Albă ca Zăpada la fel, a avut încredere într-o străină și a mâncat un măr otrăvit.
Un studiu realizat în Germania de către Alice Neikirk pe copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani a dezvăluit o tendință ascendentă a eficacității basmelor în asocierea anumitor comportamente cu genul persoanei care le întreprinde. Lecțiile devin, astfel, diferite pentru băieți și pentru fete. Poveștile cu prințese, cele poztive și fără violență, încurajează comportamentul pasiv al femeilor, dominația bărbaților și chiar violul. Prin urmare și mesajul acestor basme care prezintă ideea de a aștepta un prinț sau o zână care să salveze personajul feminin ”afectează viața și independența femeilor în viața adultă”, spune Prof. Dr. Ella Westland. Basmele reprezintă în imaginație procesul unei dezvoltări sănătoase a viitorului adult și contribuie extraordinar asupra dezvoltării emoționale a copilului, povestind și deslușind într-un mod imaginar totul despre furie, sex, vină și frica legată de pedeapsă, confirmă Prof. David Isaacs.
Este clar că multor copii le plac aceste povești, iar multor părinți nu! Un studiu din 2012 a raportat că 45% dintre copii au plâns când li s-a citit prima oară Scufița Roție și că 75% dintre părinți au refuzat să le citească micuților lor Rumpelstiltskin pentru că implică răpire și execuție. 35% dinte părinți au afirmat că Cenușăreasa este un exemplu negativ pentru că învață fetele că trebuie să facă mâncare și curățenie toată ziua.
Concluzia nu este deloc clară. Se pare că, așa cum se întâmplă cu toate în parenting, totul rămâne la decizia părinților. Dacă un copil este mai sensibil, atunci poveștile de acest gen trebuie introduse pe măsură ce mai crește. dacă nu, ele sunt adevărate lecții de viața, iar noi, părinții, trebuie să știm cum să le predăm copiilor noștri prin intermediul lor. ”Și noi ne uităm la filme și citim cărți, tocmai pentru a scăpa din realitate, dar și pentru a înțelege cum funcționează mintea umană. Asta sunt poveștile pentru copiii noștri. Și nu trebuie să îi privăm de ele doar pentru că prezintă și părți mai puțin frumoase. Viața nu este numai castele, prințese și povești cu final fericit.”, punctează o mamă pe grupul de părinți.
Voi citiți basme copiilor voștri?
Citește și: Dacă îi citești povești cu voce tare copilului îi faci un bine incredibil
Surse: BBC, HuffPost, Adevărul, The Telegraph, Facebook