Atenție, părinți! De ce nu e bine să punem miere în ceaiurile pentru copii

Atenție, părinți! De ce nu e bine să punem miere în ceaiurile pentru copii

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Mierea este unul dintre cele mai hrănitoare alimente, fiind sursă de vitamine, de minerale, de aminoacizi, de enzime. În aceste condiții, nu este de mirare că este cunoscută și ca soluție naturală pentru prevenirea și ameliorarea unor probleme de sănătate, acționând ca agent antibacterian, antioxidant și antiinflamator. Pentru a putea profita de aceste efecte benefice, inclusiv când vrei să îi oferi miere copilului tău, este esențial să ai mare grijă cum o servești. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos, poți afla cum nu este indicat să procedezi. 

De ce nu este indicat să adaugi miere în ceaiul copilului

Mierea are virtuți terapeutice, fiind și un îndulcitor natural și, în aceste condiții, poți fi tentată să o adaugi adesea în ceaiurile pe care le oferi copilului. Îți dorești să realizezi acest demers cu atât mai mult cu cât vezi că acesta nu se simte bine din cauza tusei și/sau durerilor de gât ce însoțesc o infecție respiratorie. 

Pentru a nu se ajunge în situația ca mierea să nu-și furnizeze beneficiile și să fie sursă de compuși periculoși, trebuie să ții seama și de următorul aspect: în anumite cazuri, poate fi toxică. Acest pericol devine mai mare dacă mierea pe care o folosești este contrafăcută și conține, de exemplu, sirop de porumb, dextroză, maltoză, amidon, sirop de zahăr sau chiar făină. 

Potrivit unui studiu, temperatura joacă un rol esențial în menținerea calității mierii și o poate transforma într-un aliment care să nu aducă niciun efect benefic organismului. Astfel, prin încălzirea la 140 de grade Celsius, timp de 15-30 de secunde, din cauza zaharurilor din miere, apare un compus toxic: 5-hydroxymethylfurfural (HMF). Oamenii de știință susțin că acesta ar putea avea efecte cancerigene. 

De asemenea, prin încălzire, mierea începe să-și piardă din proprietăți. Spre exemplu, poate avea un conținut mai scăzut de vitamine și de enzime. Odată ce se întâmplă așa, fie că o adaugi în ceaiuri, fie că o adaugi în lapte fierbinte, mierea devine utilă doar pentru a îndulci. 

cana de ceai decorata cu o floare de musetel, langa ea aflandu-se un borcan cu miere

Nu în ultimul rând, înainte să pui miere în ceaiurile pentru copil, ține seama de vârsta acestuia. Sub nicio formă nu o vei introduce în dieta unui copil sub vârsta de 1 an pentru a nu-l expune riscului de a contacta toxina botulinică. Aceasta poate declanșa o afecțiune gastrointestinală severă.

Evită mierea și dacă știi că micuțul tău este sensibil sau alergic la polen. În cazuri rare, poate interveni o alergie, manifestată prin: greață și vărsături, stări de slăbiciune, respirație șuierătoare, transpirație excesivă, ritm cardiac neregulat. 

Cum poți verifica dacă mierea este naturală

Întrucât mierea este un aliment cu adevărat valoros dacă este naturală, trebuie să știi să o deosebești de cea contrafăcută. În acest sens, urmărește ca pe recipientul în care se află să existe o etichetă cu informații care țin, de exemplu, de producător, de valabilitate, de cantitate, de condițiile de păstrare și de compoziție. Ocolește neapărat mierea care conține arome adăugate și diverși aditivi. 

În același timp, nu este dificil să supui mierea unor teste acasă. Iată ce poți face:

Testul vâscozității

Mierea naturală, pură este foarte densă. Apelând la o linguriță specială pentru miere, din lemn, vezi cum se comportă când este lăsată să curgă pe o suprafață înclinată. Dacă nu curge deloc, înseamnă că este de calitate. În schimb, dacă începe să curgă de îndată ce înclini lingurița, poate conține apă, sirop de porumb sau melasă. 

femeie ce se afla in gradina toamna, la o masa cu tarta de mere, cu cani cu ceai si care incearca sa utilizeze miere

Testul focului

Pentru a-l efectua, nu ai nevoie decât de un șervețel/o bucată de hârtie și de chibrituri, de o brichetă sau de o lumânare. În funcție de preferințe, poți să confecționezi din hârtie/din șervețel un con sau poți să le lași așa cum sunt. Pe hârtie/pe șervețel pui puțină miere. Urmează să dai foc porțiunii de la colțul bucății de hârtie sau șervețelului. În cazul în care suprafața cu miere arde ușor, te bucuri de o miere naturală. În schimb, dacă suprafața nu arde, ai de-a face cu miere contrafăcută.

Testul paharului cu apă

Ca să-l poți face, procedează așa:

  • Umple un pahar cu apă;
  • Pune în pahar o linguriță cu miere;
  • Mierea artificială, contrafăcută se dizolvă în apă și o vei vedea pe marginile paharului;
  • Mierea pură se fixează de fundul paharului.

Testul hârtiei/șervețelului

Tot ce ai de făcut este să picuri puțină miere pe o bucată de prosop din hârtie sau pe o bucată de hârtie sugativă. Dacă mierea ta este contrafăcută, diluată cu apă, atunci o să se absoarbă în șervețel. Dacă vine în contact cu hârtia sugativă, o să lase o urmă umedă pe suprafața acesteia. 

Surse foto:

Surse articol: antena3.ro, ecofriend.org, healthline.com, lifewithbees.com, mayoclinic.org, researchgate.net, wikihow.com

Articolul urmator
Atenție, părinți! Modul corect prin care să dați struguri copilului, ca să nu se înece
Atenție, părinți! Modul corect prin care să dați struguri copilului, ca să nu se înece

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Atenție, părinti! Un copil de 1 an din Suceava a murit după ce a înghitit un balon
    Atenție, părinti! Un copil de 1 an din Suceava a murit după ce a înghitit un balon

    99% dintre accidentele care au ca și victime copiii sunt provocate de către neatenția părinților. Acesta pare să fie și cazul unui copil de 1 an din Suceava care a înghițit un...

    Atenție, părinți! O fetiță a fost luată de curenți de pe litoralul românesc și recuperată la granița cu Bulgaria
    Atenție, părinți! O fetiță a fost luată de curenți de pe litoralul românesc și recuperată la granița cu Bulgaria

    O fetiță de 10 ani aflată pe o saltea pneumatică a ajuns în larg pe plaja din Vama Veche, aproape de Bulgaria. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru recuperarea copilei.

    Soțul meu vrea să punem copilului numele unei legume
    Soțul meu vrea să punem copilului numele unei legume

    Credeai că Elon Musk este campion la capitolul nume ciudate pentru copii? Ei bine, nu! O mămică de peste granițe spune că a rămas șocată în momentul în care soțul ei i-a...

    Atenție, părinți! Un copil de 4 ani s-a infectat cu o bacterie periculoasă de la odorizantul de cameră
    Atenție, părinți! Un copil de 4 ani s-a infectat cu o bacterie periculoasă de la odorizantul de cameră

    Părinți, gândiți-vă de două ori înainte de a cumpăra parfumuri și odorizante de cameră! Ingredientele pe care acestea le conțin pot fi periculoase pentru inreaga...

    O neatenție în cafenea și fiul meu a ajuns în spital cu arsuri grave. Părinți, mare atenție să nu faceți greșeala mea!
    O neatenție în cafenea și fiul meu a ajuns în spital cu arsuri grave. Părinți, mare atenție să nu faceți greșeala mea!

    O mămică de peste granițe a jurat că nu va mai bea niciodată o ceașcă de ceai fierbinte în preajma fiului ei, după ce acesta a suferit arsuri îngrozitoare într-o...

    Atenție, părinți! A crescut numărul tentativelor de suicid în rândul copiilor
    Atenție, părinți! A crescut numărul tentativelor de suicid în rândul copiilor

    Unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri din țara noastră a explicat, într-o intervenție pentru un post de televiziune, de ce în ultima perioadă ne confruntăm cu un...

    Atenție, părinți, la plușul cu dinți Huggy Wuggy și mesajul macabru pe care acesta îl transmite
    Atenție, părinți, la plușul cu dinți Huggy Wuggy și mesajul macabru pe care acesta îl transmite

    Copiii sunt fascinați de plușuri, iar părinții sunt fascinați de copiii lor. Așa că atunci când am întrebat o prietenă ce cadou să îi iau fetiței ei de 7 ani și...

    Atenție, părinți! Un bebeluș a murit în mașină pentru că mama i-a fixat centura prea strâns
    Atenție, părinți! Un bebeluș a murit în mașină pentru că mama i-a fixat centura prea strâns

    O mamă din Indiana a fost acuzată de neglijență gravă, după ce fiul ei a murit din cauza centurilor prea strânse de la scaunul auto, potrivit înregistrărilor de la...

    © 2024 Qbebe