În trecut obișnuiam să fiu îngrozită de ceea ce tatăl meu oferea de mâncare atunci când îl vizitam pe neașteptate: trei mere din grădină, un pumn de semințe de floarea-soarelui și un pachet de biscuiți digestivi, acesta din urmă prezentat cu mândrie ca un răsfăț decadent. Acum mi se pare aspirațional!
Și nu mâncarea e problema. Îmi place să mănânc! Dar m-am săturat de gătit și de corvoada subsidiară de a decide ce să gătesc!
De peste 25 de ani hrănesc zilnic atât pe alții, cât și pe mine. Sun specialistă atât în piureuri pentru bebeluși, cât și în burritos! Vă rog să nu vă închipuiți că sunt supărată pe niște copii-bărbați care se așteptau să fie hrăniți la fiecare masă. Ei ar fi gătit cu plăcere, dar eu sunt o gurmandă pretențioasă și o persoană căreia îi place să controleze totul, cu păreri despre orice, de la formele pastelor (interzis fusilli) până la tipul de piper cumpărat. Trebuia să fiu eu cea care se ocupa de tot, pentru că altfel deveneam insuportabilă.
M-am săturat să îi satur pe alții! M-am săturat să mă satur inclusiv pe mine!
Câte săptămâni din viața mea prețioasă am petrecut uitându-mă la un frigider plin care, în mod inexplicabil, pare incapabil să procure o masă? Sau tăind și prăjind ceapă. Sau curățând usturoiul de acele foițe mici, care la cel mai mic curent ajung să plutească peste tot. Un sondaj din 2019 a arătat că 51% dintre oameni sunt dispuși să petreacă până la 30 de minute pentru a găti în timpul săptămânii, iar 43% până la o oră. Chiar dacă vă limitați la 30 de minute și scădeți weekend-urile, asta înseamnă 130 de ore pe an petrecute în bucătărie. Dacă ați face acest lucru timp de 50 de ani, ar însemna 6.500 de ore - aproximativ nouă luni. Eu nu am reușit niciodată să gătesc ceva atât de repede (în 30 de minute), poate doar dacă voiam să fierb ouă după rețetele lui Jamie Oliver!
Știu că oamenilor le place să gătească. Unii chiar se bucură de gospodării ca a noastră, în care, în cea mai mare parte a ultimelor două decenii, a existat cel puțin un vegetarian, cineva care ura legumele gătite și alții care nu mâncau ouă, brânză sau piure de cartofi. Acei oameni o văd ca pe o provocare distractivă și hrănitoare mai degrabă decât ca pe o diagramă Venn concepută de Satana.
Dar eu nu, iar lockdown-urile succesive, în timpul cărora nimeni nu mânca nicăieri decât acasă, iar un frigider plin dimineața era gol până la ora cinei, m-au făcut să trec de la jăratic la răzvrătit. Nu mi-a mai păsat unde se ducea piperul: Eram gata să mă alătur acelei pături de populație, definite în mod șubred, dar mult deplânse, care își petrece mai mult timp uitându-se la bucătarii de la televizor decât gătind.
Mă voi plictisi, în cele din urmă? Sigur că da! Dar momentan există o libertate amețitoare în a trăi doar cu bourbon și alune pentru o vreme.
Totuși, nu regret anii în care am gătit!
Toți acei ani în care am gătit au fost un act de iubire. O iubire ineptă, blestemată, prea condimentată, dar iubire!
Suprasolicitată și în pană de idei, l-am rugat pe fiul meu să pregătească cina săptămâna trecută. Lucrând în camera de la etaj, puteam să simt mirosul de usturoi, ceapă, roșii; auzeam zgomotul și agitația cuiva care își dedica timpul și efortul pentru a mă hrăni. M-am simțit bine; mă bucur că i-am oferit asta. Dar există și alte moduri de a-ți arăta dragostea, am auzit și sunt gata să le încerc.
Citește și:
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: Articol tradus și adaptat după materialul „After 25 years of feeding other people I’ve had enough of cooking – from now on it is toast in front of the telly” scris de Emma Beddington pentru The Guardian.
Urmareste-ne pe Google News
