Așa că, înainte de a parcurge povestea fascinantă, dureroasă și impresionantă a Mariei Lătărețu, dați Play celei mai frumoase, mai triste și mai duioase balade românești și citiți viața Mariei ascultând sufletul ei:
Maria Lătărețu, Crăiasa Cântecului Românesc, a pictat cu vocea ei incredibilă lumea muzicală a țării noastre încă de mică. Născută în Gorj, la Bălcești, Maria face parte dintr-o familie cu 16 copii. A făcut numai câteva clase la școală, nevoită fiind să muncească pământul pentru a supraviețui, mereu desculță și tremurând pe timp de iarnă, neavând confortul unei haine groase.
"Casa în care am deschis ochii pe lume era mică, săracă, cu doar două încăperi. Dar raiul meu era grădina casei: avea un gard de jur-împrejur, iar în ea sădise mama o mulțime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine și o tufă de liliac. În ea cântau toate păsările din lume, așa de frumos, că am vrut să cânt și eu ca ele!", povestește chiar ea. Asta s-a și întâmplat, micuța Maria a început să cânte la câțiva anișori, imitând păsările, apoi, după ce a învățat cântece de la mama ei, la 6 ani a susținut primul ei concert, cocoțată pe o piatră, cu mâinile în șolduri și în picioarele goale. A strâns prima ei mulțime de oameni, localnicii întorși de la culesul porumbului. Primii bani cu vocea ei i-a câștigat la zece ani, din care l-a rugat pe tatăl său să îi cumpere primul ei palton. La 13 ani primește de la fratele ei o chitară, care o îndeamnă și mai mult spre muzică. Se căsătorește la 18 ani cu vioristul Mihai (zis Tică) Lătărețu, alături de care cucerește tot Gorjul prin interpretările lor. Abia 9 ani mai târziu cântă pentru prima oară la Radio România și vocea ei, cântecele ei, ea, ca suflet și ca interpretare, devine parte integrantă și importantă din măiestria cântecului popular românesc.
| "Plăcută la vedere, cu gropițe ascunse în colțul buzelor, cu dinți de mărgăritar și cu ochii de licurici, Marița e o autentică țărăncuță din Gorj, care știe să zică minunat o sumedenie de cântări de un farmec deosebit. Rămâi uimit de fantezia și în același timp de echilibrul și delicatețea de simțire ce se revarsă din versurile cântate și care pot figura cu cinste într-o crestomație populară." -Mihail Jora, compozitor și dirijor |
 |
În romantismul unui București tumultos aflat în plin război mondial, un restaurant avea succes dacă aduce în fața clienților voci care să le răscolească sufletul și care să îi facă să uite de vremurile de restriște. Iar Maria Lătărețu a devenit foarte repede preferată printre localurile vremii. A început să cânte din 1939 la Doru Ancuței. De acolo, pleca la 1 noaptea către restaurantul Parcul Cleo, apoi către restaurantul Păcii. Se îndrepta apoi către restaurantul Parcul Soare, vizavi de actualul Bucur Obor, şi cânta până dimineaţa, la 5. Viața ei era una de noapte, agitată dar căreia i se dedica cu însuflețire.
Divă, mamă și victimă a vieții
"Am cunoscut-o mai bine pe Maria Lătărețu prin anii '50. Avea un zâmbet cuceritor, un zâmbet firesc, neprofesional, venit din sufletul ei mare și bun. Era timidă, modestă și foarte politicoasă. Când cânta ea, simțeai pentru ce trăiești tu! N-a fost și n-o să mai fie alta ca ea!", povestește Johnny Răducanu. Își cosea hainele singură, și a renunțat la un contract cu un restaurant pentru că i se impunea să poarte ținută de seară, afirmând că nu va ieși niciodată din straiele populare. Maria nu a urcat niciodată pe scenă și nu a intrat vreodată în biserică cu capul descoperit. A cântat cu foc, cu suflet și cu durere, noapte de noapte.
"În tot acest timp, de când îşi făcea programul de seară de la 19:00, la Doru Ancuţei, şi până dimineaţa, era cu copilul de mână, pentru că nu avea cu cine să îl lase. Soţul era pe front, concentrat în 1940-1941. Îşi lua copilul de mână, îl punea într-un colţ al restaurantului, să mănânce şi aşa creştea. Îl purta peste tot cu dânsa. Era singură, nu avea pe absolut nimeni. Îi era teamă să îl lase singur acasă, pentru că nu avea decât 9-10 anişori. Apoi a venit soacra dumneaei, Cătălina Lătăreţu, de la Leleşti, şi a rămas să îi poarte de grijă copilului", povestește nora sa, doamna Ioana Lătăreţu.
Însă puțini știu că talentata solistă ducea o viață grea, care îi adusese în cale încercări dramatice. Soțui ei a fost luat prizonier, și, pe când toată lumea îl credea mort, mama lui chiar făcându-i pomenile, Maria l-a așteptat, sigură pe ea că Tică era viu. Acesta s-a întors după 7 ani și au luat viața de la capăt.
De ce viața de la capăt? Pentru că au dus o luptă continuă. O încercare dificilă a fost cea când Maria s-a întors din Tg. Jiu, unde își construia o casă, numai ca să găsească casa din str. Făgăraș din București bombardată. Apoi casa din Tg. Jiu i-a fost naționalizată de comuniști. Solista nu a apucat să locuiască acolo nici măcar o zi.
Alte 5 tragedii, poate cele mai traumatice și mai îngrozitoare din viața unui cuplu, au fost decesele copiilor lor.
Cei doi au avut împreună 6 copii, iar din cei 6 numai unul a trăit.
După ce s-au căsătorit, Tică și Maria au avut primul băiat, Gică, băiatul care, așa cum spunea mama lui, era atât de frumos că te topeai. La 2 ani micuțul a răcit, iar în acele vremuri, la sat, medicamentele nu existau. Și copilul a murit, de la o simplă răceală. Apoi l-a adus pe lume pe Ion, singurul copil supraviețuitor. După Ion a urmat Măriuca, o fetiță talentată ca mama ei, care cânta cu tot sufletul. Măriuca a murit mușcată de un câine la Lelești, unde copiii erau lăsați în grija soacrei. Maria se afla în București, și a aflat vestea când se pregătea să urce pe scenă. A urcat pe scenă, numai ea știe cum, știind că lipsa ei ar fi fost o catastrofă pentru proprietarul localului. Au urmat apoi două fetițe gemene, care, tot din lipsă de medicamente, și-au găsit tragica moarte la numai un an și jumătate. Cel de-al șaselea copil al cuplului a decedat la trei zile de la naștere. Maria se afla la o nuntă, ca să cânte, gravidă fiind. S-a împiedicat și a căzut, s-a lovit și i s-a declanșat prematur nașterea.
Maria Lătărețu alături de fiul ei, Ion Lătărețu
Muzica și dragostea au salvat-o
Toate necazurile Mariei nu au reușit să o pună la pământ, ea refugiindu-se în muzică și în dragostea pentru fiul și soțul ei. Cu Tică, soțul ei a avut o căsnicie miraculoasă, împletită de o dragoste profundă. Cei doi au fost împreună 45 de ani. Nu a invidiat-o niciodată pentru succesul ei, venea cu ea în turnee numai să îi facă ceaiul, ca să aibă Marița lui tot ce îi trebuie. O adora, o respecta și niciodată nu a umilit-o sau i-a adus vreun reproș.
Durerea morții copiilor ei a transpus-o, poate, în cel mai frumos cântec de jale scris vreodată. Poate că tocmai acest cântec a fost cel care i-a permis să supraviețuiască celei mai mari suferințe pe care o mamă o poate îndura. Iar această suferință, în cazul ei, a fost înmulțită cu 5, cei 5 copilași care au ales să se despartă de mama lor mult prea devreme. "Lie, Ciocârlie", prin versurile sale simple, prin melodia adâncă, prin vocea profundă a Mariei Lătărețu, este o capodoperă, este măreția sufletului uman, este dovada că suntem mai mult decât trup și sânge:
Era bună prietenă cu Maria Tănase, și tot Johnny Răducanu povestea pentru Formula As cum la un spectacol la teatrul Savoy aceasta a rugat-o pe Maria Lătărețu, în stilul ei inconfundabil, ușor vulgar să îi cânte ceva. "- Marițo, mânca-ți-aș, cântă-mi, fă, și mie ceva că sunt supărată rău, arză-i-ar focu' pe bărbați! Cântă-mi, fă, și mie, mânca-ți-aș!" Și a-nceput Lătăreaţa să cânte, iar Maria Tănase a amuţit. Ea, care vorbea atât de vulgar, că dacă intrai în gura ei nu te mai spăla nici Dunărea, a rămas trăznită. Şi toată lumea a tăcut brusc, din zumzetul acela, şi a ascultat-o ca vrăjită. Au întârziat intrările în scenă, prezentatorii nu ştiau ce să mai improvizeze, că nu mai venea nimeni din culise. Maria Lătăreţu cânta de te durea sufletul! Avea nişte versuri în aşa fel făcute, că te zdrobeau de emoţie când le ascultai: că ciocârlia, căreia îi strică plugul cuibul şi-i omoară puii, iar ea vrea să se înalțe în ţării, şi de acolo să se arunce la pământ, să moară de durere. Era cântecul ei, de fapt, că-şi îngropase cinci copii din şase.", mai spune maestrul Johnny Răducanu.
Moartea unei privighetori
Ultima tragedie a fost decesul soţului ei care s-a stins în numai trei luni, de un cancer agresiv, în 11 octombrie 1971. Maria s-a stins și ea după un an, la 27 septembrie 1972. A murit cântând. Unii spun că pe scenă, alții că în culise. Laura Lavric spune că în acea zi, se pregăteau de două cântări la Românești și Ștefănești, în județul Botoșani și că dimineața Maria se văita de o durere de cap. Pe fond de oboseală făcea puseuri de tensiune. În autobuz, pe drumul spre prima cântare, Maria suferă, deși face glume cu colegii ei. Stă cu capul lipit de parbriz. Spune că îi face bine zdruncineala autobuzului, îi mai trece durerea din tâmple. Îl roagă pe şofer să-i caute nişte lipitori pe malul Prutului, când vor ajunge în Româneşti. Vrea să şi le pună pe cap, să-i sugă sânge, ca să se simtă mai bine.
Victoria Lascarache, directoarea Căminului Cultural povestește: "I-am luat geamantanul şi am condus-o în culise, în spatele Căminului Cultural. Era obosită, i s-a părut că mergem prea mult cât am ocolit căminul. I-am zis că nişte profesori ar dori autografe, dar a zis că e foarte obosită şi vrea să se odihnească. Am întrebat-o dacă mai are nevoie de ceva şi a zis că nu, o să-mi spună dacă are nevoie." Maria rămâne în culise, întinsă pe pat, până când orchestra se organizează şi se aud instrumentele la acordaj. La ora 17.00 începe spectacolul. Au fost sute de localnici la acel spectacol, și toți păstrează viu momentul, ca pe o legendă de care au nevoie. Maria Lătărețu a murit la ora 18.30. Laura Lavric: "S-a dus dincolo după cântare, chiar aşa: în costum naţional şi cu pardesiul pe deasupra, şi s-a întins în pat. N-au trecut câteva secunde şi aud un răcnet... cred că cel mai mare răcnet pe care l-am auzit în viaţa mea de la un om". Acolo, în culise, pe un pat improvizat, la 61 de ani, Maria Lătărețu este găsită cu o mână atârnând, nemișcată, cu umbra morții pe chip. Nu mai respiră. Nu mai este. A murit așa cum și-a trăit viața, tragic, dar cu cântecul în suflet și pe buze. În certificatul de deces nr. 13 din 28 septembrie 1972 de la dispensarul comunei este stabilit oficial motivul morţii: hipertensiune arterială ASC.
Ioana Lătăreţu, nora ei povestește: "A fost şi din cauza oboselii, şi a stresului... Viaţa sa a fost un lung şir de tragedii, iar ultima dintre ele a fost moartea soţului său. Eu o găseam de foarte multe ori plângând... şi repede îşi ştergea lacrimile ca să nu o văd eu. A avut presentimentul morţii... Cu o lună şi ceva înainte de a muri a adus o maramă de la Tismana... Asta e marama de moarte, a zis... Mi-a şi zis: să nu mi-o înfăşori pe cap, să mă strâng cu ea de gât pe lumea cealaltă, să mi-o aşezi în lungul tronului, că aşa zic oltenii la sicriu... Şi să nu-mi pui pantofii de scenă, că ăia mă strâng. Cu exact o lună înainte de a muri, a visat-o pe Sfânta Parascheva. I-a zis în vis că a venit să o ia. Şi mămica s-a rugat: mai lasă-mă o lună măcar, că am nepoţelul mic, trebuie să intre la liceu... Şi Sfânta Parascheva i-a zis: Marie, pentru rugăciunile şi pentru credinţa ta, te mai las o lună. Şi exact după o lună a murit. Uitaţi ce presentimente a putut să aibă!".
Surse: Jurnalul.ro, Formula As, Wikipedia, Wowbiz, Adevarul
Surse foto: Facebook.
Urmareste-ne pe Google News
