22 de părinți au apelat la rubrica de confesiuni pusă la dispoziție de „Scary Mommy” pentru a putea vorbi deschis despre situația lor financiară.
Confesiuni de părinte despre situația financiară din familie
Toate confesiunile de mai jos arată cât este de dificil să asiguri un echilibru financiar în familie, astfel încât să nu ajungi să-ți faci mereu griji pentru ziua de mâine. Fie că este vorba despre mame singure, fie că este vorba despre cei care sunt principalii susținători ai familiei, fie că este vorba despre mame casnice sau despre femei aflate în dificultate din pricina foștilor/actualilor parteneri, toate aceste persoane au avut curajul să spună lucrurilor pe nume în privința situației lor financiare.
- „Este istovitor ca pe umerii tăi să fie povara asigurării celei mai mari părți din bugetul familiei”.
- „Sunt într-o situație financiară atât de precară, încât sar peste mese pentru a-mi putea hrăni copiii”.
- „Îmi doresc să pot sta acasă ca să am grijă de bebeluș, însă nu cred că ne putem permite și de aceea sunt pur și simplu distrusă”.
- „Soțul meu este îngrozitor în privința gestionării banilor și nu am deloc încredere în el”.
- „Ne descurcăm excelent din punct de vedere financiar, însă trăim ca și cum am fi săraci întrucât soțul meu este foarte zgârcit”.
- „Sunt o victimă a abuzului financiar. Soțul meu și-a trecut toate economiile pe un act care se află în grija lui și a mamei sale”.
- „Am ajuns falită din pricina fostului meu soț”.
- „Sunt supărată întrucât fostul meu soț nu îi susține financiar pe copiii noștri, însă pot spune că sunt foarte mândră pentru că reușesc să fac eu asta!”
- „Nu înțeleg cum, deși atât eu, cât și soțul meu, avem job-uri bune și nu suntem risipitori, tot suntem strâmtorați din punct de vedere financiar”.
- „Sunt pur și simplu falită. Copilul meu nu trebuie să știe cât de îngrijorată sunt”.
- „Mă simt vinovată pentru că nu contribui și eu cu un venit pentru a putea plăti facturile. Sunt mamă casnică și de ani de zile mă confrunt cu depresia”.
- „Detest faptul că în familia noastră este un singur venit și am avea nevoie de mai mulți bani, dar cineva trebuie să se ocupe de copil”.
- „Sunt mamă casnică, dar am un card secret. Facturile sunt trimise pe adresa surorii mele”.
- „Când ne aflăm într-o situație financiară dificilă, soțul meu mă roagă să cerem sprijinul părinților mei, însă nu vrea niciodată să apelăm și la părinții lui”.
- „Sunt frustrată întrucât îmi fac mai multe griji în legătură cu datoriile decât soțul meu. El continuă să-și facă planuri!”
- „Nu cred că voi ajunge vreodată să trăiesc fără să număr fiecare bănuț”.
- „Când discut cu soțul meu despre bani, am senzația că discut cu un copil. Împart toți banii cu el”.
- „Îmi este greu să respect un buget stabilit”.
- „Nici măcar nu mă mai uit pe facturi”.
- „Câteodată mi-aș fi dorit să iau decizii mai puțin inspirate în privința banilor. Poate așa aș fi reușit să mă bucur mai mult de viață”.
- „Mă simt vinovată ori de câte ori cumpăr pentru mine ceva ce îmi doresc, dar îmi promit că voi face asta și pentru fiul meu”.
- „Am 75.000 de dolari datorie din taxele de școlarizare din timpul facultății și nu cred că voi reuși să o achit vreodată”.
Eu mănânc fasole la conservă și soțul meu comandă de la restaurant. Își ține banii doar pentru el”
Surse foto: pexels.com, Image by rawpixel.com on Freepik
Surse articol: Articolul reprezintă traducerea și adaptarea materialului furnizat de Emma Coburn pentru „Scary Mommy”