Propria sa mamă a încercat să o otrăvească. Și nu doar o dată

Născută în zona rurală din Ohio, Julie a crescut în mijlocul naturii alături de părinți și fratele ei. Când era mică, Julie o iubea foarte mult pe mama ei. Îi plăcea să-i intre în grații și nu bănuia atunci că în loc să aibă grijă de ea, mama ei îi „administra” unul dintre cele mai crude forme de abuz.

Abia ani mai târziu și-a dat seama că mama sa o otrăvea, la propriu.

Julie a suferit o formă de abuz care se numește „Munchausen prin transfer” sau, altfel spus, „Boala indusă”. Ce se întâmplă în acest caz este că îngrijitorul (de obicei mama) își îmbolnăvește copilul intenționat, pentru a primi atenție din partea celorlalți. Aceste femei vor să fie văzute ca niște eroine care luptă în fiecare zi cu boala gravă a copilului. De multe ori primesc inclusiv bani, pentru a putea susține costurile spitalizării sau a tratamentelor.

Celebrul documentar „Mommy dead and Dearest” explică într-o formă foarte clară, dar și foarte dură, această formă de abuz.

Potrivit www.vice.com Julie relatează că una dintre primele ei amintiri din copilărie este atunci când i-a cerut mamei sale o bomboană. „A scos punga cu bomboane și am luat una. Am pus-o pe limbă și am simțit imediat un gust metalic familiar. Abia ani mai târziu am realizat că bomboanele erau de fapt chibrituri pe care mama mi le dădea pe post de dulciuri. Voia mereu să le sug, iar pentru mine era ceva normal să fiu lăudată că am terminat o pungă întreagă.”

În toate cazurile de Munchausen prin transfer copilul nu are deloc independență. Este într-o simbioză permanentă cu mama. Așa a fost și în cazul lui Julie. Mama sa trebuia să „o îngrijească” în permanență. „De la o vârstă foarte fragedă obișnuia să mă ducă la doctori și să le spună că era ceva în neregulă cu mine. Mama lua un tratament de la un doctor și apoi altul de la unul diferit. Ce nu am înțeles era că de fapt cerceta ce medicamente să nu combine și apoi căuta medici care să-i dea acele pastile. Și așa mă îmbolnăvea la început.”

Mama lui Julie dorea să primească validare de la alte persoane. Cum trăiau într-o zonă relativ izolată, departe de oraș, singura perioadă când se întâlnea cu alte persoane era atunci când o ducea pe fiica ei la doctor. „Doctorii o făceau să se simtă ca o mamă bună și cumva avea nevoie de mine, copilul, ca să ajungă în mediul ăla și să primească atenție.

Un alt mod prin care mă îmbolnăvea era prin înfometare. Obișnuiam să merg la școală fără să iau micul dejun și mama nu completa cererile ca să pot să iau prânzul la școală, Ajungeam acasă atât de înfometată și nu primeam mâncare. Obișnuia să-mi spună că sunt alergică. Asta m-a făcut să fiu foarte slabă și obosită, lucru care m-a adus în situația în care eram dependentă de ea.”

Când Julie a mai crescut, a început să povestească experiențele cu mama consilierilor de la școală, însă aceștia nu prea i-au dat crezare. Între timp, mama începuse să facă aceleași lucruri și cu fratele său, însă în cazul lui, tatăl a intervenit.  „Nu mă susținea la fel cum o făcea cu unicul lui fiu. Așa că eu eram cobaiul pentru ea” mai mărturisește Julie despre tatăl ei.

Când avea 14 ani, Julie a fost internată la spital de către mama ei, care susținea că are o boală gravă la inimă și că trebuie operată de urgență pe cord deschis. Așa că Julie a fost internată în spital.

Însă, contrar așteptărilor, lui Julie i-a plăcut mult la spital. „Acolo primeam trei mese pe zi, gustări cu fructe și mult jeleu. Asistentele erau foarte drăguțe și mama nu era prin preajmă ca să mă lovească sau să mă tragă de păr. A fost chiar plăcut.”

Când Julie a aflat că a venit timpul operației, a izbucnit „Nu! Mama inventează asta. Nu sunt bolnavă!”. Probabil, spune ea, i-a priit experiența de la spital, departe de mama ei și și-a făcut curaj să spună adevărul.

Asistenta nu a apreciat deloc izbucnirea lui Julie. „Nu avea să accepte asta de la un copil oarecare. Apoi au apărut o mulțime de adulți în jurul meu. M-au sedat și aia a fost.”

Apoi a plecat acasă. Câteva zile mai târziu, Julie a fost dusă din nou la spital de mama ei pentru a discuta ultimele detalii ale operației. Din fericire, operația nu a avut loc, pentru că medicul și-a dat seama că e ceva ciudat cu mama ei și în plus, și-a dat seama că Julie nu avea nevoie de nici un fel de operație.

Într-un final, Julie povestește că a ajuns într-un centru de îngrijire a copiilor, întrucât mediul de acasă era unul extrem de toxic.

Ani mai târziu, la vârsta adultă, Julie a înțeles tot ceea ce i s-a întâmplat. A aflat ce înseamnă sindromul Munchausen prin transfer și că mama ei e doar un caz printre multe alte cazuri, unele nedescoperite încă.

Din fericire, Julie a scăpat din casa mamei ei și a reușit să-și construiască o nouă viață. A făcut chiar și o fetiță, care îi seamănă foarte mult.