Soacra mea mi-a probat rochia de mireasă si mi-a distrus-o

Ca orice femeie, visam la ziua nunții mele încă din copilărie. Visam să port rochia de mireasă perfectă, visam să mă căsătoresc cu bărbatul perfect și să avem o petrecere de pomină. Două dintre aceste două vise s-au împlinit. Mai puțin partea cu rochia de mireasă.

Vă povesteam că soacra mea a avut multă vreme cheia de la apartamentul nostru. Eu și Andrei locuiam deja de ceva vreme împreună. Cu o zi înainte de nuntă am plecat la programare la salon să îmi fac manichiura și pedichiura. Andrei era prin oraș, dacă îmi amintesc bine, să preia cocardele și mărturiile de nuntă să le ducă la restaurant. Iar rochia mea de mireasă era așezată pe patul din dormitor, pentru că voiam să fac o ultimă probă la întoarcere. Slăbisem foarte mult și cum rochia era de tip sirenă și fără bretele, îmi era teamă că va cădea de pe mine. Am zis să mai fac o probă, astfel încât dacă este nevoie de o ajustare, să pot să fac asta în timp util.

rochie de mireasa cu dantela pe pat

Îmi amintesc și acum când m-am întors de la salon, atât de încântată de unghiile mele de mireasă și pregătită să probez rochia. Abia așteptam. Andrei se întorcea abia peste câteva ore, aveam tot timpul din lume. Nu mică mi-a fost mirarea când am încercat să descui ușa și nu am putut pentru că era o cheie deja în ușă. M-am gândit că s-a întors Andrei mai devreme. Am ciocănit și am auzit niște zgomote înfundate și un fâșâit. Am ciocănit iar și am auzit cheia în ușă și în pragul ei s-a ivit soacra mea, îmbrăcată cu rochia mea de mireasă, cu lacrimi șiroind pe obraji.

- Ți-am stricat rochia. Îmi pare rău, îmi pare rău, mi-a spus cu o voce isterică.

Eu am rămas împietrită. Nu știam efectiv ce să spun. Rochia părea să fie în regulă. Însă se pare că soacra mea nu mai reușea să o scoată de pe ea. Mătasea folosită pentru căptușeala rochii, peste care era fixată dantela era complet sfâșiată. Rochia acum nu mai urmărea linia siluetei, părea boțită și dantela nu mai stătea deloc așezată cum trebuie.

Citește și:

Am avut așa un amalgam de emoții atunci. Îmi venea să o iau de păr și în același timp să o fac să dispară de pe fața pământului pentru totdeauna. Am început să bocesc disperată, iar ea la fel, pe lângă mine. Lucru care mă înfuria și mai tare. Nu sunt genul care să atace oamenii verbal. M-am închis în dormitor, nu i-am spus niciun cuvânt, am bocit vreo oră și m-am mobilizat apoi să găsesc o soluție. L-am sunat pe Andrei, i-am spus ce s-a întâmplat și am plecat amândoi să caut altă rochie. Am găsit o alta, care, nu era, desigur, rochia mea perfectă. Soacra mea s-a oferit să o plătească. Știu doar ca m-a durut când mi-a spus că ”este doar o rochie” și că ”nu ar trebuie să dau atâția bani pe o bucată de material”. Atunci îmi amintesc că Andrei i-a dat o replică genială: ”Dacă e doar o rochie, atunci de ce te-ai apucat să o probezi?” Am depășit momentul, nunta a fost frumoasă, soacra mea și-a învățat lecția și din momentul acela a fost foarte atentă cu toate lucrurile mele și mai sunt și acum momente când își cere iertare pentru acel moment. Acum mie mi se pare amuzantă întâmplarea și abia aștept să o povestesc copiilor mei când vor fi mai mari. Ca o lecție de ”AȘA CEVA NU SE FACE NICIODATĂ”.