Cazurile următoare sunt, cu siguranţă, impresionante. Deşi ne dorim ca micuţii noştri să nu fie niciodată într-o astfel de situaţie, nu trebuie să uităm să îi învăţăm cum să ceară ajutor: să sune la 112 şi să ştie să spună unde se află poate fi vital.
1. Ethan Ribiero, 4 ani
Modul în care a acţionat Ethan Ribeiro în vârstă de numai 4 ani a ajutat la salvarea vieţii tatălui său Noel care a căzut inconştient în casă având o criză de epilepsie. Amintindu-şi ce l-au învăţat părinţii săi cu un an înainte despre ce trebuie să facă în caz de urgenţă, Ethan a telefonat la serviciul de urgenţe şi a stat 20 de minute la telefon cu un operator care l-a ghidat cum să îl aşeze pe tatăl său pe o parte, cum să îi ridice bărbia şi să îi elibereze astfel căile respiratorii. Rainda, mama lui Ethan spune că este foarte mândră de băieţelul ei şi că niciodată nu ar trebuie să subestimăm lucrurile de care sunt capabili copiii. Când a mers la grădiniţă după eveniment, Ethan şi-a învăţat şi colegii cum să sune la serviciul de urgenţe pentru a cere ajutor.
2. Lexi Shymanski, 5 ani
Lexi Shzmanski, o canadiană de doar 5 ani a fost medaliată pentru eroism deoarece acţiunile ei curajoase au salvat viaţa mamei sale şi a frăţiorului său după ce au fost implicaţi într-un accident rutier. Angela, mama lui Lexi a adormit la volan în regiunea muntoasă Jasper din Canada în timp ce conducea, iar maşina a căzut 12 metri într-o prăpastie şi s-a lovit de un copac pe fundul prăpastiei. Când Lexi s-a trezit din leşin şi a văzut că mama ei era inconştientă, iar Peter, frăţiorul ei de doar 10 săptămâni plângea, şi-a dat seama că trebuie să caute ajutor. S-a desprins singură din centura de siguranţă cu 5 puncte de prindere, s-a târât afară din maşina distrusă şi a urcat digul abrupt şi stâncos cu picioarele goale. Ajunsă la şosea, fetiţa a făcut semne unor şoferi care treceau şi astfel a reuşit să obţină ajutor pentru Angela care avea coloana vertebrală fracturată în două locuri şi Peter care avea hemoragie craniană şi avea nevoie de operaţie urgentă. Având în vedere că maşina nu era vizibilă de pe şosea, Angela spune că dacă Lexi nu era curajoasă şi nu acţiona prompt, probabil că nu i-ar fi ajutat nimeni în timp util: "Îmi amintesc doar o ocazie sau două când Lexi şi-a desfăcut singură centura de siguranţă până atunci. A reuşit să iasă cumva, probabil din cauza adrenalinei şi a urcat desculţă pe pietre. E incredibil, pentru că un martor care a venit să ne vadă la spital a spus că medicii şi pompierii au avut nevoie de frânghii ca să coboare şi să urce din prăpastie, iar Lexi a făcut asta desculţă. Dacă nu urca ea să facă semne şoferilor, nimeni nu ar fi oprit pentru că nimeni nu ne vedea în prăpastie."
3. Bentley Toone, 2 ani
Bentlez, un băieţel de doar 2 anişori a sărit în ajutorul mamei sale când aceasta a fost muşcată sălbatic de mână când a încercat să oprească lupta dintre cei doi câini pe care îi plimba. Sângerând puternic din cauza unui deget care aproape fusese amputat, Laura ţipa şi intrase în panică, la fel ca şi surorile mai mari ale lui Bentley, gemenele în vârstă de 4 ani. Micuţul Bentley a rămas calm, a luat telefonul mamei lui şi a folosit Facetime pentru a suna o prietenă a mamei sale care a chemat ambulanţa în ajutor.
4. Dakota McIntyre, 4 ani
O familie de 7 persoane ar fi putut să moară dacă nu ar fi fost Dakota, o fetiţă de doar 4 ani cu o minte ageră. Dakota s-a trezit în toiul nopţii şi a descoperit un incendiu în casă, unde se mai aflau mama ei şi alţi membri ai familiei extinse. Toată lumea dormea. "Când m-am dus în camera din spate, canapeaua mare era în flăcări", spune Dakota. "Am trezit-o pe mami şi i-am spus că e un foc mare în casă." Mama Dakotei, Melissa povesteşte că "Toţi dormeam cu uşile dormitoarelor închise, aşa că nu ştiam nimic." Se pare că incendiul a pornit de la o instalaţie electrică defectă aflată în apropierea unei canapele. Incendiul a mistuit întreaga locuinţă şi toate bunurile familiei. Bunicul Dakotei a suferit arsuri minore, însă toată familia se miră cât de norocoşi au fost să scape. "Simt că fetiţa mea este o eroină, chiar simt asta. Dacă nu ar fi fost ea, niciunul dintre noi nu am fi scăpat cu viaţă".
5. Emma Bazzard, 3 ani
Englezoaica Emma Bazzard în vârstă de doar 3 anişori a reuşit să îşi salveze mama însărcinată când aceasta a căzut pe scările locuinţei. Emma a luat repede telefonul şi a apelat serviciul de urgenţe, spunându-i calm operatorului adresa şi că "mami a căzut pe scări şi are un bebeluş în burtă." În emoţionanta înregistrare telefonică a acestui apel, Emma poate fi auzită cum îşi calmează mama şi îi spune operatorului "îi dau mamei o îmbrăţişare". Mulţumită acţiunilor ei, ambulanţa a ajuns la mamă în câteva minute şi au dus-o la spital unde s-a descoperit că are o ruptură de placentă. Fiul lui Catherine, George, s-a născut cu 4 săptămâni mai devreme, însă este perfect sănătos datorită surioarei lui mai mari, care a învăţat ce trebuie să facă în caz de urgenţă atunci când părinţii îl învăţau acest lucru pe Harrz, fratele mai mare al Emmei. "Nu ne imaginam că ar şti ce să facă", spune Catherine, mama Emmei. "Noi i-am explicat aceste lucruri lui Harry, care are 5 ani. Probabil că a ascultat şi ea şi a reuşit să reţină şi să facă ce i-am spus lui Harry să facă. Nu pot exprima în cuvinte cât de mândri suntem de ea."
6. Riley Braden, 5 ani
Un bebeluş s-ar fi înecat probabil fără curajul lui Riley, în vârstă de doar 5 ani care înota într-una dintre piscinele populare din Florida când a văzut că un bebeluş de 18 luni a căzut în apă. Realizând că niciun adult nu a observat căderea bebeluşului, Riley, care a învăţat să înoate la vârsta de 2 ani şi este o înotătoare puternică, s-a scufundat după bebeluş şi l-a scos l-a suprafaţă, strigând "am scos bebeluşul! am scos bebeluşul!". Riley a primit o diplomă de Salvator pentru eforturile ei eroice şi, fără îndoială, urmează paşii părinţilor ei care au fost, amândoi, scafandri de căutare şi salvare.
7. Jack Thomson, 3 ani
Un băieţel scoţian în vârstă de doar 3 ani a demonstrat o tenacitate remarcabilă în circumstanţe stresante atunci când a apelat serviciul de urgenţe nu o dată, ci de două ori după ce mama lui a avut o criză de epilepsie şi a căzut pe scări. Micuţul Jack Thomson era acasă cu surioara lui de doi ani Holly şi bebeluşul Kirsty când mama lor a căzut. Amintindu-şi ce fusese învăţat să facă, a sunat la serviciul de urgenţe şi le-a spus că mama lui a căzut. Atunci când apelul s-a întrerupt, Jack a avut prezenţa de spirit să caute alt telefon şi sa sune din nou la serviciul de urgenţe. Paramedicii au ajuns la casa lor şi au gasit-o pe Leanne, mama lui Jack, cazută în holul casei şi având o culoare vineţie din cauza lipsei de oxigen. Femeia s-a recuperat complet, iar poliţia lauda eforturile lui Jack: "Fără îndoială, micuţul a salvat viaţa mamei sale. Este fenomenal ca un băieţel atât de mic să aibă prezenţa de spirit nu numai să sune la serviciul de urgenţe, ci şi să găsească alt telefon şi să sune din nou atunci când bateria primului s-a terminat. Dacă mama sa nu ar fi primit ajutor medical imediat, consecinţele ar fi fost dezastruoase pentru că ar fi zăcut inconştientă până când s-ar fi întors acasă tatăl copiilor.", spune inspectorul de poliţie.
8. Cody McNeese, 5 ani
Acest băieţel curajos din Texas şi-a riscat propria viaţă pentru a o salva pe a fratelui său de doar 3 anişori în timpul unui incendiu care le-a distrus întreaga casă. "Radiatorul a luat foc şi flăcările au ajuns până la tavan şi tavanul a luat foc, Am încercat să îl trezesc pe fratele meu şi să deschid uşa şi m-am ars", spune Cody. Paramedicul Brian Saltor spune că "Micuţul este un dur. Mi-a spus că focul l-a trezit din somn, aşa că a ieşit din dormitor şi a strigat-o pe mama lui, dar ea era în cealaltă parte a casei, aşa că micuţul s-a întors în dormitor şi l-a trezit pe fratele lui, asigurându-se că acesta iese din cameră. S-au întâlnit cu mama lor pe hol şi ea i-a ghidat spre ieşire. Mama a spus că atunci când a privit în urmă a văzut camera copiilor în flăcări." Având în vedere că flăcările au cuprins rapid toată casa, este posibil ca micuţul Cody să fi salvat şi vieţile mamei si mătuşii lui, care erau în casă. Atât Cody, cât şi fratele lui mai mic au fost trataţi pentru arsuri, Cody suferind arsuri de gradul 2 şi 3 pe mâini, dar şi pe faţă şi pe spate.
9. Allisandro Tafoya, 3 ani
Când micuţa Allisandro din California şi-a găsit tatăl inconştient, a luat cea mai bună decizie: a plecat pe jos pe stradă şi a străbătut două cvartale până la o staţie de pompieri unde a cerut ajutor. Ea a condus pompierii la casa ei unde tatăl fetiţei era inconştient deoarece luase medicaţia greşită, ceea ce medicii cred că i-ar fi fost fatal dacă micuţa nu ar fi acţionat prompt. Părinţii fetiţei spun că i-au arătat acesteia staţia de pompieri când au trecut prin zonă şi i-au spus că este un loc unde poţi cere ajutorul în caz de urgenţă, dar că sunt uimiţi că ea s-a gândit la acest lucru într-o situaţie atât de înfricoşătoare. Căpitanul staţiei de pompieri spune că "Lucrez aici de mai bine de 20 de ani şi este prima oară când am văzut un copil de 3 ani intrând singur în staţie să ceară ajutor."
10. Caleb Taylor, 5 ani
Curajul micuţului Caleb Taylor şi rapiditatea cu care a acţionat sunt motivele pentru care el şi mama lui mai sunt în viaţă. Micuţul Caleb dormea pe bancheta din spate când s-a trezit şi şi-a dat seama că mama lui avea o criză de epilepsie la volan. "Adormisem şi m-am trezit, apoi am vazut că mama nu conducea maşina", spune Caleb, a cărui viteză de reacţie în această situaţie înfricoşătoare a fost cu adevărat remarcabilă. El şi-a desfăcut centura de siguranţă, s-a strecurat pe locul din faţă şi a manevrat volanul maşinii până a ajuns pe marginea drumului, a oprit maşina şi a cerut trecătorilor să sune la serviciul de urgenţe pentru a o ajuta pe mama sa, care acum s-a recuperat complet. Tatăl lui Caleb spune că "Mereu i-am spus că dacă o maşină porneşte trebuie doar să întoarcă cheia în contact. Iar dacă se întâmplă ceva, mişcă volanul şi opreşte contacul. Caleb ştie să pornească o maşină şi să ţină volanul; foloseşte maşina de tuns iarba, merge la carting..." Mama lui Caleb a decis că micuţul şi-a câştigat o poreclă. Alegerea lui? Caleb Batman.
Crezi că micuţul tău ar şti cum să acţioneze într-o situaţie gravă?
Sursa: kidspot.com.au