Mulțumesc pentru că ești motivul pentru care copiii mei încă mai au o mamă

Dragul meu soț,

Mai ții minte acea dimineață când eram zgribulită de frig după ce transpirasem o noapte întreagă și nu dormisem și m-ai luat în brațe și mi-ai spus șoptit la ureche că nu vei permite niciodată să mi se întâmple ceva? M-am simțit atât de în siguranță în mașină când am plecat spre spital, stând în dreapta ta, de parcă tu erai Batman și eu Robin și mergeam să salvăm lumea. Mă simțeam de parcă aș fi putut să fac orice. Chiar și să înving moartea. Nu ți-am spus niciodată, dar acea dimineață, după ce primisem diagnosticul de cancer la sân și mergeam să mi se taie un sân, acea dimineață a fost prima dintr-un lung șir de dimineți în care m-ai ajutat să câștig lupta cu moartea. Și îți mulțumesc pentru asta.

Mai ții minte când le-am spus copiilor că am cancer? Când am ajuns acasă de la medic și plânsesem 30 de minute în mașină fără să mă opresc, mocnit, cu gânduri negre, cu deznădejde. Și mi-ai spus înainte să urc sus că urmează să primesc cel mai bun medicament din lume și că nici să nu mă gândesc să îmi ascund teama, neliniștea și emoțiile de copiii mei. Pentru că numai ei vor știi cum să îmi ofere exact ceea ce am nevoie, dar numai dacă vor știi ce simt. Și așa a fost. Le-am spus totul, tot ce simt, tot ce mă sperie. M-au luat în brațe, au plâns cu mine, apoi m-au bombardat cu optimism, cu dragoste, cu susținere, cu vorbe și priviri atât de minunate încât am căpătat puterile lui Superwoman. Am știut atunci că mă voi lupta pentru ei, pentru a-i vedea adulți, pentru a-i iubi. Îți mulțumesc pentru asta.

Mai ții minte când mi-am dat bandajele jos după operație și nu te-am lăsat să stai cu mine în baie? Când m-am prăbușit la podea pe gresia rece a băii și am hohotit deznădăjduită și tu, deși îți interzisem să intri în baie ca să nu mă vezi, ai venit oricum? Și m-ai luat în brațe ca pe un bebeluș care vrea să audă inima mamei și eu ți-am auzit inima și m-am liniștit. Și mi-ai spus că sunt frumoasă și puternică, mi-ai spus că mă iubești infinit mai mult acum, pentru că sunt o amazoană și că acea cicatrice este doar un semn al luptei pe care o voi câștiga. Mulțumesc pentru asta.

Mai ții minte poza aceasta? Când am dat o fugă în Grecia cu copiii, știind că va urma o perioadă când nu voi fi capabilă de nimic. Și am insistat că vreau o amintire înainte de chimioterapie care să îmi fie o icoană la care să mă închin? Și tu mi-ai spus, chiar acolo, stând așa pe plajă, că nu am nevoie de amintiri și nici de icoane, că tu și copiii veți fi acolo, mereu lângă mine și că Dumnezeu este iubire iar noi suntem icoana lui, prin ceea ce suntem. Și că singura icoană la care trebuie să mă închin este cea pe care o văd în oglindă dimineața, pentru că acolo este curajul de care am nevoie. Copiii au înrămat poza asta, ei ne-au făcut-o și fără să știe au imortalizat poate cel mai important moment din lupta mea psihică pentru viață. Îți mulțumesc pentru asta.

Mai ții minte când începusem chimioterapia și pregăteam copiii pentru școală și am alergat îngrozită la baie pentru că nu puteam să fac omleta și de la miros am vărsat tot precum cascada Niagara? A fost prima zi din multele zile de grețuri și stări infernale de rău. Ai venit după mine, mi-ai adus un pahar rece cu apă cu lămâie, o gumă de mestecat mentolată și un elastic de păr. Mi-ai prins părul și stând lângă mine ai scris la școală și ai învoit copiii și ați stat toți cu mine toată ziua și ne-am jucat jocuri de societate și m-ați făcut să râd cu lacrimi la mimă? Din acea zi mereu în baie exista un pahar cu apă rece cu lămâie, gumă de mestecat și elastice de păr. Îți mulțumesc pentru asta.

Mai ții minte când a început să-mi cadă părul și ai scos numai tu știi de unde o colecție impresionantă de eșarfe și mi-ai spus că nu ai știut care mi-ar fi plăcut așa că le-ai luat pe toate? Și eu am început să râd cu hohote? Și seara copiii au venit la mine să mă convingă să căutăm împreună tutoriale pe YouTube cu moduri de a aranja o eșarfă pe cap? Îți mulțumesc pentru asta.

Mai ții minte când de ziua mea mă simțeam de parcă eram un zombie și ne-am trezit la ușă cu sora mea și familia ei și ai reușit cumva ca după 30 de minute să îi faci să plece fără să se supere nimeni? Îți mulțumesc pentru asta.

Mai ții minte când eram doi adolescenți îndrăgostiți pe care îi aștepta o viață împreună și mi-ai promis că vei fi mereu lângă mine, la bine și la greu? Mulțumesc pentru că ți-ai ținut promisiunea. Mulțumesc pentru că datorită ție sunt încă aici să fiu mama copiilor mei, soția ta, să fiu soră și fiică, să fiu prietenă și colegă. Mulțumesc pentru că știi cum să aduni într-o singură îmbrățișare tot curajul de care am nevoie ca să fiu o luptătoare. Mulțumesc pentru că ești aliatul meu, pentru că, și acum, după 30 de ani, mă faci să râd cu lacrimi, să plâng cu sinceritate, să ascult cu încredere, să fii pentru mine ceea ce nu pot să fiu eu pentru mine. Mulțumesc pentru că mă iubești. Fără tine nu aș fi în viață acum. Fără tine aș fi fost doar o amintire. Fără tine nu aș mai fi aici să construiesc amintiri cu tine și copiii noștri minunați. Mulțumesc.

Te iubesc,

Soția ta

Citește și: