Fișa de internare de o zi: coșmarul oricărui părinte

Trei drumuri am făcut în decursul ultimei săptămâni până la spitalul Grigore Alexandrescu. Primul a avut ca scop cunoașterea medicului specialist, în cazul nostru gastroenterolog, și prezentarea istoricului medical pentru a stabili cea mai potrivită abordare. Aici, mă simt obligată să fac o mică paranteză: în București există 4 medici gastroenterologi pediatri. Unul se află la Marie Curie sau Budimex și restul la Grigore Alexandrescu. Majoritatea profesează și în sistemul privat de sănătate, dar cu siguranță într-o clinică particulară nu ar putea fi realizate concomitent toate investigațiile necesare (ai fi trimis dintr-o parte în alta și ai avea un milion de programări pentru un milion de specialități). Prin urmare, este mai mult decât clar că vei ajunge tot la stat. M-am interesat în prealabil care este cel mai potrivit medic să preia cazul nostru, în sensul că îmi doream ca orice om normal cred, o persoană calmă, capabilă să asculte lungul istoric medical și suficient de profesionistă ca să înțeleagă ce avem de făcut.

Doamna doctor Leșanu a fost cea care ne-a primit cazul.

În urma primei vizite, pentru consultația inițială am fost însoțită de băiețelul meu. Secția de Pediatrie 3. Am aflat atunci că medicii de aici sunt căutați de părinți și în special de mame din întreaga țară. Sunt oameni competenți care nu așteaptă nimic în schimbul omeniei și profesionalismului pe care îl manifestă. Mame cu copii grav bolnavi vin aici lunar pentru a beneficia de tratament și consultație medicală și sunt mulțumite. Am vorbit cu cel puțin 4 persoane cu posibilități materiale reduse și medii care mi-au confirmat că nu se pune problema de vreo atenție.

A doua vizită a fost ceva mai tristă. La două zile distanță de prima am petrecut nu mai puțin de 6 ore pe holurile secției noi de pediatrie. Căci acolo am fost direcționați. S-a ocupat de cazul nostru o doamnă doctor specialist în pediatrie, Roxana Smădeanu. Un om extrem de muncitor și pe al cărui chip se citește pasiunea pentru meserie. La etajul 1 al secției ne-am petrecut cea mai mare parte din timp.

După ce ne-a fost întocmită în jurul orei 10 fișa de internare pentru o zi, care, după cum bine știți, îți permite accesul la analize și teste din diferite specialități medicale.

La parterul clădirii noi din cadrul spitalului Grigore Alexandrescu are loc această procedură, iar apoi ajungi cel mai probabil la etajul 1, unde se află laboratorul de analize.

În sala de așteptare a etajului 1 se află un singur scaun. Din fericire, doar noi am avut nevoie de el în intervalul de timp petrecut acolo. Cei câțiva adulți care așteptau diverse răspunsuri sau rezultate au fost suficient de mărinimoși să ni-l cedeze. Până la ora 11 când a avut loc prelevarea efectivă de sânge am fost întrebată de către echipa de rezidenți ai doamnei doctor despre istoricul medical al băiețelului meu. Venisem pregătită cu o pungă... a fost ceva de povestit. De fiecare dată am aceeași teamă că voi fi privită cu scepticism, dacă nu chiar cu lipsă de încredere. Da, pe scurt, par cel puțin nebună. Așa că prefer să nu povestesc prea des "pomelnicul" de probleme cu care s-a confruntat băiețelul meu în cei 10 ani de viață.

Din păcate, nu a avut în ziua respectivă niciun scaun (mi se pare și normal), iar stimulentele la care am apelat nu s-au dovedit de folos. Prin urmare voi fi nevoită să revin cu probele de copro (cultură și parazitologic) ulterior pentru analiză și va trebui din păcate să le plătesc (pentru că fișa respectivă de internare este valabilă doar pentru ziua respectivă și mai exact doar pentru câteva ore, în funcție de medic). 

Ecografia abdominală, ultima de pe lista de investigații a fost realizată abia în jurul orei 14. Cabinetul de ecografii este extrem de aglomerat și chiar dacă ești programat la o anumită oră (la noi era ora 12) sunt șanse mari să se decaleze în funcție de urgențele care intervin. Precizez aici că pentru orice investigație ești însoțit de un membru al personalului medical care, pe lângă faptul că te ajută efectiv să te orientezi în multitudinea de clădiri, îți rămâne alături pe toată perioada investigației respective. Lucru deloc de neglijat, mai ales dacă te afli pentru prima dată în acest loc. Cum era și cazul nostru, de altfel.

Ce nu mi-a plăcut?

Faptul că timpii de așteptare între diverse analize, consultații, proceduri sunt enorm de lungi. Și par și mai lungi când ești însoțit de un copil. Care, evident, nu cunoaște conceptul de răbdare și, mai mult ca sigur, nu-și dorește să se afle acolo. Faptul că există un singur scaun în sala de așteptare. Acest aspect mi se pare realmente absurd. Faptul că medicii, cabinetele și niciun membru al personalului nu dispun de vreun ecuson. Aici exprim nemulțumirea unui domn însărcinat cu paza spitalului (a se citi nu permite accesul părinților în secții sau în diverse zone ale unității în afara orelor de vizită) cu care am fost complet de acord. Până la urmă ține de respect, bun simț, dar și de logică purtarea unui ecuson de către toată lumea (și completez eu deloc costisitor) și atașarea unui program la fiecare cabinet medical. Unde să se specifice în detaliu cadrele medicale, eventual orele la care pot fi găsite și alte detalii care sunt importante pentru un neavenit. Printarea unei pagini, din nou, costă doar câțiva bani, deci nu ar fi un efort deosebit.

Ce mi-a plăcut?

Că nu m-am simțit nici măcar o clipă jignită de vreun cadru medical. Poate am avut noroc. Că nimeni nu aștepta niciun fel de recompensă pentru munca sa. Care, chiar dacă pentru cei din exterior pare o banală întocmire de hârțoage și alergat dintr-o parte în alta, implică un grad intens de concentrare și efort. Pentru că nu ești singurul care are o problemă. Mai sunt alte câteva zeci sau sute care așteaptă cu sufletul la gură să fie vindecați.

Deși nu mai era cazul să spun, este acută lipsa de personal medical. De profesioniști, din toate specializările. De la asistenți și până la medici. Dovadă simplul fapt că poți număra pe degetele de la o mână gastroenterologii pediatri din capitală. Și, din păcate, nu sunt toți la fel de oameni cum ar trebui.

Sfaturi pentru părinții care se încumetă la astfel de "senzații extreme"?

Înarmați-vă cu multă răbdare. Iar când simțiți că nu mai puteți, încercați să găsiți o persoană amabilă care să vă ajute. Există întotdeauna un astfel de om, dacă știi să vorbești calm și respectuos. Pregătiți-vă cu gustări care să reziste și cu apă. Chiar dacă la prima oră cel mai adesea copilul trebuie să fie nemâncat, ulterior cât timp veți aștepta va trrebui să îi oferiți ceva de ronțăit. Dacă nu aveți încredere în chioșcurile amplasate în curtea spitalului, puteți veni cu produse de acasă (noi am venit și cu pijama și papuci pentru că, după cum sugerează conceptul de internare mă așteptam la o internare efectivă într-o cameră și într-un pat - nu înseamnă că și în cazul vostru va fi la fel). Nu strică un scaun pliant - pentru copil, desigur, în cazul în care se prelungește timpul de așteptare și eventual diverse jocuri și jucării pentru distragerea atenției. Nu uitați de buletin/carte de identitate, certificat de naștere al copilului și eventuale consultații/analize recente. Pot fi de ajutor pentru a exclude sau dimpotrivă diverse afecțiuni.

Ultima mea vizită în spitalul Grigore Alexandrescu a fost cea mai tristă. În așteptarea rezultatelor analizelor (care sunt bune în primă fază), aflându-mă pe același scaun unic al sălii, un preot a trecut prin câmpul meu vizual. Sufletul mi s-a zgribulit instantaneu. Pentru că am știut care este rostul său acolo. Unul pe care niciun părinte nu și-ar dori să-l cunoască vreodată.