Potrivit datelor oferite de serviciul Telefonul Copilului, încă din a doua jumătate a lunii martie au fost oferite 117 ședințe de consiliere. Aproximativ 900 de apeluri cu probleme specifice pandemiei au fost semnalate pe parcursul stării de urgență.
Președința Asociației Telefonul Copilului, Cătălina Surcel, a precizat că unul dintre motivele pentru solicitările dese primite în perioada pandemiei au fost stările de panică, de anxietate, cele depresive sau chiar gândurile de suicid.
Pe fondul timpului îndelungat petrecut în familie, unii copii nu au simțit că pot primi sprijin din partea părinților, iar în unele familii conflicte vechi s-au agravat, determinând amplificarea stărilor menționate. Iată ce a spus Cătălina Surcel referitor la aceste probleme: „Au apărut neînțelegerile în mediul familial, agravate de statul acasă 24 de ore din 24. Neavând această obișnuință, copiii nu s-au putut adapta. La fel și părinții, care nu au știut să gestioneze perioada asta și în loc să echilibreze copilul, mai mult îl destabilizau”.
Tot în acest context, au atras atenția specialiștii din cadrul Asociației Telefonul Copilului, a crescut și numărul cazurilor de violență în familie, copiii ajungând să se simtă neprotejați, amenințați. De exemplu, un copil de 13 ani a sunat pentru că: „Abuzurile au existat întotdeauna, când eram mici, eu și sora mea dormeam sub pătură, de frică. În ultima perioadă însă, de când cu starea de urgență, îmi este și mai greu să fac față situației. Mă simt izolată, ca într-o închisoare din care nu pot evada. Părinții mei au început să fie și mai duri, nu mă simt în siguranță acasă și îmi fac griji pentru sora mai mică”.
Chiar dacă apelurile pentru cazurile de violență în familie au fost mai multe în perioada pandemiei, specialiștii au evidențiat următorul aspect: copiii se plângeau de ceea ce li se întâmplă, dar refuzau ajutorul instituțiilor abilitate. Explicația pentru acest fapt a fost următoarea: copiii se temeau de reacția părinților sau că vor fi luați din familie și instituționalizați.
Altă motivație pentru intensificarea apelurilor la Telefonul Copilului în perioada de izolare a fost dorul. Potrivit celor din asociație, copiii erau copleșiți fie de dorul părinților plecați să lucreze peste hotare sau care erau departe de casă lucrând „în linia întâi” (cadre didactice, pompieri etc.), fie de dorul bunicilor din alte localități, de dorul de colegii de școală sau de dorul de celălalt părinte, care nu se afla lângă ei, în cazul copiilor cu părinți divorțați. În legătură cu ultima situație, Președinta Asociației Telefonul Copilului a povestit că au existat și „surprize plăcute din partea părintelui care avea în încredințare copilul și care dorea cu tot dinadinsul ca propriul copil să țină legătura cu celălalt părinte, ca să-l țină într-un echilibru”.
Dorul de colegi, de atmosfera de la școală, de prieteni, i-a determinat pe copii să apeleze la Telefonul Copilului în vreme de pandemie. De pildă, au existat apeluri precum acela al unei fetițe de 11 ani: „Părinții mei sunt plecați în străinătate și nu s-au putut întoarce în țară, din cauza pandemiei. Eu îmi doresc să ies afară cu prietenele mele, dar bunicii nu îmi dau voie, mă acuză că mă întâlnesc cu băieți și mă expun unor riscuri. Eu vreau doar să ies puțin afară. Părinții nu știu situația, pentru că nu am credit să îi sun. Îmi este frică de bunicii mei…”.
După ce a sesizat o creștere a numărului de apeluri ale copiilor cu o astfel de problemă, Președinta Asociației Telefonul Copilului nu s-a ferit să vină cu această explicație: „..nouă ni s-a demonstrat cu această ocazie că mediul online nu este mediul în care copiii se simt cel mai bine și le este suficient. Dimpotrivă. Ei au sunat și au afirmat că vor să-și vadă colegii și ne-au spus că școala le lipsește atât de mult”.
Alături de problemele menționate anterior, s-a putut sesiza că în perioada pandemiei au fost multe apeluri la Telefonul Copilului din cauza lipsurilor de ordin material. A fost vorba în special de familiile în care au existat pierderi de locuri de muncă, care se temeau că nu le mai puteau asigura copiilor hrană, dar și de familii care se temeau că nu vor primi suficient sprijin din partea autorităților și că vor rămâne fără mâncare: „Au fost cazuri când nu mai aveau nici ce să mănânce. Alții spuneau că mai au ceva în cămară, dar nu știau dacă le va ajunge. Au mai fost și părinții care au venit din străinătate și au spus că au pentru o perioadă ceva bani, dar vor rămâne fără și dependenți de resursele financiare pe care ei le aduc sunt toți membrii familiei, chiar și familia extinsă”.
În prezent, ținându-se cont de ceea ce s-a întâmplat în perioada pandemiei, Președinta Asociației Telefonul Copilului a insistat asupra ideii că este necesar ca în toamnă, când ar trebui să revină la școală, copiii ar trebui să beneficieze în continuare de consiliere psihologică. Potrivit Cătălinei Surcel, mesajul transmis de asociația pe care o conduce este acela că niciun copil nu trebuie să se simtă singur. Din datele puse la dispoziție de aceasta, copiii care au sunat acolo în perioada pandemiei „au dorit să fie, cu prioritate, ascultați... Ne au și pe noi la capătul celălalt al firului sau în spatele platformelor de comunicare online. Să nu ezite nicicând să ceară ajutor. Să nu țină în ei probleme care mai târziu se pot transforma în tragedii”.
Numărul de telefon la care copiii pot suna pentru a se adresa Asociației Telefonul Copilului este 116.111. Pentru cei care doresc, se pot adresa și online, pe platforma www.116111.ro sau pe aplicația mobilă Happygraff.
Asociația Telefonul Copilului este un ONG apărut în anul 2006, ce are drept scop să protejeze copiii împotriva oricărei încercări de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărui abuz. Așa cum se menționează și pe site-ul asociației, copiii pot suna acolo „pentru probleme sau abuzuri grave la care sunt supuşi în familie, la şcoală, în centrul de plasament, pe stradă sau în orice alt mediu în care ei se află, ...sau orice alte probleme care îi preocupă”.
Surse: libertatea.ro, rfi.ro, telefonulcopilului.ro
Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com